Secretele contractelor pe fonduri UE arse în incendiul misterios de lângă București

by “Evenimentul zilei a aflat că, pe lângă actele unor bănci și societăți de asigurări, în depozitele firmei se află documente de la Ministerul Dezvoltării, care a arhivat dosare cu banii cheltuiți din fonduri europene. „Evenimentul zilei” a descoperit că multe documente privind finanţări nerambursabile derulate de Ministerul Dezvoltării Regionale […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Evenimentul zilei a aflat că, pe lângă actele unor bănci și societăți de asigurări, în depozitele firmei se află documente de la Ministerul Dezvoltării, care a arhivat dosare cu banii cheltuiți din fonduri europene.

„Evenimentul zilei” a descoperit că multe documente privind finanţări nerambursabile derulate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi sute de metri liniari de acte ale Agenţiei de Muncă Ilfov au fost arhivate de Global Archive Management. Oficialii instituțiilor publice și ai băncilor nu au transmis, încă, o evaluare a pierderilor suferite, în contextul în care toate arhivele contractate sunt împărțite în cele trei hale ale firmei din Dărăști-Ilfov.


Așa cum reiese din registrul de plăţi al Ministerului Dezvoltării, instituția condusă de Sevil Shhaideh avea contracte de arhivare cu Global Archive Management (GAM). Ultima factură pentru arhivare documente este din data de 24 aprilie 2017. Plata făcută la sfârşitul lunii trecute a fost efectuată în vederea arhivării documentelor provenind din proiecte derulate cu fonduri nerambursabile, adică bani europeni. Pe data de 3 aprilie s-a mai achitat o facută, în valoare de 323,66 de lei. În aprilie 2016, Ministerul Dezvoltării a achitat companiei Global 978,88 de lei pentru arhivare documente provenite din proiecte derulate tot cu fonduri nerambursabile.

În depozitele Global Archive Management îşi tineau documentele peste 150 de clienți, în mare parte companii importante din industria alimentară, mai multe banci și companii care se ocupă cu vânzarea articolelor de bricolaj şi instalații, dar şi instituţii publice. Directorul GAM, Ştefan Ecxaru, susține că toţi clienţii vor fi despăgubiţi, depozitele şi conţinutul fiind asigurate. „Pentru o parte din documente există şi suport digital, acolo unde s-a ales să se facă şi această transformare”. Potrivit acestuia, depozitul era asigurat pentru 500.000 de euro. În videoclipul de prezentare al Companiei, Ştefan Excaru spune că oferă cea mai mare asigurare de pe piață: 70 de euro cutia.


Global Archive Management figurează cu 44 de angajaţi în baza de date a Ministerului Finanţelor Publie şi cu zero datorii. Potrivit ultimului bilanţ financiar depus, Global Archive a avut un profit de 825.170 lei. Pe de altă parte, în 2011, firma avea zero profit, pierderi de 677.560 de lei şi 24 de angajaţi. Sediul companiei se află în Bucureşti, iar punctul de lucru, acolo unde se află şi depozitul ars a fost înfiinţat în octombrie 2010, când societatea a încheiat un contract de închiriere.

Faptul că şi Autoritatea de Supraveghere Financiară ar putea avea documente arhivate la GAM aruncă în aer piaţa asiguratorilor. Radu Soviani, fostul purtător de cuvânt de la ASF, a declarat, pentru Evenimentul zilei: „Atunci când DNA a cerut documente pentru ASTRA, ASF nu le-a găsit decât târziu, motivând că erau la o firmă privată. ….Arhiva ASF şi arhiva unei banci (mari) din sistem au fost ţinute de o firmă (poate aceiaşi), fiind de natură să fie „înecată” respectiv „făcută scrum” pentru a pretexta că documentele nu mai există. Se înşeală”. GMA avea pe site-ul de prezentare şi o ofertă de distrugere documente: „Prin serviciul de distrugere, te asiguri că documentele sunt distruse cu ajutorul unui echipament dedicat acestei operațiuni, pentru a nu mai putea fi reconstituite ulterior. La final, primești un certificat care atestă distrugerea în condiții de confidențialitate a documentelor”. Față de acest aspect, Radu Soviani susține că distrugerea de documente reprezintă o infracțiune.

„Şi de aici lansez o ipoteză: în depozitul care „s-a făcut scrum” şi care nu era protejat anti-incendiu, erau declarate documente pentru care diverşi clienţi, printre care o mare bancă din sistem, la comanda «distruge-o», vroiau să se asigure că «aceste documente nu mai pot fi reconstituite ulterior ». Doar că distrugerea de documente este infracţiune, iar o astfel de comandă nu putea veni pentru a servi drept pretext, pentru că ar fi trimis după gratii o mare parte din finanţa şi avocatura «naţională» şi atunci, nu e mai comod un foc? ”, a precizat Soviani.”[1]

SURSE

  1. http://www.flux24.ro/secretele-contractelor-pe-fonduri-ue-arse-in-incendiul-misterios-de-langa-bucuresti/
  2. Foto: flux24.ro
  3. Foto: evz.ro

Citiți și...

DNA, acuzat că a folosit probe falsificate în procesul contra dr. Vasile Astărăstoae, unul dintre cei mai mari medici români
Coldea vrea arestarea celor 2 procurori dizidenți din DNA ca să nu vorbească de colaborarea cu SRI
Turcia îl acuză pe Gulen că se află în spatele protestelor din România împotriva Marii Moschei! Naționaliștii români nu acceptă construirea unei Mega Moschei în România! Naționaliștii români nu au nici un fel de legătură cu Fethullah Gulen!
Festivalul "Untold" - simbolistică ocultă
Lista băncilor care nu au plătit impozit pe profit în România, în perioada 2011-2016
Director la Protecţia Consumatorilor: „Managerul de la Kaufland Odorheiu Secuiesc a spus că româna nu e o condiţie pentru angajare, că ar fi discriminare“
Marian Rădulescu: Unchiul Sam nu poate subjuga conștiința românească!
Câteva zeci de persoane au trimis o scrisoare prin care CER „tuturor șefilor de stat, primilor-miniștri, miniștri, parlamentarilor și societății civile din Europa să acționeze imediat în România” pentru oprirea intrării țării în rând cu Polonia și Ungaria
Roșia Montană ”obiectiv” de spionaj pentru CIA. Secretele zăcămintelor subterane din Alba, în arhiva Agenției
Rise Project finanțat de George Soros și Guvernul Olandei
Minunile Munţilor Apuseni - misterele celei mai adânci peşteri din România: „Să cobori în peşteră e ca şi cum ai cuceri un vârf din Himalaya“
"Taxa pe lăcomie" aplicată băncilor - o taxă importantă pentru România. Globaliștii din România sunt împotriva acestei taxe. Multinaționalele, cele care controlează economia României, vor scumpi prețurile
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro