Programul spațial nazist: 8 tehnologii germane care au uimit aliații

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„Au avut naziștii un program spatial? Erau capabili savanții lui Hitler să ducă o misiune pe Lună? Au pus mâna naziștii pe o tehnologie extraterestră pe care, prin inginerie reversibilă, au încercat să o transforme în rachete și nave spațiale? Întrebări la care, pe măsură ce trec anii, avem tot mai multe răspunsuri. Vă prezentăm 8 tehnologii germane care au uimit aliații și care au stat la baza programelor spațiale ale URSS-ului și SUA.

Început încă din anii 1942-1943, programul spațial nazist a presupus dezvoltarea unor aparate cu propulsie, de la celebrele rachete V2, la avioanele de vânătoare cu reacție și construirea unor farfurii zburătoare.


Dezvoltate în centrele de cercetare de la Peenemünde și Nordhausen, aceste tehnologii erau gândite să îi ajute pe naziști să bombardeze orașele americane, având ca scop final câștigarea războiului.

Cei mai importanți membri ai programului spatial nazist au fost transferați în secret după război în Uniunea Sovietică și în Statele Unite (Operation Paperclip). Iar efectele s-au văzut imediat. Fostele rachete V-1 și V-2 au devenit baza de la care au fost dezvoltate prima rachetă balistică și primul obiect construit de om care a efectuat un zbor suborbital.


O zonă de testări la Peenemünde

Oficial, programul spațial nazist nu a existat niciodată, dar există o relatare despre o presupusă arestare a lui Wernher von Braun într-o închisoare SS pentru utilizarea unei facilități de la Peenemünde pentru planificarea unui zbor spațial în loc să dezvolte armament. Toate documentele și planurile găsite demonstrează existența unui asemenea program, inclusiv dovezi fizice, precum o zonă de unde puteau decola și ateriza navete antigravitaționale.

La Peenemünde, „Centrul de Cercetări al Armatei”, în anul 1937 erau peste 80 de cercetători printre care Walther Dörnberger, Georg von Tiesenhausen și Wernher von Braun. Oamenii de știință național-socialiști, care au lucrat la acest proiect, erau cunoscuți sub numele de, ”Peenemünders”.

Aici a fost cea mai mare fabrică pentru producerea de oxigen lichid și un tunel aerodinamic extrem de modern putându-se simula viteze de până la 10 Mach.

Întreaga insulă a fost capturată de Aliați pe 5 mai 1945. Pentru a proteja documentația existentă, 14 tone de documente au fost ascunse în minele din munți, care va fi predată mai târziu, serviciilor secrete americane.

După război, portul a fost bază navală sovietică până în anul 1952, an în care a fost retrocedat forțelor armate ale Germaniei de Est. La început, facilitățile portuare au fost utilizate de Paza de Coastă est-germană, altele noi fiind construite ulterior; la data de 1 Decembrie 1956, aici a fost stabilit cartierul general al Pazei de Coastă a Germaniei de Est.

În anul 1992, în Peenemünde a fost deschis un muzeu al istoriei tehnicii naziste din cea de-a doua conflagrație mondială, chiar în fosta cameră de control a vechiului buncăr militar industrial, iar printre exponate se găsesc și celebrele rachete V-1 și V-2. Instalația de gaz pentru producerea de oxigen lichid se află încă în ruine, la intrarea în localitate.

Rachetele V

La începutul războiului, Hitler nu a considerat ca fiind o prioritate dezvoltarea programului de rachete, fiind încrezător în victoria finală doar cu armele convenţionale din dotarea Wehrmachtului. Turnura nefavarobilă pe care a luat-o campania din est a Wehrmachtului, l-a determinat pe Hitler să-şi reconsidere poziţia legată de programul de rachete şi să autorizeze dezvoltarea rachetelor A-4(V-2) ca arme începând cu 22 decembrie 1942.

Racheta V-2 a fost prima rachetă balistică cu rază lungă de acţiune din lume(chiar dacă în zilele noastre rachetele V-2 sunt considerate cu rază scurtă de acţiune).Este considerată deasemenea ca fiind primul obiect uman care a pătruns în spaţiul extraterestru. Racheta V-2 este strămoşul tuturor rachetelor moderne .

Dincolo de faptul că a fost o armă, este important de ştiut că racheta V-2 a stat la baza revoluţiei din domeniul explorării spaţiale. Nu putem omite însă faptul că pentru construirea acestei arme revoluţionare, au murit datorită muncii silnice aproape 20000 de prizonierii din lăgărele de concentrare naziste.

Rachetele V-2 au fost primele create de om care au ajuns în spațiu și care au depășit altitudinea de 100 de kilometri deasupra Pământului, limita dintre atmosferă și spațiu.

Farfuriile zburătoare

Există de asemenea informații despre nave de formă discoidală (farfurie zburătoare) construite de naziști înainte și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca parte din programul spațial nazist.

La terminarea războiului, germanii ar fi distrus aceste prototipuri împreună cu schemele de construcție, dar se pare că acestea au fost recuperate de armata americană care ar fi continuat proiectele în secret, în celebra Aria 51.

Programul farfuriilor zburătoare germane, a fost inițiat de către oficiali ai partidului nazist împreună cu societățile oculte Vril Gesellschaft, Thule și Luftwaffe.

După expediția din Antarctica din anul 1938, germanii au stabilit baza de asamblare a farfuriilor zburătoare Haunebu și Vril, în Neuschwabenland (Noua Șvabia).

In cartea binecunoscului german Jan Van Helsing „Cine conduce planeta vol. 2”, acesta descrie descoperirea unei farfurii zburătoare prăbuşită în Pădurea Neagră în 1936 şi spune că tehnologia acesteia a fost luată şi combinată cu informaţiile pe care Societatea Vril le primise de la medium, rezultând un nou proiect, numit Haunebu”.

Se spune că Haunebu 1 a fost prima navă extraterestră mare construită în Germania. Conform unor planuri presupus a fi scoase din dosare secrete ale SS-ului, Haunebu 1 avea aproximativ douăzeci şi cinci de metri diametru şi se pare că s-a ridicat pentru prima dată de la sol în augut 1939, cu numai câteva săptămâni înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

JFM (Jenseitsflugmaschine)

Pe lângă proiecte concepute integral de inginerii germani, în paralel societățile secrete Vril și Thule lucrau la un proiect de realizare a unui aparat capabil de zbor interstelar, parte din programul spațial nazist.

Acest proiect a fost inițiat încă din anul 1922, dar aparatul denumit Jenseitsflugmaschine sau JFM a fost construit se pare în 1924.

Proiectul era inspirat din contactele avute de mediumii din societatea Vril, Maria Orsic și Sigrun, cu diverse entități din civilizația Aldebaran, din constelația Taur, situată la 65 de ani lumină de Soare.

În urma informațiilor obținute de mediumul Maria Orsic, aparatul JFM a fost dotat cu un „levitator” realizat de W. O. Schumann de la Universitatea Tehnică din München, care avea să fie perfecționat și denumit SM-Levitator.

Alte dovezi ale programului” german de construcţie a farfuriilor zburătoare pot fi găsite în cartea “Arme secrete germane în al doilea război mondial”, publicată în 1955. În capitolul intitulat Farfurii zburătoare, autorul Rudolf Lusar scrie: „Încet-încet, iese la iveală adevărul că în timpul războiului cercetători şi oameni de ştiinţă germani au făcut primele mişcări în direcţia „farfuriilor zburătoare”. Ei au construit şi testat astfel de dispozitive aproape miraculoase. Miethe a realizat o farfurie în formă de disc cu diametrul de patruzeci şi doi de metri, în care au fost introduse avioane ajustabili. Schriever şi Habermohl… au decolat cu primul „disc zburător” pe 14 februarie 1945. În trei minute au ajuns la o altitudine de 12.400 de metri şi au atins o viteză de 2000 km/oră în zbor orizontal (!)”.

Flügelrad

Flügelrad I, II, III au fost proiectate să folosească pentru propulsie motoare BMW turbojet. Flügelrad I V-1, a efectuat primele teste de zbor de pe aerodromul Praga-Kbely, Cehia, în august și septembrie 1943.

Vril Raumschiffe

Programul de construcție al aeronavelor Vril, în formă de disc (Vril Raumschiffe, Series 1-11), a fost conceput de către membrii societății Vril Gesellschaft între anii 1941-1945. Toate au fost propulsate de motoare „Vril Triebwerk EMG” și „Schumann SM-Levitators”.

Planul final a fost construirea aeronavei „Andromeda – Gerät” în anul 1945, de formă cilindrică, 139 de metri lungime. O dată finalizată, ar fi găzduit în interior o navă Haunebu IV și două aeronave Vril 2, capabilă să ajungă la Aldebaran[6], cea mai luminoasă stea din constelația Taurus, situată la circa 65 de ani lumină de Soare, visul suprem al Vril Gesellschaft.

Într-un articol despre proiectul farfuriilor zburătoare electromagnetice germane pentru numărul din august 1944 al lui “ZeitenSchrift“, cercetătoarea Ursula Seiler-Spielmann scria că, după succesul primei levitaţii, dr. Schumann a continuat să muncească la îmbunătăţiri ale dispozitivului cu energie electromagnetică, aşa numitul lui aparat pe bază de vril, iar în 1934 a terminat prima lui farfurie zburătoare experimentală, presupusă a avea la bază efectul anti-gravitaţiei, navă ce a fost numită Vril 1.

Primul zbor cu pilot la bord a avut loc în 1934. Un om numit Luther Veitz a zburat cu această navă, dar în condiţii nu prea bune… Era dificil de dirijat. Veitz a aterizat forţat şi a fugit de lângă maşinărie, care s-a autodistrus. Dar în acel moment, ei ştiau că ajunseseră undeva. Cercetarea Ursulei Seiler Spielmann a adus probe serioase că succesul limitat al lui Vril 1 a fost începutul unui proiect german pentru farfurii zburătoare finanţat de guvern pentru o perioadă de 10 ani, proiect care avea să se încheie abia după ce naziştii erau alungaţi de la putere, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

 

Schriever-Habermohl

A fost cel mai cunoscut dintre proiectele farfuriilor zburătoare germane, parte din programul spațial nazist. 15 prototipuri au fost construite, și au purtat numele după inginerii Rudolf Schriever și Otto Habermohl, cooptați în constuirea navelor.

Conform lui Joseph Andreas Epp, inginer șef al proiectului, aparatul avea o carlingă centrală înconjurată de vane ajustabile rotative, ce făceau obiectul să decoleze, și motoare orizontale pentru propulsia navei.

Construcția a început între 1941 și 1943, se pare la aeroportul Praga-Gbell, de lângă Praga. A fost inițial un proiect Luftwaffe, care a beneficiat de asistență tehnică din partea firmelor Skoda, Junkers, Wilhelm Gustloff Werke. Inițial s-a aflat sub controlul Ministerului Armamentului și Producției de Război, timp în care a fost administrat de către inginerul Georg Klein, apoi în 1944, a intrat sub controlul SS, în special în sfera de competență a generalului Hans Kammler.

Miethe

Proiectul, parte din programul spațial nazist, a fost dezvoltat în anul 1942 de Richard Miethe, împreună cu Giuseppe Belluzzo, un inginer italian expert în turbine cu abur. Au fost proiectate trei astfel de aparate de zbor. Primul avea 15 m diametru, al doilea avea 50 m, iar al treilea 170 m.

Repulsine

Este o aeronavă de formă discoidală concepută în anul 1943 de inginerul austriac Viktor Schauberger, bazată pe principiul și forța imploziei.

Cele două modele Repulsin A și B, funcționau pe o separare a apei prin centrifugare, în mijloc sub acțiunea forței centripete ajungând oxigenul, iar spre margine sub acțiunea forței centrifuge, ajungea carbonul.”

Sursa: https://gadgetreport.ro/programul-spatial-nazist-8-tehnologii-germane-care-au-uimit-aliatii

Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...