Războiul Comisiei Trilaterale împotriva Președintelui Mexicului, Lopez Portillo, cel care a început un vast program naţional de dezvoltare economică generală a ţării

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„Un președinte curajos

A existat şi un preşedinte rebel, care le-a încurcat planurile celor din Trilaterală, şi anume Lopez Portillo, preşedintele Mexican din 1976, care a vândut petrol către SUA şi a început un vast program naţional de dezvoltare economică generală a ţării.


Portillo a făcut demersuri și pentru construirea unui reactor nuclear pentru aprovizionarea cu energie a unui milion de oameni. Stabilimentul bancar şi Trilaterala au văzut în el un mare pericol şi au căutat să îl elimine de pe scena politică. În acest sens a fost orchestrată o fluctuaţie a monedei mexicane (peso-ul) și în plus a fost declanșată o campanie denigratoare pe toate canalele de televiziune şi presă la adresa preşedintelui mexican.

S-a mers până acolo încât cooperarea Trilateralei cu unele state a fost condiționată de retragerea investiţiilor lor din Mexic. Efectul a fost că șomajul din Mexic a crescut, inflaţia a urcat la cote de alarmă şi nivelul de trai a coborât dramatic. Iar legat de ceea ce era cel mai important pentru americani, au fost trimise NATO, FMI şi BM să negocieze preţurile la materiile prime din Mexic şi în final au ajuns să le achiziţioneze așa cum și-au dorit, la preţuri foarte mici.


În data de 20 august 1982, Ministrul de Finanţe Mexican a afirmat în faţa unei comisii a Rezervelor Federale americane că Mexicul a ajuns în incapacitate de plată a datoriilor externe, care se ridicau la peste 82 de miliarde de dolari. Americanii nu au avut nicio reacție de înțelegere sau amânare.

Atunci președintele Lopez Portillo a luat cea mai drastică măsură: a naţionalizat la 1 septembrie 1982 toate băncile private pentru a nu accepta dezintegrarea economică a Mexicului. Într-o cuvântare în faţa a sute de mii de mexicani, el a numit băncile americane ca fiind „speculative” şi a arătat, de exemplu, cum s-au evaporat din ţară în mod dubios 76 de miliarde de dolari.

Banii fuseseră plasați inițial sub formă de investiţii străine, dar nu se derulau prin nicio acțiune concretă şi lăsau Mexicul dator. În acest fel Lopez Portillo a arătat că se poate lupta împotriva şacalilor Trilateralei şi împotriva SUA fără a fi sugrumat. El a înţeles că numai naţionalizarea le poate aduce succesul şi orice intervenţie sau nou împrumut ar fi dus la adâncirea dezastrului. Portillo a oprit, cel puţin pentru moment, scurgerile de capital către înafară şi a dat o turnură nouă politicii economice a Mexicului.

La 1 octombrie 1982, Portillo Lopez a înfierat în faţa Adunării Generale a ONU politica FMI şi a băncilor americane, explicând că dobânzile mari coroborate cu preţul mic al materiilor prime exportate sunt ca două lame ale unei foarfeci care taie orice elan în dezvoltarea unei naţiuni.

El a spus în faţa mai marilor lumii că ţara lui şi ţările în curs de dezvoltare „nu doresc să fie vasalii americanilor” și a sintetizat consecinţele acestor manevre financiare spunând că „noi nu putem să aruncăm popoarele noastre în mizerie cu scopul de a plăti debitele (datoriile) pe care cei care au oferit împrumutul le-au triplat între timp”.

În finalul cuvântării – care este una de mare angajament şi curaj – Portillo Lopez a subliniat că „eforturile majore ale ţărilor în curs de dezvoltare de a învinge foamea, bolile, ignoranţa şi dependenţa nu au avut nicio șansă de a depăși criza din această perioadă”, făcând aluzie la adevăratele cauze, adică trucurile necinstite ale administrației Statelor Unite.

Lopez Portillo a fost şi rămâne un exemplu de mare politician, un adevărat patriot şi om plin de curaj. Din păcate, la terminarea mandatului său ca preşedinte, cu banii Trilateralei s-a aranjat alegerea unui vasal al SUA în persoana lui Miguel Hurtado, care a îngenuncheat Mexicul în fața FMI.”

Sursa: https://yogaesoteric.net/comisia-trilaterala-si-triunghiul-de-otel-al-globalizarii-ii/

Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...