SUA l-au ucis pe generalul iranian, Qassem Soleimani, susținând că acesta a organizat atacul împotriva ambasadei SUA din Irak și că a plănuit atacuri împotriva americanilor, fără a prezenta dovezi. De-a lungul deceniilor, SUA s-au folosit de minciuni pentru a ataca diverse țări

by “Într-un interviu acordat CNN, ambasadorul Iranului la ONU a declarat că răspunsul la o acţiune militară este o acţiune militară – dar prin cine, unde, când, asta revine viitorului să decidă. Erin Burnett (CNN) : Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat vineri că a autorizat atacul aerian al […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Într-un interviu acordat CNN, ambasadorul Iranului la ONU a declarat că răspunsul la o acţiune militară este o acţiune militară – dar prin cine, unde, când, asta revine viitorului să decidă.

Erin Burnett (CNN) : Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat vineri că a autorizat atacul aerian al forţelor americane în Irak, soldat cu moartea generalului iranian Qassem Soleimani, comandant militar de top în cadrul Gărzilor Revoluţionare Iraniene şi al doilea ca putere în Iran, pentru că acesta ar fi plănuit un atac major împotriva SUA. Ulterior, ambasadorul Iranului la ONU, Majid Takht-Ravanchi – pe care îl am invitat la emisiune -, a declarat la ONU că Iranul îşi rezervă dreptul de riposta după acţiunea SUA. Americanii aflaţi în lumea întreagă sunt acum în alertă, gândindu-se cât de gravă este ameninţarea Iranului – dar haideţi să aflăm împreună. Domnule ambasador, vă mulţumesc pentru timpul acordat.


Majid Takht-Ravanchi: Cu plăcere.

CNN: În mod evident, cu aceste evoluţii subite, întreaga lume este atentă acum la ce se petrece. Dacă priviţi la ce s-a întâmplat, poate fi aceasta o declaraţie de război?


Majid Takht-Ravanchi: De fapt, a fost o declaraţie de război din partea SUA împotriva poporului iranian. SUA au început un război economic împotriva poporului iranian în luna mai 2018, când preşedintele Trump a decis să se retragă din acordul nuclear JCPOA şi a demarat o politică de maximă presiune împotriva iranienilor, punând o enormă presiune economică pe Iran, presiune care continuă şi astăzi. Noaptea trecută, [SUA] au deschis un nou capitol şi au operat un atac împotriva iranienilor, asasinând pe unul dintre cei mai iubiţi generali, care nu este popular numai în Iran, dar şi în ţările din regiune. Deci, asta a fost, cum am spus, un nou capitol care echivalează cu deschiderea unui război împotriva Iranului.

CNN: Spuneţi că asta este echivalentă cu a demara un război împotriva Iranului. Preşedintele Trump a declarat astăzi că, citez, „acţionăm pentru a stopa un război, nu acţionăm pentru a începe un război”. Ce spuneţi preşedintelui Trump, domnule ambasador?

Majid Takht-Ravanchi: Nu cred că SUA au acţionat pentru a stopa un război, pentru că asasinarea generalului Soleimani era plănuită de ceva timp. John Bolton, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al SUA, a scris aseară pe Twitter că a fost plănuit, deci nu este de acceptat ceea ce spune Administraţia, mai ales că ei eu spus că au suficiente dovezi că generalul Soleimani plănuia un atac.

Realizator: Şi aţi spus că au plănuit de ceva vreme…

Majid Takht-Ravanchi: Acest lucru a fost plănuit de ceva timp.

CNN: Secretarul de stat, Mike Pompeo, a declarat că generalul Soleimani a plănuit un atac iminent asupra americanilor – sunt chiar cuvintele lui. Deci, spuneţi în mod categoric că…

Majid Takht-Ravanchi: În mod clar se respinge acest lucru. Dacă au dovezi, ar trebui să le prezinte, ar trebui să prezinte dovezile. Sunt sigur că nu au nicio dovadă; nu poţi dovedi doar printr-o citare.

CNN: Preşedintele Trump a declarat că nu urmăreşte o schimbare a regimului în Iran – a spus lucrul ăsta astăzi. Credeţi acest lucru? În mod evident, John Bolton, fostul consilier pe probleme de securitate naţională, a spus invers, aşa cum a făcut-o de multe ori înainte, dar preşedintele Trump a declarat că nu este vorba despre o schimbare a regimului. Credeţi că spune adevărul?

Majid Takht-Ravanchi: Ceea ce contează este ceea ce fac SUA, nu ceea ce spun SUA. Ceea ce fac împotriva iranienilor este exact de a pune o presiune foarte mare asupra poporului iranian şi acest lucru este în contradicţie cu obligaţiile pe care le au SUA în conformitate cu legea internaţională.

CNN: Deci, spuneţi că echivalează cu un război, că echivalează cu un act de război – cuvinte folosite de dvs., domnule ambasador Ravanchi. Liderul suprem al Iranului a spus astăzi că… a promis o răzbunare dură, şi o altă exprimare a sa a fost „represalii nemiloase” împotriva a ceea ce a numit „criminalii care au comis acest atac” – adică americanii. Deci, ce înseamnă acest lucru? În cazul în care vă veţi răzbuna, dacă veţi riposta la un act de război, va fi oare un război?

Majid Takht-Ravanchi: Aşa cum am spus, SUA au început deja un război împotriva Iranului, nu numai un război economic, dar chiar şi ceva mai mult, prin asasinarea unui general de rang înalt – care a fost jelit şi plâns de poporul iranian şi în regiune. Deci, nu putem să închidem ochii la ce s-a întâmplat noaptea trecută, în mod clar va fi vorba de o răzbunare, o răzbunare cu adevărat dură. Iranul va acţiona conform propriei lui alegeri, iar momentul şi locul vor fi decise de Iran.

CNN: Vreau să vă întreb, pentru că atunci când s-a întâmplat acest lucru, noaptea trecută, preşedintele Trump nu a spus că a vizat pe altcineva şi că s-a întâmplat ca generalul Soleimani să fie acolo, ci a spus: a fost el, l-am vizat şi l-am ucis. Nu au fost vorba de alţii care să facă lucrul ăsta, nu au fost „Vă rog să mă scuzaţi” după. Va răspunde Iranul în acelaşi fel? Iranul îşi fixează ţinta pe SUA?

Majid Takht-Ravanchi: Nu sunt în măsură să intru în detalii cu privire la ce se va întâmpla atunci când vom acţiona ca răzbunare, dar ceea ce vă pot spune este că, punând ţinta pe unul dintre generalii noştri de rang înalt, în contradicţie cu obligaţiile internaţionale ale SUA, utilizând spaţiul aerian al unei ţări – Irakul -, o ţară suverană, atunci preşedintele… scuzaţi-mă – premierul acelei ţări condamnă acest act de agresiune al SUA… adică ar trebui să se aştepte la orice ca rezultat al acestei agresiuni.

CNN: Deci, generalul Soleimani era unul dintre cei mai puternici oameni din ţara dvs., aşa cum v-aţi referit şi dvs., domnule ambasador. Din acest motiv, americanii pot să înţeleagă ce reacţie ar putea urma când cineva atât de influent este ucis aici sau în altă ţară, dar cineva care a fost, să spunem, şeful CIA, secretarul apărării, chiar şi un vicepreşedinte. Moartea aceasta schimbă complet jocul între Iran şi SUA.”[1]

“Pentagonul a confirmat eliminarea lui Soleimani, transmițând într-un comunicat că „acest atac avea drept scop descurajarea planurilor viitoare de atac iraniene”.”[2]

Cine a fost Qassem Soleimani, generalul iranian asasinat din ordinul lui Donald Trump in Irak

Qassem Soleimani era considerat un adevarat erou in tara lui, curajos, carismatic si iubit de cei din subordinea sa, scriu jurnalistii de la CNN despre generalul iranian ucis de fortele americane la ordinul lui Donald Trump.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, l-a numit odata un “martir viu al revolutiei”. Pentru SUA insa, Soleimani a fost un ucigas nemilos.

Sef din 1998 si pana la asasinarea sa pe aeroportul din Bagdad al unitatii de elita Quds din Garzile Revolutionare, insarcinata cu operatiunile militare externe si considerata o organizatie terorista de catre SUA, “comandantul din umbra” este o figura controversata.

Si-a inceput cariera militara in timpul razboiului dintre Iran si Irak de la inceputul anilor ’80, devenind cu timpul indispensabil operatiunilor militare ale Iranului. A avut un rol important in raspandirea influentei tarii sale in Orientul Mijlociu, fiind arhitectul operatiunilor din Irak si din Siria.

“A fost pe campul de lupta toata viata lui. Soldatii lui il iubesc. Este un tip tacut, carismatic, un geniu strategic si un operator tactic. Toate aceste lucruri, privindu-l din perspectiva inamicului, vor crea multa angoasa in aceasta parte a lumii”, a spus locotenentul general Mark Hertling, analist pe probleme de securitate nationale, servicii secrete si terorism, pentru CNN.

Soleimani si soldatii sai sunt invinuiti de Pentagon de moartea a sute de americani si membri ai coalitiei din Orientul Mijlociu si de ranirea a catorva mii.

Desi Iranul a negat acest lucru, oficialii americani cred ca Soleimani le-a furnizat insurgentilor irakieni proiectile speciale care pot penetra blindajul, o arma mortala impotriva militarilor SUA.

In timpul razboiului impotriva Statului Islamic, Soleimani s-ar fi aflat pe campurile de batalie din Irak, de partea fortelor irakiene siite. Acesta ar fi fost implicat si intr-un complot desafasurat pe teritoriul SUA in 2011, cand Quds ar fi incercat, fara succes, sa-l ucida pe ambasadorul Arabiei Saudite la Washington.

Intr-un articol al publicatiei The New Yorker intitulat The Shadow Commander, Qassem Soleimani este descris ca fiind “cel mai puternic agent operativ din Orientul Mijlociu”, iar fortele Quds sunt numite “o combinatie intre CIA si Fortele Speciale”.

Departamentul american al Apararii a publicat vineri un comunicat de presa in care se afirma ca Soleimani “a dezvoltat in mod activ planuri pentru a ataca diplomati si membri ai serviciilor americane din Irak si din regiune”.

Generalul iranian este invinovatit pentru orchestrarea unor atacuri asupra bazelor coalitiei din Irak in ultimele luni, soldate cu mai multe victime.

Potrivit Pentagonului, tot el a fost in spatele unui atac recent al simpatizantilor si al membrilor Unitatilor pentru Mobilizare Populara, o coalitie formata din paramilitari siiti cu stranse legaturi cu Iranul, asupra ambasadei SUA din Bagdad.”[3]

“Poziția Moscovei privind omorârea lui Soleimani

În noaptea de joi spre vineri, în urma bombardamentelor aviatice ale SUA asupra aeroportului din Bagdat, a fost ucis general-maiorul Qasem Soleimani, comandantul ”Forțelor Quds” – o unitate militară iraniană de elită a Gărzii Revoluționare (IRGC).

CHIȘINĂU, 3 ian – Sputnik. Moscova consideră că asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, în urma unei lovituri aeriene a SUA în apropiere de Bagdad, este ”o aventură” care va duce la tensionarea situației în întreaga regiune.

Anterior, Pentagonul a confirmat operațiunea întreprinsă de către SUA împotriva lui Suleimani. De asemenea, combatanții șiiți au anunțat că în cadrul operațiunii din Bagdat au murit cinci combatanți și doi „oaspeții”. Printre cei morți era și comandantul adjunct al combatanților, Abu Mahdi al-Muhandis, pe care secretarul de stat american, Mike Pompeo, l-a acuzat de atacul împotriva Ambasadei SUA la Bagdad, pe 31 decembrie 2019.

”Considerăm drept un pas aventuros uciderea lui Suleimani în cadrul bombardamentelor cu rachete ale SUA, în vecinătatea Bagdadului, care va duce la creșterea tensiunilor în întreaga regiune. Suleimani a servit cu devotament cauza apărării intereselor naționale ale Iranului”, a declarat Ministerul rus de Externe la o întrebare adresată de RIA Novosti.

”Exprimăm sincere condoleanțe poporului iranian”, a adăugat diplomația rusă.

Și autoritățile din Siria au condamnat actul de asasinare a liderului ”Forțelor Quds”, Qassem Soleimani, de către armata americană.

“Siria condamnă cu fermitate agresiunea criminală a SUA, care a dus la moartea generalului de brigadă Qassem Soleimani, șeful forțelor speciale ”Quds” ale Corpului Gărzii Revoluționare Iraniene, și a lui Abu Mahdi Muhandis, șeful adjunct al Al-Hashed Al-Shaabi Irak”, este menționat în declarația citată de agenția siriană SANA.

Ministerul sirian de Externe a catalogat aceste acțiuni ale Statelor Unite drept criminale și i-a cerut Washingtonului să-și asume responsabilitatea pentru destabilizarea situației din Irak.

“Siria își declară solidaritatea deplină cu Irakul și Iranul”, anunță Ministerul sirian de Externe printr-o declarație.

Și Iranul și-a exprimat poziția categorică privind moartea generalului. Liderul suprem al țării, Ali Khamenei, președintele Hassan Rouhani și ministrul Apărării, Amir Khatami, au anunțat că vor întreprinde acțiuni de răspuns.

”O răzbunare cruntă îi așteaptă pe cei care au pe mâini sângele lui, precum și sângele celorlalți martiri”, a spus Khamenei într-o declarație prin care a anunțat doliu de trei zile în legătură cu moartea generalului.

Potrivit ministrului iranian al Apărării Amir Khatami, Teheranul va da un „răspuns zdrobitor” celor care se află în spatele asasinării comandantului.

La rândul său, reprezentantul comisiei Parlamentului iranian pentru securitate națională și politică externă, Hossein Nakavi Hosseini, este încrezător că nu va fi un război cu Statele Unite după acest act sângeros, însă Washingtonului îi va fi dată o lecție.

Hosseini a subliniat că generalul Suleimani, care și-a dedicat viața luptei împotriva terorismului, era iubit de „toți musulmanii”.

“Americanii nu pot fi iertați pentru această crimă… Desigur, acest pas criminal nu va fi lăsat fără un răspuns zdrobitor care îi va face pe americani să le pară rău”, a spus el.

Vorbind despre un posibil conflict armat, Hosseini a explicat că „răzbunarea împotriva SUA nu implică neapărat un război regional”. El a subliniat că SUA acționează în regiune ca niște „agresori”, iată de ce ”agresorilor li se va da o lecție pe măsură”.”[4]

“Moscova il lauda pe Qassem Soleimani, generalul iranian ucis de SUA

Uciderea generalului iranian Qassem Soleimani in urma unui raid american in Irak risca sa ”agraveze serios situatia” in Orientul Mijlociu, a afirmat vineri presedintele rus Vladimir Putin in cursul unei convorbiri telefonice cu presedintele francez Emmanuel Macron, in timp ce Ministerul rus al Apararii a calificat uciderea lui Soleimani drept un ”asasinat”, amintind ca acesta a luptat impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic inainte ca SUA sa creeze coalitia antijihadista, potrivit AFP si EFE.

Conform unui comunicat difuzat de Kremlin, Vladimir Putin si Emmanuel Macron si-au exprimat amandoi ”preocuparea” dupa uciderea generalului iranian, intrucat ”aceasta actiune poate agrava serios situatia in regiune”.Palatul Elysee a emis de asemenea un comunicat in care afirma ca Macron si Putin intentioneaza sa mentina contactul in zilele urmatoare ”pentru a evita o noua escaladare periculoasa a tensiunilor” in zona si indeamna toate partile la retinere.

Presedintele Macron a ”amintit atasamentul Frantei fata de suveranitatea si securitatea Irakului” si a indemnat Iranul ”sa revina rapid la respectarea deplina a obligatiilor sale nucleare si sa se abtina de la orice provocare”, se mai arata in textul difuzat de presedintia franceza.

La Moscova, aliata a Iranului in lupta impotriva jihadistilor odata cu interventia militara rusa in Siria, au fost evidentiate “meritele personale” ale generalului Soleimani in lupta impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic. ”Sub comanda directa a lui Qassem Soleimani, cu mult timp inainte de crearea de catre SUA a asa-numitei coalitii internationale, s-a organizat rezistenta militara internationala impotriva gruparilor Statul Islamic si Al-Qaida in Siria si Irak”, semnaleaza Ministerul rus al Apararii intr-un comunicat in care califica uciderea lui Soleimani drept un ”asasinat”.

”Generalul Soleimani era un lider militar capabil care avea o autoritate meritata si o influenta notabila in intreg Orientul Mijlociu”, mai noteaza in acelasi text Ministerul rus al Apararii, estimand totodata ca vor exista ”consecinte foarte negative pentru intregul sistem de securitate international”.

Insarcinat cu operatiunile externe ale Gardienilor Revolutiei si reprezentant in regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineata in urma unui raid executat de aviatia americana cu o drona asupra convoiului sau pe aeroportul din Bagdad. Odata cu el au fost ucise alte sapte persoane, printre care si Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coalitie de forte paramilitare irakiene dominata de factiuni pro-iraniene si ai carei militanti au luat cu asalt ambasada americana la Bagdad pe 31 decembrie.”[5]

Generalul iranian, Qassem Soleimani, a fost ucis de către SUA. Globaliștii vor război cu Iranul

Generalul iranian, Qassem Soleimani, a fost ucis de către SUA. Globaliștii vor război cu Iranul. Ei vor război de mult timp. Donald Trump este împins de la spate de către globaliștii din Guvernul SUA ca să atace Iranul.

Totuși, SUA se tem să atace Iranul. De ce? Pentru că Iranul are cei mai puternici aliați din lume: Rusia, China, Turcia, Siria, dar și alte state atacate de SUA de-a lungul deceniilor. Uciderea acestui important general iranian poate fi scânteia care va declanșa războiul.

Nu uitați: de-a lungul deceniilor, SUA s-au folosit de tot felul de minciuni pentru a ataca diverse țări: Irak, Vietnam, fosta Iugoslavie. Având în vedere aliații puternici pe care îi are Iranul, un război între SUA și Iran este puțin probabil. Nu toți din SUA vor război cu Iranul. Întotdeauna, cei care câștigă de pe urma războaielor sunt bancherii internaționali.

Departamentul de Informații România (DIR)

www.dir.org.ro

3 ianuarie 2020

Minciuni ale SUA care au declanșat războaie

“Fiecare război este precedat de o minciună răspândită abil prin mijloacele de comunicare în masă. Printre ultimele state amenințate de SUA se află Venezuela, Ecuadorul, Iranul. Cine oare va urma?… Să ne amintim de câte ori, aceleași State Unite ale Americii, și prin aceleași mijloace, ne-au manipulat. Fiecare război important a fost „justificat” printr-un fapt abominabil, care mai târziu (mult prea târziu) s-a dovedit a fi o dezinformare, lansată în mod deliberat. Iată un scurt inventar:

Vietnam (1964-1975)
Minciună mediatică: Pe 2 și 3 august 1964, forţele militare ale Vietnamului de Nord au atacat două distrugătoare americane aflate în Golful Tonkin.
Ce am aflat ulterior: Acest atac nu a avut loc niciodată. A fost o invenție a Casei Albe.
Scop: Împiedicarea câștigării independenţei de către Vietnam şi menţinerea dominaţiei americane în zonă.
Consecinţe: Milioane de victime, malformaţii genetice (Agentul Orange) uriașe probleme sociale.

Grenada (1983)
Minciună mediatică: Mica insulă caraibiană a fost acuzată de construirea unei baze militare sovietice şi de punerea în pericol a vieților medicilor americani.
Ce am aflat ulterior: Nici vorbă! Preşedintele american Reagan a inventat aceste pretexte.
Scop: Împiedicarea punerii în aplicare a reformelor sociale şi democratice ale prim-ministrului Bishop (mai târziu, asasinat). Reagan spunea: „Nu putem permite apaşilor comunişti să se infiltreze în grădina noastră…”
Consecinţe: Represiune brutală prin pușcași marini şi reinstaurarea controlului Washingtonului.

Panama (1989)
Minciună mediatică: Invazia puşcaşilor marini a fost făcută în scopul arestării preşedintelui Noriega, acuzat de trafic de droguri.
Ce am aflat ulterior: Noriega, care colaborase anterior cu CIA, ceruse drepturi depline asupra canalului Panama pentru ţara pe teritoriul căreia se afla, şi încetarea dreptului de folosință liberă al americanilor, ceea ce pentru SUA era intolerabil.
Scop: Menţinerea controlului american asupra rutelor maritime strategice.
Consecinţe: Bombardamentele americane au ucis între 2 şi 4 mii de civili, fapt ignorat de mass media.

Irak (1991)
Minciună mediatică: Irakienii au distrus incubatoarele din maternităţile kuweitiene.
Ce am aflat ulterior: Știre inventată de agenţia de publicitate Hill & Knowlton, plătită în acest scop de Emirul Kuweitului.
Scop: Anihilarea opoziției Orientului Mijlociu faţă de Israel şi acordarea independenței acestuia de către Statele Unite.
Consecinţe: Nenumărate victime de război, după un embargou de lungă durată, care a interzis şi importul de medicamente.

Somalia (1993)
Minciună mediatică: Bernard Kouchner apare ca erou al unei campanii umanitare în Somalia.
Ce am aflat ulterior: Patru companii americane au cumpărat drepturile de exploatare asupra unui sfert din petrolul somalez.
Scop: Controlul militar al unei regiuni strategice.
Consecinţe: Incapabil să controleze regiunea, Washingtonul o menţine într-un haos total.

Bosnia (1992-1995)
Minciună mediatică: Ruder Finn şi Bernard Kouchner dezvăluie existența „lagărelor morții” în Serbia.
Ce am aflat ulterior: Finn şi Kouchner au minţit. Lagărele respective cuprindeau prizonieri de război, ținuți acolo în vederea unor schimburilor ulterioare. Însuși preşedintele bosniac musulman Iţenegovic a recunoscut acest lucru.
Scop: Distrugerea Iugoslaviei socialiste, ultima rămasă pe listă, și a sistemului ei de siguranță socială, pentru a instaura, în schimb, controlul regiunii de către companiile multinaţionale, care să poată folosi liber rutele comerciale strategice, precum fluviul Dunărea și zona Balcanilor.
Consecinţe: Patru ani de măcel înfiorător pentru toate naţionalităţile (bosniaci, sârbi şi croaţi). Război provocat de Berlin și prelungit de Washington.

Iugoslavia (1999)
Minciună mediatică: Sârbii au comis genocid împotriva albanezilor kosovari.
Ce am aflat ulterior: Pură invenţie a NATO, după cum a recunoscut chiar purtătorul de cuvânt oficial al NATO, Jamie Shea.
Scop: Instalarea unei baze militare în Kosovo; punerea Balcanilor sub controlul NATO și transformarea acestei organizații într-o poliție cu puteri discreționare, la nivel global.
Consecinţe: 2.000 de victime ale bombardamentelor NATO. Purificare etnică în Kosovo, pusă în practică de către UCK (Armata de eliberare din Kosovo) și legitimată de NATO.

Afghanistan (2001)
Minciună mediatică: Bush a vrut să răzbune atacurile din 11 septembrie 2001şi să-l captureze pe Bin Laden.
Ce am aflat ulterior: Nu există nicio dovadă privind existența organizației teroriste Al-Qaeda. Mai mult, talibanii se oferiseră să-l extrădeze pe Bin Laden.
Scop: Controlul militar al Asiei Centrale, considerată regiune strategică, în vederea construirii unei conducte care să traverseze Afghanistanul, pentru a permite controlul rezervelor de petrol din Asia de Sud.
Consecinţe: Ocupaţie pe termen lung și creştere uriașă a producţiei şi traficului de opium.

Irak (2003)
Minciună mediatică: Saddam posedă arme periculoase de distrugere în masă. Afirmație făcută de Colin Powell la Naţiunile Unite, cu prezentare de dovezi.
Ce am aflat ulterior: Casa Albă a ordonat agenţiilor de spionaj falsificarea acestor rapoarte (vezi afacerea Libby) sau, pur şi simplu, fabricarea lor.
Scop: Controlarea tuturor resurselor de petrol şi șantajarea rivalilor: Europa, Japonia, China…
Consecinţe: Irakul a fost scufundat în haos și barbarie, iar femeile irakiene au fost obligate să revină la starea anterioară, de supunere totală și obscurantism.

Venezuela – Ecuador (2008-…)
Minciună mediatică: Chavez sprijină terorismul, importă arme, este un dictator (motivul definitiv nu a fost încă stabilit).
Ce am aflat până în prezent: Mai multe baloane mediatice au fost deja sparte. Printre acestea: Chavez trage în propriul popor, Chavez antisemit, Chavez militarist… Încercările de demonizare au continuat până în clipa morții sale (5 martie 2013). Succesorul său, Nicolas Maduro, şi-a exprimat dorinţa de a deschide o anchetă asupra morţii lui Chavez. Încă înainte de deces, Maduro a lăsat să se înţeleagă că „duşmanii istorici” ai ţării ar fi provocat şi cancerul conducătorului.
Scop: Companiile multinaţionale din SUA vor să menţină controlul asupra petrolului şi celorlalte resurse sud-americane, temându-se de eliberarea socială şi democratică a Americii Latine.
Consecinţe: Washingtonul duce un război generalizat pe continentul sud-american: lovituri de stat, sabotaj economic, șantaj, amplasarea de baze militare în apropierea resurselor naturale…

De ce nu vezi aceste imagini la TV? Data viitoare când mass-media îți va spune că Hugo Chavez a fost un dictator, amintește-ți aceste imagini: un număr estimat la 9 milioane de oameni au participat la funeraliile lui.”[6]

SURSE

  1. https://evz.ro/iranul-declara-razboi-sua-in-direct-la-cnn-va-fi-vorba-de-o-razbunare-o-razbunare-cu-adevarat-dura.html
  2. https://newsweek.ro/international/sua-il-ucid-pe-seful-fortelor-speciale-iraniene-generalul-qassem-soleimani-in-apropiere-de-bagdad
  3. http://www.ziare.com/donald-trump/iran/cine-a-fost-qassem-soleimani-generalul-iranian-asasinat-din-ordinul-lui-donald-trump-1591904
  4. https://ro.sputnik.md/Rusia/20200103/28755332/Pozitia-Moscovei-privind-omorarea-lui-Soleimani.html
  5. http://www.ziare.com/international/iran/moscova-il-lauda-pe-qassem-soleimani-generalul-iranian-ucis-de-sua-1591960
  6. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7585
  7. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Citiți și...

Google și Facebook doresc să cenzureze site-urile și paginile care publică informații alternative ce contrazic mass-media oficială
Luați o porție de multiculturalism! „Femeile, o specie pe cale de dispariție în inima Parisului”, reportajul zguduitor despre cum au ajuns migranții și musulmanii să facă legea într-un cartier parizian: "Dacă ieșim din casă riscăm să fim violate!"
Madame Blavatsky - cea mai mare ocultistă a lumii
Avioane ale Turciei au incalcat spatiul aerian al Greciei, dar n-au fost doborate!
Profesorul John McMurtry: "SUA deţin recordul mondial absolut în a ucide civili, a încarcera fără judecată şi a tortura deţinuţii"
Germania: Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, i-a scandalizat pe colegii său conservatori cu propunerea sa privind instituirea de către Germania a unor sărbători publice musulmane
Așa se face politica! Lider de la Varșovia: "Nu noi am exploatat țările din care provin refugiații ajunși în Europa, nu ne-am folosit de forța lor de muncă și nu noi i-am invitat aici"
Curtea Supremă a SUA îi dă dreptate lui Trump privind blocarea accesului "refugiaților"
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, susține că SUA sprijină necondiționat ISIS
NSA posedă sistemul RNM, care poate transmite la distanţă, în mintea oamenilor, unde electromagnetice, care vor determina apariţia unor imagini, semnale sonore subliminale, care par a fi sunete audibile şi chiar gânduri
Legea Comisiilor Militare (SUA) - dreptul fundamental la libertate individuală este azi de domeniul istoriei
Legea Amiralității și Legea Pământului - legile Iluminaților prin care sunt controlați oamenii
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro