Porți către lumea din interiorul Pământului

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“PORȚI CĂTRE LUMEA DIN INTERIORUL PĂMÂNTULUI

Munții Ural sunt una dintre cele mai misterioase zone ale lumii. Dispariții de persoane, morți suspecte, fenomene care ne duc cu gândul dincolo de realitate, toate acestea au făcut ca mulți cercetători să considere această zonă deosebit de periculoasă.


În ianuarie 1954, zece studenți de la Universitatea Tehnică Ural porneau într-o drumeție care avea drept scop măsurarea pantelor muntoase. Era frig, -30 de grade, zăpadă multă, dar, cei zece studenți erau buni schiori și obișnuiți cu astfel de condiții.

În data de 2 februarie ajung la poalele vârfului Ortoten unde își instalează corturile. Toți zece vor muri în condiții misterioase. Cadavrele lor au fost descoperite după câteva luni de căutări.


Cadavrele au fost descoperite la o distanță mare de tabără. Patru cadavre erau îmbrăcate în haine de dormit, celelalte cinci cadavre purtau hainele celorlalți studenți. Corturile erau sfâșiate iar cadavrele erau mutilate, limbile erau tăiate. Specialiștii ruși au descoperit urme importante de radiații pe cadavre.

Una dintre ipotezele cu privire la moartea tinerilor a fost aceea că au fost atacaţi de extratereștri care au o bază secretă pe acest munte. Vârful Ortoten mai este numit și Muntele Morții.

Multe legende și povești circulă despre această zonă. În Munții Ural există o formațiune de piatră numită Șapte frați și o soră, amplasată pe vârful unui munte. Se spune că statuile au o vechime de 300 milioane de ani și nu se cunoaște modul cum au fost transportate bucățile de piatră, ținând cont că panta este foarte abruptă.

Teritoriul Rusie ascunde multe mistere. Începând cu anul 2014, în Siberia au fost descoperite cratere uriașe, unele având un diametru de 80 de metri.
Pe fundul unui astfel de crater a fost descoperit un lac înghețat care contrazice teoria conform căreia aceste cratere s-au format ca urmare a încălzirii scoarței.

 

Sunt mulți cercetători care sunt fascinați de teoria Pământului gol și au făcut imediat legătură cu aceste cratere.

 

Aceste cratere sunt posibile zone de trecere spre interior, mai ales că, de curând, fotografiile captate de un satelit au demonstrat existența unei zone misterioase la Polul Nord despre care se presupune că ar fi o intrare spre interiorul Pământului.”[1]

SURSE

  1. https://www.efemeride.ro/porti-catre-lumea-din-interiorul-pamantului
  2. Foto: ancient-origins.net

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...

Citește mai multe:
Coreea de Nord: ”Donald Trump ne-a declarat război”. Răspunsul Casei Albe: ”E absurd”

Experți germani au identificat substanțe toxice și cancerigene îmbibate în unele măști vândute pe timp de pandemie

OOPART: Artefact vechi de milioane de ani cu origini necunoscute

Lituania, una dintre cele mai prospere țări din UE, respinge legalizarea căsătoriilor homosexuale. Conservative News: “Estul Europei a arătat încă o dată ce rușinos stă Occidentul la capitolul moralitate”

Un OZN desenat pe un papirus vechi de 3.000 de ani îi bulversează pe cercetători. Ce poate să reprezinte acest obiect aflat deasupra Sfinxului?

Închide