Prima aterizare pe planeta Marte (22 mai 1962)

Distribuie!by “Mai categoric şi într-un sens mai larg, scriitorul Robert Charroux afirma în lucrarea sa Cartea stăpânilor lumii că: „Istoria autentică a civilizaţiei este interzisă. Conjuraţii puternice veghează asupra menţinerii stricte a unei versiuni alterate, singura care are autorizaţia de a fi exprimată”. Aceasta este opinia mai multor cercetători sinceri […]
Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Mai categoric şi într-un sens mai larg, scriitorul Robert Charroux afirma în lucrarea sa Cartea stăpânilor lumii că: „Istoria autentică a civilizaţiei este interzisă. Conjuraţii puternice veghează asupra menţinerii stricte a unei versiuni alterate, singura care are autorizaţia de a fi exprimată”.

Aceasta este opinia mai multor cercetători sinceri care, în entuziasmul lor de a împărtăşi tuturor descoperirile pe care le-au făcut, s-au lovit de zidul tăcerii şi al ignorării, pe care o stranie şi îndârjită conducere ascunsă îl impune. Nu putem vorbi despre istoria reală a omenirii, fără să ne întrebăm la tot pasul cum este posibil ca lucruri atât de uimitoare şi de semnificative să rămână de atât de mult timp aproape complet necunoscute maselor de oameni.


Cei care au urmărit să-i sensibilizeze şi pe ceilalţi semeni ai lor asupra faptului că sunt menţinuţi în mod intenţionat într-o cumplită ignoranţă, au fost acuzaţi că propagă periculoase teorii ale conspiraţiei. Nu este foarte dificil să constatăm că toţi cei care au dorit să dezvăluie aceste realităţi esenţiale pentru umanitate au fost sistematic ridiculizaţi şi marginalizaţi de către „elita specialiştilor”.

Faptele se află însă chiar sub ochii noştri şi ele vorbesc de la sine. Cum am mai putea, de exemplu, să-i credem pe cei care stabilesc reperele oficiale ale istoriei omenirii, când în faţa unor construcţii foarte complexe, scufundate de cel puţin 10.000 de ani, ei continuă să susţină că oamenii care au existat pe Pământ în acea perioadă erau cu toţii la un stadiu de civilizaţie primitiv?


Deşi puşi în faţa evidenţei acelor construcţii, aceste „autorităţi atotştiutoare” se învârt la nesfârşit în dezbateri ce ar urma, chipurile, să stabilească dacă nu avem cumva de-a face cu nişte formaţiuni naturale mai originale. Ei admit, desigur formal, că pe viitor… cercetările vor continua. Faptul că peste toate aceste adevărate revelaţii se aşterne însă invariabil tăcerea, arată foarte clar că în realitate nu se doreşte ca adevărul să fie cunoscut.

Acest adevăr nu poate fi însă ascuns la nesfârşit. În definitiv este vorba despre a şti cine suntem noi ca specie umană. Realitatea în care trăim este mult mai fascinantă decât îşi imaginează cei mai mulţi oameni care se complac să accepte pasivi ca această conducere tenebroasă să gândească în locul lor, oferindu-le doar cadrul limitat al unor concepţii care uneori sunt aproape infantile.

Pentru cei care au curajul să cerceteze şi să aprecieze singuri concluziile, este însă din ce în ce mai evident că semnele vremurilor când marile secrete ale omenirii vor fi dezvăluite, au sosit. „Elita” arogantă şi iresponsabilă care se consideră îndreptăţită să ascundă adevărul şi să manipuleze destinele a miliarde de oameni a început deja să fie demascată. Este necesar să cunoaştem adevărul pentru că acesta ne va da puterea care ne va face liberi.

Vălul tăcerii stă aşternut deocamdată şi asupra altor descoperiri senzaţionale ce ar putea pune istoria omenirii într-o cu totul altă lumină. Corelat cu piramidele prezentate anterior este semnificativ să prezentăm în continuare şi alte patru structuri piramidale, care de această dată sunt de aproape zece ori mai înalte decât piramida lui Keops din Egipt. Alături de ele se află un chip asemănător Sfinxului egiptean, dar care priveşte spre cer, având 500 metri înălţime şi 1500 metri diametru.

Acest ansamblu a fost fotografiat pe planeta Marte în anul 1972 de către sonda spaţială automată Mariner 9, în zona numită Cydonia Region. La data de 31 iulie 1976, sondele spaţiale americane Viking 1 şi Viking 2 au ajuns apoi şi ele, una după alta, în apropierea acestui ansamblu şi au realizat fotografii de la o înălţime de 1500 km (înălţime mai mică decât cea de la care au fost realizate anterior clişee de către sonda Mariner 9), din diferite unghiuri.

Fotografiile au evidenţiat cu claritate prezenţa unor piramide uriaşe având latura bazei de aproximativ 1500 metri şi o înălţime de 1000 de metri şi care sunt perfect simetrice şi dispuse la distanţe egale între ele. Detaliile giganticului chip au putut indica destul de precis nasul, gura, bărbia, scobiturile ochilor şi chiar conturul pupilei. Se pare că există chiar mai multe astfel de chipuri uriaşe pe suprafaţa planetei Marte. Unul dintre savanţii care au examinat aceste fotografii, West Churchman, şeful catedrei de astronomie al Universităţii Berkeley-California, a afirmat că toate acestea reprezintă „indicii serioase privind prezenţa unei vechi civilizaţii marţiene”, iar în opinia cercetătorului şi scriitorului Johannes von Buttler „aceste structuri nu sunt un capriciu al Naturii, ci opera unor fiinţe inteligente.”

Observaţii recente ale NASA au indicat faptul că pe planeta Marte a existat cândva şi apă. În 2002, sonda spațială Mars Odyssey a detectat uriașe întinderi de gheață sub solul marțian, în zona polilor, iar anul acesta în luna iunie, o echipă de oameni de știință de la Universitatea din New Mexico condusă de cercetătorul Francis McCubbin, a anunțat că planeta Marte este un fel de soră a Pământului, deoarece conține în interiorul ei o mare cantitate de apă (în mantaua sa).

De asemenea, observații și mai recente, din august 2012, transmise de robotul Curiosity, care a aterizat pe suprafața lui Marte, au evidențiat cu claritate urmele lăsate pe solul marțian de apa ce a existat cândva din abundență acolo. Aceste rezultate fac foarte plauzibilă posibilitatea ca pe această planetă să se fi dezvoltat în trecutul îndepărtat viaţa şi chiar o civilizaţie avansată. Putem urmări în continuare o succintă prezentare video a acestor informaţii.

În legătură cu chipul şi piramidele de pe Marte este util să menţionăm – cel puţin ca pe o ipoteză ce poate fi luată în considerare – faptul că în cadrul unei conferinţe naţionale de presă din SUA, Dr. Steven Greer, care este principalul exponent al programului public de dezvăluire a prezenţei extraterestre pe planeta noastră (Disclosure Project), a afirmat că se află în contact cu persoane responsabile care cunosc „din interior” faptul că NASA ştie de multă vreme că există construcţii artificiale pe Marte (cum ar fi chipul şi piramidele pe care le-am prezentat pe scurt mai sus) şi că aceste construcţii au fost realizate de către o civilizaţie extraterestră acum aproximativ 45.000 de ani.

Aici trebuie să facem o clarificare foarte importantă, care se referă la aspecte esenţiale mult mai recente ale istoriei, dar care sunt aproape complet necunoscute majorităţii oamenilor. Este deja destul de evident pentru cei mai mulţi dintre noi faptul că informaţiile care ni se oferă prin sistemul mass-media oficial reprezintă de obicei doar un aspect absolut superficial al realităţii, doar cel pe care deţinătorii acelui mijloc media doresc să îl arate publicului, în conformitate cu anumite interese.

Acest fapt este cu atât mai mult valabil în cazul aspectelor fundamentale care ar putea trezi marea masă a populaţiei din somnul conştiinţei şi al sclaviei tehnologice în care este menţinută. Ca un exemplu, am putea să constatăm că este cu totul naiv să credem că din anul 1969, când s-a realizat (oficial) prima aselenizare a cosmonauţilor de la NASA, programele spaţiale cu oameni la bord nu au mai făcut aproape niciun progres semnificativ.

Tot ceea ce ni s-a mai spus de atunci în această direcţie este că singurele acţiuni întreprinse pe această linie au fost doar alte câteva aselenizări ale misiunilor Apollo între anii 1969 şi 1972, în care au mai pus piciorul pe Lună încă 12 astronauţi, ocazie cu care au mai fost plasate pe solul selenar alte şase steaguri simbolice şi că de atunci s-au mai trimis doar sonde spaţiale automate (de exemplu satelitul LROC în 2009) care să verifice din când în când dacă a mai apărut ceva nou pe acolo.

Dacă însă ne gândim – ca într-o logică paralelă – că din punctul de vedere al tehnologiei accesibile populaţiei obişnuite, în 43 de ani s-a realizat un salt aproape exploziv de la nivelul din anul 1969 al magnetofoanelor şi al televizoarelor alb-negru, la nivelul microprocesoarelor extrem de performante din zilele noastre, putem fi absolut siguri că s-au făcut progrese tehnologice uriaşe şi în domeniul navelor spaţiale. Şi totuşi, dacă ar fi să ne luăm după informările oficiale, constatăm că (aparent) nimic foarte semnificativ nu s-a mai produs în legătură cu explorările spaţiale, ceea ce – dacă suntem suficient de lucizi – este foarte greu de crezut.

Din dezvăluirile pe care unii dintre cei implicaţi mai mult în activităţile NASA le-au făcut (în ciuda secretului drastic pe care sunt constrânşi să-l păstreze), s-a aflat, însă, de-a lungul timpului, prin multiple dovezi convergente, că această agenţie – care este cea mai consistent finanţată din lume – are în realitate două programe paralele: cel oficial, ce este într-o anumită măsură prezentat public şi cel neoficial, al programelor strict secrete (black projects), care au atins nivele de dezvoltare şi un avans tehnologic ce depăşesc imaginaţia omului obişnuit.

Prin mărturiile lor, aceste persoane din interiorul sistemului afirmă că proiectele strict secrete ale NASA se află în subordinea unui grup restrâns de oameni care domină din umbră toate resorturile mondiale şi care acţionează doar în avantajul lor, populaţia lumii nefiind pentru ei nimic altceva decât o masă de exploatat.

Această grupare de indivizi lipsiţi de scrupule, ce a cuprins ca o caracatiţă malefică întreaga omenire, este de fapt secta satanică a francmasoneriei mondiale, cea care cheamă în mod insidios, prin politicienii săi zeloși, toate țările la înfăptuirea unei „Noi Ordini Mondiale”. Prin cercetările sale secrete, această grupare a francmasoneriei a ajuns la concluzia că viaţa de pe Pământ ar putea fi ameninţată de anumite pericole, cum ar fi escaladarea extremă a poluării, încălzirea globală, furtunile solare, distrugerea stratului de ozon din atmosferă şi, nu în ultimul rând, suprapopularea.

Ca urmare, în unele dintre operaţiunile lor secrete, reprezentanţii acestei „elite” au stabilit un număr de măsuri numite „alternative” prin care să fie protejaţi în primul rând ei înşişi, „aleşii iluminaţi”. În consecință, o structură a acestui grup, numită Majestic 12, a elaborat un număr de trei asemenea „alternative” de acțiune prin care, în viziunea lor aberantă, aceste probleme ar fi (doar pentru ei, fără să le pese de restul populaţiei), rezolvate.

Într-o prezentare foarte succintă a acestora, menţionăm că în cazul Alternativei 1, un obiectiv major pe care gradele înalte ale francmasoneriei urmăresc să-l atingă este, nici mai mult nici mai puţin decât reducerea populației globului cu aproape 90%! Ei caută cu o satanică îndârjire să obţină aceasta prin: declanşarea de războaie cât mai extinse şi mai violente (generând cu o diabolică abilitate conflictul între două părți, pe care apoi tot ei le finanțează în secret); prin metode ce vizează politici alimentare (de exemplu prin impunerea programului normelor obligatorii din cadrul Codex Alimentarius, care interzice în mod straniu foarte multe plante medicinale tradiționale, introducând în schimb cu forța aditivii în majoritatea alimentelor); prin răspândirea unor boli extrem de grave în rândul maselor de oameni (prin infectarea deliberată cu virusul SIDA sau cu alți viruşi injectaţi prin vaccinări generalizate şi obligatorii); prin blocarea accesului public la metode de tratament naturiste, eficiente şi necostisitoare; prin răspândirea în atmosferă a „dârelor morţii” (chemtrails); prin folosirea dispozitivelor de tip HAARP etc.

Dacă Alternativa 1 nu ar fi – în această viziune nebunească – suficient de „eficientă”, atunci Alternativa 2 presupune retragerea „elitei” în baze subterane foarte adânci şi tehnologizate, în care ei consideră că ar fi astfel protejaţi şi chiar ar putea declanşa de acolo un eventual holocaust nuclear la suprafaţa planetei. Este cunoscut faptul că în acest sens guvernele mai multor naţiuni au început încă de după Cel de-al Doilea Război Mondial să construiască asemenea baze.

Au fost folosite în secret dispozitive de foraj ce au devenit din ce în ce mai performante, ajungând să poată săpa în adâncimea pământului chiar şi 11 kilometri într-o singură zi. În acest mod s-a ajuns la realizarea unor tuneluri lungi de mii de kilometri, având peste 10 metri în diametru, prin care circulă trenuri extrem de rapide ce pot depăşi viteza de 2 Mach (2000 km/h) şi care conduc la adevărate oraşe subterane.

Planul lor nu s-a oprit însă aici şi ei au considerat că, dacă nici Alternativa 2 nu ar fi de ajuns, atunci – conform planurilor numite Alternativa 3 – au decis să realizeze baze pe planeta Marte, unde să se retragă dacă securitatea lor ar fi amenințată. Chiar dacă aceste planuri pot să pară de domeniul ştiinţifico-fantastic, există o serie întreagă de dovezi care arată că realizarea acestor baze pe planeta Marte nu numai că este posibilă, dar ele deja au fost realizate de mai bine de 50 de ani!

Pentru a putea aborda de acest subiect, este semnificativ să menţionăm că există multe dovezi şi mărturii care atestă faptul că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, naziştii reuşiseră să construiască nave de zbor extrem de performante, numite Haunebu, ce puteau atinge dimensiuni de peste o sută de metri în diametru şi care aveau o foarte mare autonomie de zbor.

După ce totuşi Germania hitleristă a fost înfrântă, savanţii germani au fost trecuţi, prin operaţiunea secretă de acoperire numită Paperclip, în subordinea Guvernului Statelor Unite ale Americii, fiind ulterior incluşi în cadrul personalului NASA, care a fost fondată la scurt timp după aceea. S-au realizat apoi de către NASA diverse programe strict secrete pentru public, printre care şi programe de explorare spaţială.

Există mărturii bine documentate ce susţin faptul că rezultatele atinse au fost cu totul remarcabile. Astfel, în anul 1960, un program secret NASA a reușit construirea a două baze pe Lună, iar la 22 mai 1962 au reușit chiar să trimită o navă cu oameni la bord pe planeta Marte! Conform acestor mărturii, se pare că la scurt timp după acest eveniment extraordinar a început rapid chiar construirea de baze pe Marte.

O prezentare foarte îndrăzneaţă a unor investigații pe această linie și a câtorva mărturii ale celor implicați din interior (insideri) a fost realizată în anul 1977 de către o televiziune engleză numită Secpeter TV, în cadrul unui serial numit Science Report. Această televiziune a prezentat la o oră de maximă audienţă un documentar intitulat Alternativa 3, care a avut un impact uriaş în rândul telespectatorilor. Iată un scurt fragment din acest documentar, în care este redată o filmare ce pare a fi chiar a acelei prime aterizări pe Marte din 1962. Este semnificativ să știm că odiseea acestei filmări este lungă. Mulți dintre cei care au fost în posesia ei au murit în accidente misterioase.

Imediat după difuzare, conducerea postului de televiziune respectiv a fost somată de către mai mulţi oficiali că dacă va mai difuza vreodată acel documentar, licenţa postului lor de televiziune va fi retrasă. Ca urmare a presiunilor la care au fost supuşi, reprezentanţii canalului de televiziune respectiv au afirmat ulterior public că tot ceea ce a fost prezentat în cadrul acelui documentar nu a fost altceva decât o… farsă. Faptele prezentate în film, precum și corelațiile pe care le putem face noi înșine, dacă analizăm cu atenție toate aceste aspecte, ne conduc însă la tulburătoarea concluzie că totul este cât se poate de real.

Vă oferim în continuare un alt material video, care se constituie a fi o prezentare sintetică şi echilibrată a documentarului din 1977, cât şi a proiectelor secrete ale NASA pentru planeta Marte. Aşa cum veţi putea viziona în acest material, conform mai multor mărturii semnificative, se pare că Alternativa 3 este acum mult dincolo de stadiul teoriilor, fiind deja pusă în aplicare într-un mod extrem de avansat tehnologic.

Aflăm astfel, prin mărturia fizicianului Henry Deacon, că în ceea ce priveşte nivelul tehnologiei care este folosită de către membrii elitei complexului militaro-industrial în proiectele secrete, acest nivel se situează cu zeci de ani înaintea principiilor acceptate de fizica actuală.

Henry Deacon, un fost angajat al NASA, actualmente membru al grupului Project Camelot (din care fac parte mai mulţi oameni de ştiinţă eminenţi, ce au curajul să iasă din convenţiile menținute artificial în cadrul ştiinţei oficiale) afirmă că nivelul tehnologic la care se lucrează în acele black projects (proiecte secrete) se află dincolo de credinţele, experienţele şi imaginaţia multor fizicieni din domeniul public.

De exemplu, conform mărturiei şi informaţiilor sale, tehnologia folosită pentru deplasările pe distanţe foarte lungi implică acum anumite portaluri energetice, cunoscute şi sub numele de „găuri de vierme”, care reprezintă o conexiune extrem de rapidă (ca o scurtătură) între două puncte îndepărtate din spaţiul cosmic.

Orice altceva, spune Henry Deacon, pur şi simplu nu are rost, este ineficient. Deacon dezvăluie faptul că au fost create astfel de tuneluri de legătură între Pământ şi Marte, ce pot realiza foarte rapid legătura dintre cele două planete, indiferent unde s-ar afla acestea pe orbitele lor.

O altă mărturie semnificativă prezentată în acest film aparţine fostului director al companiei aeronautice Lockheed Skunk Works, pe nume Ben Rich, care a fost, de asemenea, implicat în aceste proiecte secrete.

El afirmă: „Avem deja mijloacele necesare să călătorim către stele, dar aceste tehnologii sunt închise în proiecte negre, din care doar Dumnezeu ar putea să le scoată pentru beneficiul umanităţii. În orice caz, prin aceste tehnologii, orice vă puteţi imagina, noi deja ştim cum s-o facem”.

Într-o altă mărturie, Ben Rich spunea cu umor că „noi facem acum să zboare în deşertul Nevada (în zona numită „Aria 51”) aparate în faţa cărora George Lucas (producătorul seriei de filme SF, Războiul Stelelor) ar fi beat de admiraţie. Aceste aparate sunt la fel de îndepărtate de tot ceea ce se cunoaşte oficial, precum e naveta spaţială faţă de paraşuta lui Leonardo da Vinci”.”[1]

Proiectul Montauk și expedițiile pe planeta Marte

“Al Bielek: M-am alaturat echipei proiectului în 1953 ca Al Bielek. Am realizat ceea ce se arata în cartea “Proiectul Montauk”, si anume interfata cu calculatorul folosita la scaunul ce controla vortexul energetic în faza finala a operatiunilor. De asemenea, au participat si Preston Nichols si Duncan Cameron. Proiectul genera tunele ale timpului prin care oamenii puteau calatori în timp si spatiu, si chiar asa au facut. Dar mai exista si alte proiecte la Montauk, iar multe dintre acestea ne sunt necunoscute.

Tehnologia folosita în construirea tunelelor de timp ne-a fost oferita printr-un efort de cooperare între mai multe grupuri de extraterestri, în principal format din grupul din Orion (compus din Reptilieni) si un subgrup numit Leveroni. Un grup tehnic care ne-a asistat mai tot timpul era din Sirius A. Niste oameni foarte materialisti, orientati spre stiinta. Poate ca nu erau rau intentionati dar erau gresit condusi, pentru ca aveau un contract pe termen lung cu cei din Orion pentru a le da toate detaliile tehnice si asistenta atunci când aveau nevoie. Toti acestia lucrau în secret cu guvernul american pentru obtinerea unor tehnologii de control mental ce ar fi transformat lumea într-o masinarie perfect si usor controlabila, mult mai convenabila decât lumea actuala.

 

De asemenea, existau si multi extraterestri cenusii. Un grup care nu a participat la proiect dar a avut rol de observator erau cei din Antares, foarte umani, ferciti, joviali. Nu-i puteai deosebi de rasa noastra, erau foarte asemanatori, atât ca suflet cât si fizic. Acestia nu au participat deloc la proiect, doar au observat lucrarile.

Dar extraterestrii au furnizat tehnologia, aparatura. Si au trasformat-o ca sa mearga cu calculatorul nostru. Eu am primit sarcina de a o face compatibila cu ceea ce aveam noi. Era deci tehnologie extraterestra, nu stiam cum functioneaza, însa ei ne-au ghidat si am construit-o.

 

Firma ITT avea contract de furnizare de echipament pentru aceste experimente. Existau cartele de intrare de nivel NEGRU, care este cel mai secret nivel. Nimeni nu are acces la depozite sau laboratoare de nivel NEGRU decât daca poseda o cartela de acces pentru acest nivel. Este ca o “gaura neagra”. Sunt multe astfel de proiecte, acesta este numai unul dintre ele.

Tunelurile au devenit operationale prin 1977 dupa mari schimbari. În 1979 au obtinut toate rezultatele de care aveau nevoie. Iar în 1983, pe 12 august, proiectul a fost distrus complet, sabotat din interior. Toate acestea sunt descrise în carte. Dar înainte de acest final, ceea ce s-a realizat acolo este aproape de necrezut.

Una dintre utilizarile Proiectului Phoenix era sa asigure o linie de transport pentru coloniile de pe planeta Marte. Aceste colonii exista pe Marte din anii 1970. Publicul stie ca omul a ajuns pe Luna în 1969. De fapt, nemtii au fost primii acolo, în 1947. Iar noi, americanii, am ajuns pe Marte în 1962 cu o expeditie comuna SUA – URSS. Era 22 mai 1962.

Filmul documentar “Alternativa 3” realizat de Anglia Television si difuzat în aprilie 1977, si care este disponibil daca stii unde sa-l cauti, arata totul exact cum a fost. Arata chiar transmisia originala! Imaginile au fost transmise de camera TV aflata la bordul navei Explorer sn timp ce aceasta ateriza pe Marte. Acolo s-au gasit multe artefacte. Exista numeroase orase complet distruse, ramasite de la civilizatia precedenta. Si desigur faimosul Sfinx si Piramidele de pe Marte despre care dr. Richard Hoagland povesteste în conferintele sale. Exista doua casete video plus o carte despre acest subiect.

Ceea ce au gasit la suprafata indica o si mai mare prezenta în subteran. Si nu le-au adus cu ei, pentru ca nu aveau echipament corespunzator. Erau prea grele prentru a fi aduse.

Asa ca au transmis o cerere prin radio catre Pamânt: “Credem ca exista instalatii subterane aici. Am gasit intrari sigilate. Ne puteti spune ce sa facem?” Ei bine, informatiile au ajuns la Montauk, de unde l-i sa raspuns: “Pai dati-ne niste coordonate pe suprafata planetei unde exista astfel de locatii” Ceea ce au si facut. Si le-au cercetat. Puteau ajunge oriunde cu tunelul timpului, si l-au folosit pentru a ajunge pe Marte, la coordonatele specificate.

La început nu au trimis pe nimeni. Au facut un tunel la acele coordonate, si, ca sa nu riste sa trimita pe cineva direct în stânca, au pus doar o camera video controlata de la Montauk. Au gasit acolo o caverna îi au trimis apoi si oameni. Eu si cu Duncan ne aflam în acea echipa. Eram prima echipa trimisa de Montauk pe Marte pentru a explora subteranele martiene. Si au mai fost si altii. Am fost acolo de mai multe ori. Am gasit o multime de artefacte, de ramasite. Am gasit un sistem de iluminat subteran care era înca functional, un sistem electric de alimentare. L-am gasit, l-am pornit si a functionat. Nici urma de viata. Multe ramasite, dosare, înregistrari, artefacte religioase, toate aranjate ca într-un imens depozit.

Reporter: Materialul scris era in engleza?

Al Bielek: Nu, era în alta limba. Nu era engleza. Duncan a reusit sa traduca o parte din el. Si eu l-am vazut, dar nu am putut întelege nimic. Si multe înregistrari si materiale au fost aduse înapoi (la Montauk). Apoi Duncan si cu mine am hotarât sa facem câteva cercetari pe cont propriu. Dupa fiecare calatorie prin tunel, totul se înregistreaza: coordonate, informatii legate de operarea sistemului, totul. Si se poate regasi mai târziu pe calculator. Si se poate folosi ca un fel de catalizator pentru o noua calatorie, fara sa mai fie nevoie de acel antrenament psihic si de scaunul de proiectie, poti coordona totul de la calculator, si sa deschizi tunelul la destinatia dorita pentru ca sunt stocate deja toate datele necesare conexiunii. Asa ca am fost de înca doua ori pe cont propriu pentru a vedea în detaliu ce se afla acolo.

Reporter: Si nimeni nu opera aparatele la Montauk pentru a va aduce înapoi?

Al Bielek: Am pornit echipamentul pentru ca stiam cum sa facem. Si nimeni nu era acolo ca sa ne vada. La a doua calatorie am fost descoperiti pentru ca sunt aparate care înregistreaza automat de câte ori este folosit echipamentul, unde este destinatia, etc. Asa ca am fost prinsi când ne-am întors; am fost dati afara din proiect. Noi nu am mai participat la explorari, însa altii au continuat. Ce au gasit ei, noi nu stim. Anumiti oameni au fost alesi înca cu mult timp în urma pentru acest proiect, asa cum am fost eu si Duncan si Preston. Iar nivelul de spalare a creierului a fost diferit pentru fiecare persoana. Duncan a fost programat cel mai mult pentru ca el nu era folosit pentru cunostintele sale tehnice. Si eu am fost programat pâna la un anumit nivel, iar Preston – foarte mult.

Dar cu totii am primit o “stergere” dupa ce întreg proiectul a fost oprit. “Stergere” înseamna de fapt eliminarea din memorie a amintirilor referitoare la tot ceea ce a însemnat proiectul. Ei au sperat ca aceasta stergere sa fie definitiva.

Dar nu a fost asa. Motivul pentru care au esuat cu aceasta masura este faptul ca tabara de la Camp Hero nu a fost distrusa total. Ramasitele sunt înca acolo, în administrarea Comisiei de Parcuri a statului New York, care însa nu a facut nimic, nu au darâmat nici-o cladire, nu au deschis zona ca parc de agrement.

Au eliminat barierele de la intrare pentru ca oamenii sa poata intra acolo si sa faca scurte excursii, în timpul zilei. Dar nu le este permis sa ramâna peste noapte fara un permis special de la Primaria Montauk. Paznicii parcului patruleaza regulat si au voie sa-i dea afara pe cei care nu respecta regulile.

Dar tabara ramâne înca asa cum este. Când am fost acolo prima data, în august 1985, la invitatia lui Preston (l-am luat si pe Duncan cu mine), nici-unul dintre noi nu stia, la acea data, ca am fost cu totii folositi în Proiectul Montauk.”[2]

Video

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7283
  2. https://intunel.wordpress.com/2015/10/19/proiectul-montauk-si-calatoriile-in-timp
  3. Foto: Internet
  4. Video: YouTube

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro