Societatea occidentală de astăzi şi-a concentrat atenţia pe dezvoltarea fizică şi mentală, obţinând performanţe tehnico-ştiinţifice incredibile, dar suferă din punct de vedere emoţional şi spiritual

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„Dezechilibre, obsesii, tendinţe

Fiecare om este unic în felul său, aşa că procesul evolutiv este individualizat. Se poate opta pentru dezvoltarea succesivă a celor patru niveluri sau în ansamblu. Dar nivelurile fiecăruia influenţează nivelurile de grup, formându-le totodată, acestea la rândul lor influenţând nivelurile fiecăruia.


Societatea occidentală de astăzi şi-a concentrat atenţia pe dezvoltarea fizică şi mentală, obţinând performanţe tehnico-ştiinţifice incredibile, dar suferă din punct de vedere emoţional şi spiritual. A suferit astfel simţul familiei, al comunităţii sociale. Există crize profunde, importante ca: alcoolismul, drogurile, violenţa etc.

Spiritual s-a pierdut legătura cu natura, cu divinitatea în esenţă şi nu de suprafaţă, declanşându-se astfel crize sociale, politice şi de mediu.


Şi nivelurile mental şi fizic suferă prin dezechilibrarea celorlalte.
Obsesia omenirii pentru tehnologie, realizările eficiente de altfel au făcut să se îndepărteze planul spiritual de cel afectiv.”

Sursa: https://m.jurnalul.ro/paranormal/cele-patru-niveluri-ale-vindecarii-316985.html

Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...