Spiritul este o componentă a existenţei de dincolo de materie, a existenţei fundamentale

Distribuie!

„Cunoaşterea noastră cu adevărat o realizăm nu numai prin înţelegerea lumii materiale pe care ne-o descoperă lumina fizică, ci mai ales prin cunoaşterea de dincolo de materie, unde străluceşte lumina spirituală. Spiritul este o componentă a existenţei de dincolo de materie, a existenţei fundamentale.

În fi­lo­sofia Vedanta, „realitatea nu este altceva decât conştiinţa luminoasă”. Prin lumina spirituală vedem adevărul absolut, iar prin lumina fizică adevărul relativ. Dacă privim în semiîntuneric o funie aflată în iarbă, putem să tresărim de frică, gândindu-ne că ar putea fi un şarpe. În viaţa materială, simţurile realizează un transfer de informaţii din lumea înconjurătoare, care ne poate induce un adevăr relativ.


Extrasenzorial, noi avem acces la Universul de Dincolo de Vizibil, un univers în care se găseşte şi spiritul, Universul Luminii Divine. Oricare dintre noi purtăm un spirit aflat pe o anumită treaptă de evoluţie. Fiecare nivel spiritual are acces până la o anumită treaptă de cunoaştere a Universului Invizibil. Cu cât un spirit este mai evoluat, cu atât creşte nivelul de percepţie.

Spiritele joase nu pot intra în rezonanţă cu acest Univers din afara materiei şi îi neagă existenţa. Prin cunoaşterea a ceea ce se află în afara noastră, cât şi prin cunoaşterea interiorului conştiinţei noastre, cu ajutorul meditaţiei, se pot depăşi barierele gândirii liniare, specifice vieţii materia­le. Se poate ajunge în acest mod, prin trans­cen­denţă, la conexiunea cu Adevărata Existenţă, imposibil de definit prin cuvinte, căci acestea sunt expresia unei gândiri liniare.


Prin cunoaşterea existenţei, verbul după care ne conducem în viaţă nu va mai fi „a avea”, ci „a fi”, în sensul de a deveni. A avea este trecător, pe când a fi este etern. Iisus a spus „Eu sunt Lumina şi Viaţa”, sau altfel spus Scânteia Spiritului şi Materia.

Prin învăţăturile filosofiei Zen se explică astfel trascendenţa spirituală: „Umbra bambusului mătură scara cât este noaptea de lungă, totuşi, aceasta nu ridică nici un fir de praf” sau ” razele lunii pătrund până în fundul iazului, totuşi, în apă nu rămâne nici o urmă” sau „o mână care aplaudă nu produce nici un sunet”.”

Sursa: Romulus Popescu – https://jurnalul.ro/paranormal/a-fi-540623.html

Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Citiți și...

În anii ’50, Dr. W. Ross Adey, subvenționat de CIA și angajat la Institutul de Cercetare a Creierului din cadrul Universității California, Los Angeles, a studiat frecvențele pulsatorii pentru arme cu fascicule de unde care să producă starea de confuzie mentală. Perturbând metabolismul calciului în celulele de la nivelul creierului, concentrarea, somnul și funcțiile creierului puteau fi astfel tulburate
Creierul, un sistem care generează electricitate
Fiecare entitate spirituală umană este o părticică din Spiritul Universal, fiind în permanentă legătură cu acesta şi reprezentând esenţa vieţii
Ce este şi cum funcţionează mintea subconştientă?
Schimbările climatice - ciclice și aleatorii. Dioxidul de carbon nu este un poluator, ci o sursă de hrană pentru plante
Misterele timpului şi secretele percepţiei noastre asupra realităţii
Cosmosul se creează în mod continuu şi dinamic prin interacţiunea câmpurilor de energie fundamentale. Această „dinamică interactivă unificată” implică patru câmpuri de energie (forţa gravitaţională, forţa electromagnetică, forţa de interacţiune slabă şi forţa de interacţiune tare) şi un câmp conservator al informaţiei (sau forţa a cincea), asociat cu ceea ce numim „vidul cuantic”, ce îşi găseşte corespondenţa în esoterismul oriental şi occidental, în noţiunea de eter (Akasha Tattva)
Un pas înainte spre controlul minţii? Un studiu inedit demonstrează că celulele nervoase pot fi controlate cu ajutorul câmpului magnetic
O parte a creierului funcţionează în sfera vieţii materiale, iar cealaltă este activă în zona existenţei invizibile, care, de fapt, coordonează existenţa vizibilă
Optimismul, credinţa şi încrederea în sine
Ceea ce omul făptuieşte în viaţa lui terestră îl obligă, într-un fel, să se reîntoarcă în planul fizic după încheierea „sejurului” astral, în care sufletul trăieşte într-o lume acordată pe „lungimea lui de undă”
Fiecare moleculă de ADN înmagazinează în ea până la 1.000 de fotoni, similar cu un cablu subţire de fibră optică. Fotonii sunt propulsaţi înainte şi înapoi cu viteza luminii în interiorul moleculei şi sunt înmagazinaţi până când este necesar să fie folosiţi

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...