StarGate, programul strict secret de spionaj paranormal al CIA

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“StarGate a fost un program strict secret al CIA lansat la sfârşitul anilor ’60, în plin Război Rece, pentru a „vedea“ psihic evenimente, locuri sau informaţii de la distanţă. La 22 de ani de la abandonarea acestui program, comandantul în rezervă Edward A. Dames susţine că a fost util şi explică în ce fel.


Edward A. Dames a lucrat timp de trei ani în cadrul acestui program de „spionaj parapsihic“, în perioada 1986 – 1989, fiind unul dintre discipolii lui Ingo Swann, cunoscut pentru abilităţile sale de a vedea lucruri de la distanţă. Potrivit spuselor sale pentru portalul pro-Kremlin Sputnik, StarGate a fost folosit pe larg împotriva Uniunii Sovietice şi a fost util.


„Deţineam la acea vreme funcţii de conducere în cadrul administraţiei americane, ocupându-mă în special de elaborarea unor metode de război biologic contra Uniunii Sovietice. Unele programe sovietice şi chineze erau atât de secrete încât nu puteam nicicum accede la ele, în pofida tuturor sateliţilor noştri şi reţelei de agenţi. Numai o unitate de supraveghere de la distanţă mi-a oferit informaţiile necesare. Acest lucru m-a pasionat atât de mult încât am schimbat postul pentru a mă alătura acestui grup“, a relatat Edward A. Dames despre începutul său în cadrul StarGate.

„În ceea ce priveşte StarGate, a fost un program strict secret. Doar aproximativ o sută de persoane au fost iniţiate în toate detaliile sale. Ne permitea să identificăm spioni ruşi care nu puteau fi găsiţi de alte servicii“, a declarat el despre importanţa acestui proiect de „vedere de la distanţă“.


Comandantul în rezervă spune că doar câţiva membri ai Congresului au ştiut despre acest program. Totuşi, aleşii americani nu prea i-au acordat atenţie, considerându-l ocult şi paranormal. În cele din urmă, programul a fost abandonat din motive politice, deşi, este de părere el, s-a dovedit a fi eficient în operaţiuni contra unor arme ofensive sovietice.

„Am fost un fel de gardian al cheilor acestui proiect, care a dus la dezvoltarea unor metode eficiente pe care niciun alt instrument nu le poate egala. Aceste operaţiuni ne-au permis să elaborăm sisteme pentru a ne proteja trupele de astfel de arme (arme ofensive sovietice, n. red.). Una peste alta, încă mă gândesc la potenţialul StarGate“, a subliniat Edward A. Dames.

Atât Statele Unite, cât şi Uniunea Sovietică au recurs în perioada Războiului Rece la oameni hipersensibili pentru a identifica obiective strategice. StarGate a fost numele de cod al unui subproiect al administraţiei americane destinat investigării unor potenţiale fenomene psihice cu posibile aplicaţii militare şi civile.

Subproiectul a fost abandondat în 1995, după destrămarea Uniunii Sovietice şi sfârşitul Războiului Rece, cu concluzia că rămâne neclar dacă într-adevăr există fenomenul paranormal „vederea de la distanţă“.”[1]

SURSE

  1. https://adevarul.ro/international/statele-unite/noi-dezvaluiri-despre-stargate-programul-strict-secret-spionaj-parapsihic-cia-1_59ede0d05ab6550cb8682d12/index.html
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro