Distribuie!







“În ultimii ani, tot mai mulţi cercetători din întreaga lume au început să realizeze studii şi cercetări diverse asupra „fenomenelor mistice”, cum erau ele denumite până de curând. Ultimele cercetări în domeniu arată că oamenii pot cu adevărat să se vindece atunci când se roagă, ori atunci când ating moaştele unor sfinți etc., cu condiția ca ei să aibă credință. Oamenii de ştiinţă ruși au dovedit aceasta şi au descoperit şi „mecanismul” pământesc al acestui fenomen divin…
„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev, din Sankt Petersburg. „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura conştiinţei.”

Este cunoscut faptul că bolile sunt cauzate mai ales de emoțiile negative pe care le trăim și care rămân impregnate în mintea noastră conștientă sau subonștientă. În timpul rugăciunii, însă, grijile „se mută” într-un plan secundar sau chiar dispar cu totul. În felul acesta devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginer şi electrofizician, Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a realizat peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujba bisericească. În urma acestor studii a rezultat că participarea la slujbă normalizează tensiunea şi valorile constituienților sângelui.
S-a dovedit că rugăciunile pot neutraliza chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, nivelul radiațiilor a fost mai mare decât puteau măsura instrumentele specifice. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, aflată la doar patru kilometri depărtare de reactoare, valoarea radiaţiilor era însă normală.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală din Rusia a analizat o cantitate de apă înainte şi după ce aceasta a fost sfinţită. În urma acestui studiu s-a constatat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, concentraţia bacteriilor dăunătoare din ea devine de o sută de ori mai mică. Metodele de purificare cu ajutorul radiaţiei electromagnetice au rezultate mult mai slabe.


Oamenii de știință au reușit să demonstreze, cu mijloacele tehnologice moderne, ceea ce înțelepții ştiu de mii de ani. Puterea vindecătoare atât în plan fizic, moral, cât şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, care este rostită cu credinţă, este acum un fapt dovedit științific.”[1]
SURSE
Citiți și...
Resurse gigantice de oxigen descoperite în interiorul Pământului
CELSUS (sec. II d. Chr): "Creștinii repetă ritualurile din religia lui Zalmoxis"
Gândul, un fenomen misterios care influențează realitatea
O oră de somn după-amiază poate întineri creierul cu până la cinci ani
În interiorul Pământului - în apropiere de Shambala
Fulgerele globulare, un fenomen misterios
Vehiculele spatiale neconventionale - o realitate tehnica
Reîncarnarea și mecanismul automat al "uitării" vieților anterioare: Această „uitare” este necesară şi totodată corelată cu faptul că, dacă ne-am aminti toate acţiunile din trecut - unele dintre ele cumplite - psihicul nostru, care încă este labil şi nepregătit să înţeleagă în profunzime semnificaţia acestor aspecte, aproape sigur ar ceda şi atunci evoluţia noastră ar fi compromisă pentru o mare perioadă de timp
Cum să ne controlăm gândurile negative
Una dintre legile fundamentale ale Universului fizic în care trăim este cea a rezonanţei
Deciziile înţelepte şi importanţa lor
Mantra-ele oferă omului posibilitatea de a realiza armonia dintre lumea interioară şi lumea exterioară, armonia dintre corp şi spirit






