Sincronicitatea este o ilustrare a Divinului

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Sincronicitatea se produce atunci când două sau mai multe evenimente, aparent fără legătură cauzală, se produc împreună, într-o manieră semnificativă (pentru observator). Pentru a fi vorba de sincronicitate, ar trebui să fie improbabil ca evenimentele să aibă loc din întâmplare. Pentru scriitorul Robert Torres, sincronicitatea este o ilustrare a Divinului.

Cine consideră că sincronicitatea este o simplă coincidenţă, atunci nu a citit lucrările unor experţi faimoşi din domeniu. Celebrul psihiatru Carl Gustav Jung a creat termenul sincronicitate în anii 1920 pentru a face referire la alinierea dintre forţele universale şi experienţele unei persoane.


S-a încercat descoperirea motivelor acestor „coincidenţe” de secole întregi, în multe tradiţii spirituale, ca mijloc pentru alinierea cu un aşa-zis „curent”. De obicei este nevoie de ani de meditaţie disciplinată, studiu, sau de alte mijloace şi metode pentru a naviga în această călătorie către o „individuaţie” armonioasă.

Pentru unii, cercetarea are loc în interior şi are ca obiectiv găsirea Sinelui, în timp ce pentru alţii cercetarea are loc în exterior şi are ca obiectiv găsirea spiritualităţii.


Prima mea experienţă cu sincronicitatea a fost momentul naşterii mele. M-am născut în 21 martie la ora 3:03 a.m. – adică a treia lună, a treia săptămână, a treia oră şi al treilea minut, sau 3333. Data marchează de asemenea echinocțiul. A fost alinierea mea cu forţele universale, cu planeta, spaţiul şi timpul.

Interesul meu în cercetarea naturii metafizice a realităţii a apărut în timpul unui moment de trezire în care am experimentat o întâlnire – supranaturală, de fapt – cu o „entitate” formată din lumină. După această întâlnire am avut o înţelegere intrinsecă a multor concepte ezoterice precum „curentul”, spiritul, unicitatea şi chiar divinitatea.”[1]

SURSE

  1. https://yogaesoteric.net/sincronicitatea-ca-experienta-dumnezeiasca/
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Citiți și...

Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!
Dacă unele dintre fiinţele umane au ajuns deja la un nivel foarte elevat de conştiinţă, sufletul lor va fi atras în mod automat, după moartea fizică, în planurile şi mai subtile ale manifestării, cum ar fi planul mental sau chiar planul cauzal, în care natura realităţii este mult mai subtilă şi mai vastă decât în cazul planului astral
Toți sunt atei până iese fum din motorul avionului în zbor. Mărturia unui rus: „Tocmai am început să mă rog"
Care sunt cele mai religioase state din Uniunea Europeană. România este țara cu cei mai puțini atei
Ce vise ar putea veni din lumile paralele?
34 modalități simple de a aduce mai multă fericire în viața ta zi de zi
Puterea gândirii pozitive pentru a obține în viață ceea ce-ți dorești
Mantra-ele oferă omului posibilitatea de a realiza armonia dintre lumea interioară şi lumea exterioară, armonia dintre corp şi spirit
Energia Spiritului
Cum recunoști o persoană sufletistă
Epigenetica, unde ADN-ul se întâlneşte cu medicina tradiţională
Reîncarnarea și mecanismul automat al "uitării" vieților anterioare: Această „uitare” este necesară şi totodată corelată cu faptul că, dacă ne-am aminti toate acţiunile din trecut - unele dintre ele cumplite - psihicul nostru, care încă este labil şi nepregătit să înţeleagă în profunzime semnificaţia acestor aspecte, aproape sigur ar ceda şi atunci evoluţia noastră ar fi compromisă pentru o mare perioadă de timp
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...