



by 
“Conform informaţiilor paralele şi convergente prezentate de dr. Dan Burisch, Bob Lazar şi David Wilcock, acest proiect (PLG) se desfăşoară în baza subterană uriaşă (ce are mai multe niveluri) cunoscută ca „Aria S4″, situată la 12 mile în sudul bazei „Aria 51″.
Scopul acestui proiect este pe de o parte acela de a observa chiar şi cele mai fine distorsiuni temporale (chiar şi de ordinul milisecundelor) din trecut, iar pe de altă parte acela de a perfecţiona o tehnologie capabilă să „privească” în viitor la mai multe „scenarii” virtual posibile pentru a putea fi aleasă în momentul prezent linia temporală cea mai favorabilă pentru versiunea pe care cei aflaţi la putere o doresc.
Dispozitivul folosit în acest scop se bazează pe crearea unor câmpuri energetice foarte intense prin intermediul rotaţiei unor inele metalice foarte mari, precum şi pe radiaţia generată de un element care în tabelul periodic al lui Mendeleev are numărul 115, dar care nu se găseşte în mod natural pe Pământ.

Acest element este de provenienţă extraterestră, poate produce antimaterie şi este folosit şi la sistemele de propulsie ale navelor extraterestre. Proiectul Looking Glass urmăreşte de asemenea să studieze efectul pe care îl produce crearea artificială a unei unde gravitaţionale asupra timpului.”[1]
SURSE
- Marvin White – “Istoria interzisa a omenirii”.
- Foto: Internet
Citiți și...
Le Pen: UE trebuie distrusă din interior
În 2006, Slobodan Milosevic a fost asasinat în închisoare. În 2016, Slobodan Milosevic a fost achitat de către Curtea Penală Internațională
Ochiul bionic le va reda vederea, parțial, nevăzătorilor! Primul transplant reușit...
Acultarea muzicii stimulează activitatea inimii
George Soros și Jacob Rothschild panicați de posibila ieșire din UE a Marii Britanii
SUA dezvoltă arme biologice în secret
Alegeri europarlamentare 2019. În Polonia, Ungaria, Italia, Franța și Marea Britanie, naționaliștii au câștigat alegerile europarlamentare. În România, globaliștii au câștigat
România condamnă Coreea de Nord pentru ultimul test nuclear și îi cere să înceteze! Globaliștii SUA și UE sunt în stare să declanșeze un război împotriva Coreei de Nord!
Elita financiară întreține un continuu război economic
Je suis Big Brother: Liderii Mondiali se pregatesc sa intre in viata noastra privata ! Lupta impotriva dusmanului invizibil va dura pana cand oamenii nu vor mai avea niciun fel de libertate !
Vechi arme ale ONG-urilor împotriva guvernelor
Arabia Saudita, aliat al SUA - 47 de executii ale opozantilor fata de Regimul Saudit, exact ca ISIS




by
Despre Departamentul de Informații România (DIR)
Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.
Contact: office@dir.org.ro