SUA: Ascensiunea clasei conducătoare

by “Oprimarea drepturilor omului fost prezentată de de-a lungul istoriei Statelor Unite. Un lung şir de cercetări sociologice documentează existenţa unei clase conducătoare dominatoare în SUA care stabileşte tactica şi determină priorităţile politicii naţionale. Clasa conducătoare americană se perpetuează singură, păstrându-şi influenţa cu ajutorul unor instituţii cum ar fi Asociaţia […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Oprimarea drepturilor omului fost prezentată de de-a lungul istoriei Statelor Unite. Un lung şir de cercetări sociologice documentează existenţa unei clase conducătoare dominatoare în SUA care stabileşte tactica şi determină priorităţile politicii naţionale.


Clasa conducătoare americană se perpetuează singură, păstrându-şi influenţa cu ajutorul unor instituţii cum ar fi Asociaţia Naţională a Producătorilor, Camera Naţională de Comerţ şi Industrie, Consiliul de Afaceri, Business Roundtable, Conference Board, American Enterprise Institute, Consiliul Relaţiilor Externe şi alte grupuri cu o politică centrată pe mediul de afaceri.


În cartea sa din 1956, „Puterea elitei”, C. Wright Mills demonstrează pe bază de documente modul în care cel de Al Doilea Război Mondial a consolidat în SUA o trinitate a puterii care încorporează elitele corporaţionaliste, militare şi pe cele ale guvernelor într-o structură de putere centralizată, motivată de interesele claselor şi lucrând la unison prin intermediul unor „cercuri înalte” de contacte şi înţelegeri. Mills a descris cum cei din elita puterii sunt cei care „decid ceea ce este de decis”.

Odată cu apariţia complexului militar-industrial după cel de Al Doilea Război Mondial, Preşedintele Eisenhower a observat în 1961 că o facţiune a puterii militar-industriale îşi consolida planurile de dominare pe termen lung a Americii, şi în final, a lumii.


Eisenhower nu era într-o poziţie din care să se poată lupta cu aceşti oameni, iar istoria a înregistrat părerile sale despre acest subiect în discursul său de rămas bun: „… Această îmbinare a unei imense organizaţii militare şi a unei mari industrii de armament este o experienţă americană nouă. Influenţa sa totală – economică, politică şi chiar spirituală – este resimţită în fiecare oraş, în fiecare stat, în fiecare birou al guvernului federal. Recunoaştem necesitatea imperativă a acestui progres. Însă nu trebuie să neglijăm implicaţiile sale grave. Truda noastră, resursele şi traiul nostru sunt implicate aici; este vorba deci, chiar de structura societăţii noastre.”

„Trebuie să avem grijă ca complexul militar-industrial să nu dobândească o putere de influenţă neîntemeiată în cadrul consiliului de guvernământ. Posibilitatea dezastruoasă ca o putere greşit folosită să apară, există şi va exista întotdeauna.”

„Nu trebuie să lăsăm greutatea acestei combinaţii să ne pericliteze libertăţile noastre sau progresul democratic. Nu trebuie să luam nimic de bun. Numai o societate alertă şi bine informată poate impune crearea unui angrenaj adecvat între imensa maşină industrială şi militară şi metodele şi scopurile noastre paşnice, astfel încât securitatea şi libertatea să poată prospera împreună.”

„Revoluţia tehnologică din ultimele decenii a fost în mare parte vinovată pentru schimbările impetuoase din industria militară. În această revoluţie, cercetarea are un rol central; ea a devenit mai riguroasă, mai complexă şi mai costisitoare. În mod constant, o parte a cercetărilor este alocată, pentru, de, şi la cererea guvernului federal…” Acum înţelegem că Eisenhower se referea la conjunctura redirecţionării banilor proveniţi din impozite pentru a finanţa noi tehnologii secrete ce au ca scop controlul puterii, la nivel mondial, de către elita militar-industrială. O anume facţiune de oameni ambiţioşi, anterior soldaţi ai Războiului Rece şi neo-conservatori, erau adepţi filozofului Leo Strauss. Acest grup de elită, care nu include numai generali şi industriaşi, ci şi filozofi, oameni de ştiinţă, academicieni şi politicieni, a devenit în prezent cea mai puternică organizaţie publică/privată cunoscută vreodată.

Strauss a îmbrăţişat o filozofie elitistă care-i linguşea pe cei care moşteniseră averi sau pe cei care trăiau o viaţă tihnită ce le permitea urmărirea oricărui interes propriu. Ideile lui au fost transformate într-o ideologie serioasă, în care mass-media, religia şi guvernul sunt utilizate pentru a subjuga masele, în timp ce „nobilii” îşi urmează propriile interese fără a ţine cont de lege, aceasta existând doar pentru controlarea oamenilor de rând.

Strauss considera de asemenea necesară discreţia, impusă de necesitatea controlului, pentru că dacă oamenii inferiori ar fi aflat la ce erau supuşi, ar fi fost fără îndoială supăraţi. „Oamenii nu vor fi fericiţi să afle că există numai un singur drept natural: dreptul celor superiori de a-i domina pe cei inferiori, stăpânul asupra sclavului, soţul asupra soţiei şi puţinii înţelepţi asupra plebei.” În „Despre tiranie”, Strauss se referă la acest drept natural ca la o „învăţătură tiranică” preluată de la iubiţii săi antici. Leo Strauss, Albert Wohlstetter şi alţii de la Comitetul Gândirii Sociale al Universităţii din Chicago primesc onoruri pentru promovarea agendei neo-conservatorismului prin studenţii lor, Paul Wolfowitz, Allan Bloom şi studentul lui Bloom, Richard Perle.

Revista culturală canadiană Adbusters defineşte neo-conservatorismul drept: „convingerea că democraţia, oricâte defecte ar avea, a fost cel mai bine apărată de un public ignorant condus de naţionalism şi religie. Numai un stat naţionalist militant ar putea împiedica agresiunea umană… un asemenea naţionalism necesită o ameninţare exterioară şi, dacă ea nu poate fi găsită, atunci trebuie să fie confecţionată”. Filozofia neo-conservatoare a apărut ca o reacţie împotriva perioadei de revoluţii sociale a anilor 60. Numeroşi funcţionari şi asociaţi ai preşedinţilor Reagan şi George H. W. Bush au fost puternic influenţaţi de filozofia neo-conservatoare: John Ashcroft, Charles Fairbanks, Richard Cheney, Kenneth Adelman, Elliot Abrams, William Kristol şi Douglas Feith.

Înăuntrul administraţiei Ford a existat o ruptură între tradiţionaliştii Războiului Rece, care căutau să minimalizeze confruntările prin diplomaţie şi relaxarea relaţiilor dintre SUA, URSS şi China, şi neo-conservatori, care pledau în favoarea unei confruntări mai puternice cu „demonicul imperiu sovietic”.

Ultimul din cele două grupuri s-a consolidat atunci când George H. W. Bush a devenit directorul CIA-ului. Bush a permis formarea „Echipei B” condusă de Richard Pipes alături de Paul Wolfowitz, Lewis Libby, Paul Nizye şi alţii, care au format cel de-al doilea Comitet Asupra Pericolului Actual însărcinat cu creşterea atenţiei asupra ameninţării sovietice şi necesitatea continuă a SUA de a avea o politică de apărare agresivă şi puternică.
Eforturile acestora au dus la puternica atitudine antisovietică a administraţiei Reagan.

Astăzi, combinarea climatului politic cu posibilităţile tehnologice oferă condiţii prielnice nu numai pentru manipularea generală a mass-mediei cu ajutorul fluxului informaţional, dar şi pentru manipularea stărilor emoţionale şi capacităţilor cognitive ale populaţiei. Dacă elitele politice nu dau socoteală pentru acţiunile lor, şi dacă publicul a fost manipulat din punct de vedere emoţional pentru a le susţine, putem fi siguri că acestea vor abuza de poziţiile lor pentru a-şi atinge scopurile personale.

Războiul psihologic, informaţional şi controlul minţii pot părea subiecte exotice, însă impactul acestor tehnic este profund. Minţile noastre sunt influenţate de o serie de programe de lungă durată, ce au drept scop manipularea opinie publice cu ajutorul agenţiilor secrete, mass-mediei corporatiste şi armatelor de agenţii non-guvernamentale, create pentru generarea fricii, diviziunii şi incertitudinilor în interiorul publicului.

Manipularea mediatică, ce implică înscenarea artificială a realităţii noastre colective, nu are întotdeauna succes, însă operaţiunile psihologice (care au avut şi încă mai au loc şi astăzi) ce poartă numele de „război informaţional”, sunt dirijate atât împotriva inamicilor externi, cât şi asupra cetăţenilor americani.

Potrivit lui Mary C. Fizgerald de la Institutul Hudson, arme bazate pe noi principii, cum ar fi laserul, electromagnetismul, plasma, clima, genetica şi biotehnologia, duc la modernizarea apărării naţionale. Posibilitatea ca aceste arme să fie utilizate atât în scopuri bune, cât şi rele, merită să fie tratată cu o deosebită atenţie.

Mass-media este complice în omiterea de informaţii necesare pentru luarea unor decizii democratice. Un plan de dominare globală include penetrarea consiliilor corporaţiilor mediatice din Statele Unite.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Sonoma din California a finalizat de curând o analiză a consiliilor directoare a celor mai mari 10 organizaţii din SUA şi a stabilit că numai 118 oameni alcătuiesc comitetele de conducere ale acestor firme gigant.

La rândul lor, aceşti 118 indivizi conduc 228 de corporaţii naţionale şi internaţionale. Patru din primele zece corporaţii media din SUA au în consiliile lor antreprenori ai Ministerului Apărării, incluzându-i pe William Kennard (New York Times, Carlyle Group), Douglas Warner III (G.E. [NBC], Bechtel), John Bryson (Disney [ABC], Halliburton) şi Douglas McCorkindale (Gannett, Lockheed Martin).

Având în vedere existenţa unei reţele mediatice interconectate, întreaga mass-media din SUA reprezintă de fapt interesele corporaţiilor americane. Elita mass-mediei, o componentă cheie a elitelor politice din SUA, este paznicul mesajelor ideologice acceptabile, controlorul conţinutului ştirilor şi informaţiilor şi cea care ia decizii cu privire la resursele mediatice.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5563
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro