Sferele luminoase din Munții Retezat-Godeanu

Distribuie!

„Mărturii despre apariţii ale unor OZN-uri au fost semnalate şi în Masivul Retezat. Unul dintre primele evenimente stranii înregistrate în Retezat a fost făcut public în luna august a anului 1991, în vremea în care un avion IL-18, cu nouă oameni la bord, s-a prăbuşit în apropiere vârfului Custura, fără a lăsa supravieţuitori.

Ancheta oficială a tragediei petrecute în seara de 13 august 1991 a stabilit că piloţii avionului s-au abătut de la traseul spre Timişoara şi au interpretat eronat comenzile turnului de control, prăbuşind avionul în munţi. O coincidenţă stranie a făcut ca în dimineaţa următoare, când lumea încă nu aflase de dezastrul din munţi, în paginile ziarului local Zori Noi din Petroşani să apară un reportaj despre apariţii extraterestre semnalate în Retezat, chiar în zona unde a avut loc tragedia.


Jurnaliştii arătau că în noaptea de 4 august 1991 şapte persoane, turişti şi salvamontişti, au văzut o formaţiune asemănătoare unui OZN, deasupra Retezatului. Dansul luminilor de pe cer a durat aproape jumătate de oră, relata salvamontistul Gheorghe Resiga, pentru ca apoi ele să dispară într-o ceaţă densă.

„Lumina, a cărei traiectorie iniţială era liniară, a început să se deplaseze în zigzag, iar viteza ei a crescut. Era limpede că nu putea fi vorba de un om. Lumina, de culoare roşie, s-a apropiat până la câteva zeci de metri. Se vedeau apoi o multitudine de puncte luminoase verzi, albastre, turcoaz – această era culoarea dominantă – dar şi galben-roşiatice şi roz.


Ele au luat mai întâi forma unui ovoid, situat în partea de sus dreapta a Văii, care s-a transformat într-un cilindru bine conturat. Au urmat un paralelipiped cu toate laturile luminate, un triunghi şi o… inimă uriaşă”, a fost mărturia citată de scriitorul Ion Hobana, potrivit volumului Observatori credibili, relatari incredibile (2001, Polirom).”[1]

„OZN-urile din Retezat

Cea mai ciudată explicaţie a fost legată de existenţa unor OZN-uri, sfere luminoase care au survolat Retezatul, fiind observate cu o săptămână mai devreme de turişti şi de către salvamontişti. Aceleaşi OZN-uri ar fi cauzat catastrofa aviatică, potrivit unor ipoteze lansate la scurt timp după accident. În chiar a doua zi după tragedie, ziarul Zori Noi din Petroşani publica un articol care oferea detalii despre un eveniment straniu petrecut în Retezat.

În reportajul cu titlul „Fenomen Misterios”, jurnaliştii arătau că în noaptea de 4 august 1991 şapte persoane au văzut o formaţiune asemănătoare unui OZN, deasupra Retezatului, la câţiva kilometri de locul tragediei. Potrivit unor relatări din 1991, confirmate de salvamontiştii din Retezat, în luna august a anului 1991, un grup de turişti a văzut pe un versant al Retezatului mai multe sfere luminoase, despre care atât călătorii cât şi salvamontiştii au presupus că erau OZN-uri. Întâmplarea s-a petrecut într-o seară, în apropiere de refugiul Pietrele. Dansul luminilor de pe cer a durat aproape jumătate de oră, relata salvamontistul Gheorghe Resiga, pentru ca apoi ele să dispară într-o ceaţă densă. Afirmaţia era susţinută de Martin Domokos, un alt salvamontist, iar evenimentul a fost relatat de specialişti.

Luminile stranii

“Lumina, a cărei traiectorie iniţială era liniară, a început să se deplaseze în zigzag, iar viteza ei a crescut. Era limpede că nu putea fi vorba de un om. Fetele din grup s-au speriat şi au încercat să fugă. Lumina, de culoare roşie, s-a apropiat până la câteva zeci de metri şi Domokos a strigat spre ea: „Prieteni, veniţi încoace!”. Lumina a staţionat puţin, apoi s-a întors către Valea Rea, de unde venise. Reluându-şi urcuşul, membrii grupului au ob­şervăt spre Valea Rea, o lumină de un alb intens. Apoi o alta, de un albastru pal. După câteva minute, au ajuns pe Seaua Bucurei. De acolo se vedeau o multitudine de puncte luminoase verzi, albastre, turcoaz –această era culoarea dominantă – dar şi galben-roşiatice şi roz. Ele au luat mai întâi forma unui ovoid, situat în partea de sus dreapta a Văii, care s-a transformat într-un cilindru bine conturat. Au urmat un parale­lipiped cu toate laturile luminate, un triunghi şi o… inimă uriaşă. în ultimul stadiu al observaţiei, cei şapte aveau impresia că se află într-un avion, zburând noaptea, la mică înălţime, deasupra unui oraş feeric luminat, cu bulevarde, străzi, intersecţii… (…) Această viziune au avut-o şi alţi martori ai unor fenomene OZN”, afirma scriitorul Ion Hobana, potrivit volumului Observatori credibili, relatari incredibile (2001, Polirom).

Astfel era prezentat evenimentul din 4 august, făcut public după ce în aceeaşi perioadă posturile de radio relatau despre faptul că un OZN ar fi fost observat zburând deasupra Dunării, la Porţile de Fier.

Relatările stranii despre Retezat sunt numeroase. Unele vorbesc despre existenţa unor porţi sau piramide energetice din zona lacul Bucura. Lacul ar fi baza unei astfel de piramide, formată din vârfurile a trei munţi care îl înconjoară. Pasionaţii de ezoterism asociază muntele cu un centru energetic.

 

Alte mărturii despre energiile ciudate resimţite celor care au ajuns în Masivul Retezat – Godeanu vin din partea unor călători care susţineau că în timpul nopţilor petrecute pe munte au traversat „stări ciudate de resuscitare, nesomn, apăsare, senzaţia premanenta că ar fi urmăriţi, explozii neobişnuite de lumină şi energie, izvorâte din interiorul muntelui”, potrivit mărturiilor publicate pe site-ul muntelui Gugu, din Masivul Retezat – Godeanu.

Pe site-urile dedicate fenomenelor paranormale o mulţime de articole prezintă piramidele Retezatului ca fiind locuri construite de oameni sau de forţe necunoscute în urmă cu aproape 10.000 de ani.”[2]

SURSE

  1. https://adevarul.ro/locale/hunedoara/vanatoare-paranormal-hunedoara-portile-energetice-locurile-apar-ozn-uri-petrec-minuni-1_57c82b145ab6550cb84873fa/index.html
  2. https://adevarul.ro/locale/hunedoara/misterul-ozn-urilor-retezat-legatura-stranie-sferele-luminoase-observate-timpul-noptii-munte-tragedia-aviatica-anul-1991-1_56c72abb5ab6550cb8fb824d/index.html
  3. Foto: traseepemunte.ro

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...