Distribuie!







“Miliardarul american de origine maghiară, George Soros, a cerut joi la Bruxelles poporului ungar și Uniunii Europene să reziste împotriva premierului Viktor Orban, pe care l-a acuzat că a făcut din Ungaria un ”stat mafiot”, intervenție catalogată de un parlamentar al partidului de guvernământ Fidesz drept o „declarație de război’”, informează agenția MTI.
Soros a făcut trimitere la Universitatea Central Europeană (CEU), creată de el la Budapesta și care în urma unei legi elaborate cu dedicație împotriva ei riscă să fie închisă sau mutată într-o altă țară, precum și la Fundația pentru o Societate Deschisă, patronată tot de el și pe care guvernul condus de Orban o acuză că se amestecă în politica ungară, scrie Agerpres.
„El (Orban n.r) s-a autoproclamat apărătorul suveranității ungare și pe mine mă numește un speculator valutar obscur care-și folosește banii pentru a inunda Europa, și mai ales Ungaria sa natală, cu imigranți ilegali ca parte a unui fel de complot neclar și infam’”, a continuat Soros, susținând apoi că el nu este așa cum îl descrie Viktor Orban.
Prin acest discurs, Soros „a transmis o declarație directă de război’” împotriva unui guvern ales democratic și acesta din urmă este pregătit ”să riposteze”, a reacționat la o conferință de presă Tamas Deutsch, parlamentar membru al partidului Fidesz, condus de Orban. El a precizat că va cere Comisiei Europene să publice conținutul discuției pe care Soros a avut-o cu comisarul european însărcinat cu politica privind migrația.
La rândul său, șeful de cabinet al lui Viktor Orban, Janos Lazar, a declarat că afirmațiile lansate joi de Soros sunt ”injuste față de Ungaria” și ”distorsionează grav adevărul”. Referindu-se la declarația privind ”statul mafiot”, Janos Lazar a spus că nu autoritățile de la Budapesta au încălcat legile Ungariei în ultimii ani, ci ”organizațiile finanțate de Soros”, despre care oficialul ungar a susținut că acționează netransparent și că se comportă ele însele precum niște organizații mafiote.”[1]
SURSE
Citiți și...
Studiu despre homosexualizarea Americii
Dronă creată special pentru a controla vremea
Guvernul ungar dorește să interzică studiile de gen în universități
Nu dioxidul de carbon încălzeşte Pământul! Dioxidul de carbon a accelerat creşterea plantelor
Experimente realizate pe oameni – o incursiune în culisele murdare ale puterii
Lista cu asasinatele și tentativele de asasinat comandate și executate de către guvernul SUA în întreaga lume
Ecologiștii globaliști militează pentru reducerea populației Pământului. Ecologia este o ideologie comunistă
Ce nu spun manualele de istorie despre revoluţia americană
Se poate folosi tehnologia 5G pentru controlul minții?
Maria Orsic și Societatea Vril
Cum a „descoperit“ CIA că în 1954 Hitler era viu, în Columbia
Rusia a fost scoasă din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, iar în loc a venit Arabia Saudită, țara în care au loc execuții medievale, inclusiv crucificarea și țara care finanțează terorismul






