Radu Cinamar – În interiorul Pământului – Al doilea tunel

Distribuie!

Acest tip de înţelegere foarte specială a fost stabilit în anul 2005, pentru a reduce aproape complet imixtiunile politice. De exemplu, Departamentul Apărării din SUA şi o anumită Comisie din Parlamentul României au făcut presiuni pentru o extindere considerabilă a listei celor admişi în Sala Proiecţiilor şi chiar pentru manifestarea unui anumit control asupra complexului secret din interiorul munţilor Bucegi.

La acea vreme, atât colonelul Obadea cât şi Cezar şi-au dat seama că le va fi foarte dificil să gestioneze avalanşa de forţe şi interese ce vizau deja accesul în complexul secret din munţii Bucegi. De aceea, printr-un joc foarte complicat de relaţii şi intervenţii, mai întâi ei au solicitat şi pe urmă au aranjat o reuniune a părţilor română şi americană, la care participarea politică a fost minimă: câte un reprezentant din fiecare Departament de Stat al Apărării.


Nu aş vrea să se înţeleagă în mod greşit că în acest caz a fost sau este vorba despre un „complex industrial-militar”, ci mai curând de unul militar-securizat, menit să păstreze un anumit echilibru de interese, care în cazul locaţiei din Bucegi este foarte sensibil.

Discuţiile şi aranjamentele prealabile au implicat multe tensiuni, s-au solicitat amânări şi chiar au existat anumite ameninţări voalate atât de o parte, cât şi de cealaltă. În cele din urmă lucrurile au fost convenite de comun acord între partea militară şi cea politică la masa tratativelor, invocându-se motivul „negării plauzibile”. Pentru noi, aceasta a fost o cale diplomatică de a evita „contribuţia” politicului, unde influenţele şi interesele sunt complicate.


Dacă aceste interese ar fi reuşit să aibă putere sau să controleze într-un fel sau altul complexul din Bucegi, lucrurile ar fi putut scăpa foarte repede „la vale”, mai ales în contextul geopolitic actual. Prin urmare, s-a luat hotărârea unui control exclusiv militarizat. De fapt, lucrurile sunt cu mult mai complicate, dar mă voi opri deocamdată aici cu dezvăluirile în legătură cu acest aspect.

 

„Doctorul Xien a readus discuţia la subiectul nostru:
– În momentul în care priveşti sau analizezi problema centrului Pământului, tu doar ai senzaţia că acolo este ceva, pentru că altfel nu-ţi explici situaţia şi nici nu poţi să-ţi dai răspunsuri. Te gândeşti că dacă sapi, atunci vei da de nisip, de pietriş, de apă, de roci și sedimente, apoi de lavă şi alte asemenea straturi geologice. Omul nu-şi poate imagina în legătură cu asta, decât ceea ce el deja ştie și se bazează pe ceea ce știința îi spune și îl învață. Acest lucru este valabil atât pentru un cerşetor, cât şi pentru un intelectual…
– …care emite o teorie acceptabilă pentru ceea ce este în centrul Pământului, am completat eu, luându-i vorba din gură, bucuros că în sfârșit vedeam corelația cu subiectul adus de la început în discuție.
– Exact. Oamenii îşi imaginează că în centrul planetei trebuie să fie „ceva”, însă ei gândesc că acel ceva trebuie să fie tot palpabil, tot fizic, deoarece aceasta este pregătirea lor mentală, asta sunt ei pregătiţi să ştie şi să înţeleagă. Existența lor se desfășoară pe suprafața unei planete sferice, iar această suprafață este asociată cu partea ei „exterioară”; mai apoi și în mod automat oamenii gândesc că, dacă există „exteriorul”, atunci trebuie să fie și „interiorul” planetei. Este deci o problemă de concept.
Mă gândeam intens la ceea ce tocmai aflasem. Eram uimit, dar în același timp fascinat de modul simplu și elocvent în care doctorul Xien îmi explica un adevăr la îndemâna tuturor, pe care noi, însă, îl ignorăm în mod sistematic.

– Unii cercetători își pun problema dacă acea bilă solidă din fier și nichel există cu adevărat în centrul Pământului, a continuat el. Alții se întreabă dacă există sau nu oameni în interiorul Pământului. Nici unii, nici alții nu observă că punctul lor de vedere este parțial și limitat, pentru că își imaginează că acolo se află o lume care ar funcționa după aceleași legi fizice ca și cele de la suprafață. Totuși, dacă ar începe să sape spre centrul Pământului și ar înainta spre adâncimi din ce în ce mai mari, ei ar trebui să-și schimbe fără îndoială perspectiva și sistemul de măsură.
Am rămas câteva clipe pe gânduri. Doctorul Xien avea un mod de a prezenta lucrurile foarte direct, rapid şi inteligent. Nu permitea breşe, nu te lăsa să „evadezi” mental fără sens.Trebuia să îți menții atenția mereu activă, mai ales atunci când subiectul era important. Procesarea informaţiei trebuia să se petreacă în timp real cu asimilarea ei, altfel riscai să pierzi şirul explicaţiilor.

– Vrei să spui că apare o obişnuinţă mentală şi de percepţie a lucrurilor, am punctat eu. Un automatism mental, un reflex de gândire. Oamenii sunt tentați să judece lucrurile, chiar și pe acelea pe care nu le cunosc, după „modelul” a ceea ce ei știu deja. Asta înseamnă că, prin raport la interiorul Pământului, ei calculează mereu doar distanța de la suprafață până la centru și nu iau în calcul perspectiva calitativă a acestei „distanțe”.

Doctorul Xien a dat aprobator din cap:
– Da, acesta este procesul. Fiecare ia lucrurile aşa cum s-a obişnuit, cum a fost învăţat şi cum a văzut toată viaţa. De aceea oamenii de ştiinţă îşi imaginează că nucleul Pământului este o sferă incadescentă de metal, pentru că în felul acesta ei au găsit o „soluţie” care de fapt se bazează pe efectele care apar: gravitaţia, câmpul electric şi câmpul magnetic al planetei. Ei răspândesc mai departe această cunoaştere, iar mulți oameni iau de bun ceea ce li se spune, repetând acelaşi lucru. Totuși, în esenţă nu există ceea ce ei îşi imaginează. Savanții doar au senzaţia că există un nucleu solid al planetei, pentru că s-au condiţionat mental prin cunoştinţele şi experienţele pe care le-au avut până în acest moment. Ei cred, datorită limitării dată de percepția tridimensională, că planeta ar fi doar o sferă plină cu materie fizică. Apoi observă anumite particularități ale planetei și creează modele prin care să aproximeze observațiile de până acum ale științei. În felul acesta ei concep un model matematic tridimensional al Pământului, care limitează înțelegerea corectă a ceea ce planeta noastră este de fapt. Cu alte cuvinte, savanții cred cu putere ceea ce de fapt nu există.
Deşi simţeam că am prins firul ideii şi al explicaţiilor, mă gândeam totuşi cât de dificil ar putea fi pentru alţii să raţioneze în acest mod. Văzusem şi trecusem prin multe experiențe uluitoare până în acel moment şi totuşi îmi era destul de greu să mă adaptez noului „sistem de gândire”, pe care mi l-a prezentat doctorul Xien.

Aflam brusc despre o perspectivă asupra realităţii înconjurătoare, la care nu mă gândisem niciodată până atunci și care era lipsită de „virusul” iluziei. Mă întrebam câţi oameni puteau să înţeleagă aşa ceva și câţi ar dori cu adevărat să aprofundeze aceste aspecte. Eu însumi făceam eforturi să mă adaptez „în timp real” la noile idei, care deși nu erau foarte dificile, totuși loveau puternic în conceptele adânc înrădăcinate în minte.

 

De la Cezar ştiam doar aluziv, ca urmare a călătoriilor pe care le-a efectuat în ultimii ani, că legăturile, relaţiile şi conexiunile cu cei care se află în interiorul planetei noastre sunt complexe şi că menţinerea lor este o sarcină foarte dificilă, deoarece implică secrete la cel mai înalt nivel, iar guvernele marilor puteri sunt deosebit de interesate să le cunoască.

Cea mai mare problemă o reprezintă însă interesele unor grupuri şi organizaţii oculte, care sunt foarte puternice în dorinţa lor de control şi chiar de cucerire. Sunt aspecte care depăşesc nivelul securităţii naţionale, ele vizează ceva mult mai profund.

Intuind cu ani în urmă că situaţia este mai complexă decât am crezut, nu am întrebat niciodată mai mult decât a fost cazul. Eram totuşi avizat despre discuţiile pe această temă dintre Cezar şi generalul Obadea, când cel de-al doilea încă mai trăia.

Ştiam de asemenea şi despre întâlnirile strict secrete ale unui grup româno-american selectiv, format doar din câţiva membri, care aveau loc în special după revenirea lui Cezar din expediţiile sale spre centrul Pământului şi, de două ori, după întoarcerea cu echipa sa din tunelul spre Tibet.

Eu am primit sarcina să organizez din punct de vedere logistic acele întâlniri, dar nu am participat la ele. În legătură cu aceasta, nu am permisiunea să ofer niciun detaliu în ceea ce priveşte locul, numărul de persoane sau acreditările participanţilor.

 

Totuşi, pot să spun că acele întâlniri se încadrau într-un cu totul alt „ritm” și după alte criterii decât cele cu care suntem obișnuiți la acest nivel diplomatic. Uneori, lucrurile pur şi simplu nu pot fi rezolvate prin metodele comune, deoarece ele aparţin unui alt domeniu de cunoaştere.

Acesta a fost motivul principal pentru care acele întâlniri nu au fost înregistrate şi nu a fost permisă nicio stenogramă, excepţie făcând ultima dintre ele, în care a fost parafată o înţelegere la cel mai înalt nivel. Tehnica de securizare a fost uluitoare, deoarece era evident că multe alte state doreau informaţii cât mai sensibile în legătură cu ceea ce se petrece aici.

La două dintre aceste întâlniri foarte importante, Cezar a venit însoţit de câte un bărbat ce nu purta costum sau uniformă militară şi care părea că se mişcă şi vorbeşte altfel decât ceilalţi membri. Iniţial am fost mirat, pentru că persoana nu figura în organigrama foarte strictă a întâlnirii, iar Cezar nu mă anunţase nimic.

Dar în Serviciile Secrete înţelegi foarte repede atunci când nu trebuie să pui întrebări incomode.
Eu eram însă foarte interesat să observ persoanele respective, deoarece am remarcat modul lor special de a fi. Pe primul bărbat nu am avut ocazia să-l studiez bine, deoarece mă aflam într-o încăpere adiacentă culoarului prin care el a trecut însoţit de Cezar.

L-am putut urmări doar câteva secunde, păşind rar, cumva maiestuos, înalt şi gânditor. Am fost însă mai norocos cu cel de al doilea personaj, deoarece mă aflam în imediata apropiere a heliportului, având grijă ca sistemele de protecţie şi pază să fie asigurate. Din elicopter au coborât Cezar şi acel personaj misterios, fiind întâmpinaţi de generalul Obadea.

Înainte de a intra în clădire, generalul şi Cezar s-au oprit câteva secunde, pentru a discuta o chestiune ce implica, după câte mi-am dat seama, o anumită alegere. În acel interval scurt de timp, necunoscutul a rămas la o oarecare distanţă de cei doi, ţinând mâinile la spate şi capul uşor înclinat în faţă.

Îl priveam din spate şi îi admiram ţinuta înaltă, fermă, părând totuşi foarte detaşat de contingențele acestei lumi. În acele clipe, spre marea mea uimire el se întoarse către mine, privindu-mă ţintă, dar cu o expresie blândă, binevoitoare şi chiar cu un uşor zâmbet pe chip. Apoi bărbatul se întoarse din nou cu spatele şi imediat după aceea toţi trei şi-au continuat drumul spre clădire. Abia atunci mi-am dat seama ce repede îmi bătea inima, fără să înţeleg însă prea bine de ce.

Sursa: Radu Cinamar – In interiorul Pamantului – al doilea tunel, editura Daksha.

Foto: edituradaksha.ro

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...