Ţara Luanei şi mileniile sale de istorie ascunse în Munţii Buzăului

Distribuie!

„La câteva zeci de kilometri de mult mai cunoscuţii Vulcani Noroioşi ai Buzăului, ascunsă de păduri şi învăluită în nesfârşite mituri şi legende, un călător curios poate găsi una dintre cele mai interesante şi încă prea puţin vizitate zone turistice ale României: Ţara Luanei.

Numită după un mitic rege, Luana, care ar fi domnit cândva peste munţii şi văile din zonă, Ţara Luanei nu are contururi clare pe hartă, dar se întinde în mare parte în regiunea satelor Bozioru, Nucu şi Colţi, Cozieni şi Brăeşti din Munţii Buzăului.


Drumul din satul Măgura, aflat pe şoseaua care leagă municipiul Buzău de Braşov, până în satul Nucu, principalul loc din care pleacă majoritatea traseelor turistice, nu este neapărat cel mai plăcut din punct de vedere al confortului, în ciuda procesului de reabilitare din ultima perioadă, dar reuşeşte să compenseze prin privelişte – pe măsură ce urcă spre munţi, acesta oferă privirii, în această perioadă, păduri colorate de toamnă şi maluri spectaculoase din stâncă.

Pentru amatorii de poveşti, în Ţara Luanei pare să curgă un izvor aproape nesecat de legende: portaluri cosmice, focuri vii, comori, experimente făcute de armată în perioada comunistă şi multe alte plăsmuiri.


Dincolo de aceste aspecte, însă, regiunea ascunde şi lucruri reale, mult mai impresionante: un complex de schituri rupestre aproape unice pe teritoriul României, semne ale unor aşezări umane din perioada Epocii de Bronz şi o serie de formaţiuni geologice cu o înfăţişare bizară care captează imaginaţia localnicilor şi a turiştilor.

CERUL DE LA BOZIORU

Deasupra pădurilor şi a culmilor stâncoase, cerul de la Bozioru – numit de localnici „cerul straniu“ – este primul lucru care atrage atenţia şi învăluie întreaga zonă într-o aură de mister: un albastru intens, ieşit din comun, pare să domine în anumite perioade din zi cerul de deasupra satelor dosite prin văi, ferite dintotdeauna de orice urmă de poluare.

Poate exista o întreagă dezbatere despre condiţiile meteorologice care fac posibile nuanţele intense ale cerului, la fel cum poate exista o întreagă dezbatere despre caracterul unicat al „cerului straniu“ de la Bozioru.

Cert este, însă, că folclorul a reţinut acest aspect şi a tipărit asupra zonei verdictul de zonă sacră – „guri de rai“ sunt numite fenomenele de acest fel în popor, locuri unde Pământul ar comunica cu Cerul. Dincolo de legende de acest fel, învelişul sacru în care este îmbrăcată regiunea are şi serioase aspecte certificate istoric: bisericile şi adăposturile săpate în piatră.

PEŞTERA LUI DIONISIE TORCĂTORUL

Dincolo de legende de acest fel, însă, zonă capătă învelişul de sacralitate pe baza unor vestigii religioase care i-au adus uneori renumele de „Athos al României“ – un complex de biserici şi chilii săpate în piatră care îşi au originea cel puţin în secolul al XVI-lea. Prima oprire de pe traseul turistic care pleacă din satul Nucu nu pare la prima vedere că ar prezenta vreun interes – din poiana întinsă în faţă, numită Poiana Cozanei, se poate vedea doar o formaţiune geologică uşor bizară, o stâncă acoperită în mare parte de copaci. Sus, însă, săpată adânc în piatră, la capătul unei scări rezemate de stâncă, se află chilia lui Dionisie Torcătorul.

Pustnic creştin care i-a dat numele după ce a locuit mai mulţi ani în acel spaţiu strâmt şi răcoros în secolul al XIX-lea, Dionisie găsise peştera deja făcută – şi nu recent, unele indicii plasând originea în secolul al III-lea, cu rolul de adăpost până când în Munţii Buzăului se va afirma anahoretismul în secolul al XVI-lea, iar pustnicii creştini vor ocupa pentru o perioadă refugiile din zonă. În urma utilizării de către Dionisie, peştera a rămas cu locuri pentru aşezat un pat, o masă şi un război de ţesut, pustnicul fiind cunoscut pentru ţesăturile sale. Acum, în altarul săpat în zidul din faţa uşii, stau icoane şi lumânări lăsate în urmă de localnici sau de turişti.

PEŞTERA FUNDĂTURA

În apropierea chiliei săpate în piatră se află Peştera Fundătura, poate cel mai fascinant vestigiu din Ţara Luandei – formată în mod natural, există indicii conform cărora peştera a fost locuită încă din Epoca Bronzului şi începutul Epocii Fierului, cu mai bine de douăsprezece secole înaintea erei noastre, iar rămăşiţele găsite indică semne de locuire şi în perioada geto-dacă, precum şi în cea medievală, când a fost cel mai probabil locuită tot de călugări sihaştri.

Pereţii sunt zgâriaţi şi însemnaţi cu diferite simboluri – valuri întinse pe milenii de locuitori în căutare de refugiu au lăsat în urmă simboluri ale unor arcuri, săgeţi, cuţite, figuri antropomorfe, reprezentări ale unor animale sau plante, forme geometrice, cruci şi litere chirilice. Chiar dacă în prezent este protejată cu grilaje pentru conservare şi pentru a fi ferită de orice intenţie iresponsabilă a vreunui turist, încă se pot observa o parte dintre aceste însemnări.

BISERICA LUI IOSIF

Cea mai mare dintre bisericuţele săpate în piatră din cadrul complexului monahal din Ţara Luanei poate fi găsită adânc în pădurea care acoperă crestele ridicate în împrejurimi. Săpată într-un masiv de piatră, cu o latură din faţă atât de atent lucrată în urmă cu secole încât ar fi uşor ca cineva să rateze existenţa unui vestigiu în acel loc, bisericuţa lui Iosif este de departe cel mai bine conservat lăcaş de cult din Munţii Buzăului. Bisericuţa are un altar orientat către nord, cu nişe atent săpate şi un lăcaş în care stă icoana hramului pe care îl poartă.

În stânca de deasupra intrării este săpat simbolul unui peşte, lucru care ar indica o prezenţă creştină foarte veche în regiune, în secolele III sau IV. Alte elemente care ţin de arhitectura care caracterizează aşezarea rupestră plasează originea mai degrabă în secolele X-XI.

Oricare ar fi datarea corectă, călătoria prin pădure către această bisericuţă şi primul contact vizual printre copaci cu găurile din piatră care servesc drept uşă şi ferestre au capacitatea de a şterge, pentru câteva clipe, coordonatele temporale – senzaţia unui spaţiu neschimbat de trecerea timpului, identic de la un secol la altul, permează aerul răcoros al pădurii.

AGATONUL VECHI ŞI NOU

La mai bine de patru kilometri distanţă de satul Nucu, în continuare traseului turistic, în buza unui povârniş din pădure, se pot găsi ruinele Agatonului din Munţii Buzăului. Agatonul Nou, cunoscut şi sub numele de Bisericuţa, datează cel mai probabil din secolul al XIII-lea şi este săpat în partea inferioară a unei stânci.

Trei dintre cele cinci încăperi săpate jucau rolul de naos, pronaos şi altar al unei biserici şi încă se pot distinge printre ruine. Una dintre celelalte două încăperi săpate în piatră avea rolul de beci – conform unor relatări, beciul era folosit ca ascunzătoare pentru fetele tinere din sate în timpul vreunui atac militar, dar cele mai cunoscute poveşti vorbesc despre o veche comoară aflată în acest beci.

De altfel, C.D. Aricescu, unul dintre istoricii preocupaţi de aşezările rupestre din zona Bozioru, nota: „Pe la finele domniei lui Bibescu detronat/ Vizitară astă grotă trei boieri de la Focşani./ Trei zile dup-aceea, trecând p-aici doi ciobani,/ Un loc găsiră-n piatră, locul unei mari comori,/ Ridicată, se-nţelege, de-acei boieri călători“.

Astăzi se păstrează într-o condiţie aproximativă, putând să se distingă trepte, ferestre şi însemnări în slavonă scrijelite pe zidurile de piatră. Agatonul Vechi, numit şi Dărămătură, este în mare parte ruinat de trecerea timpului, putând fi observate doar câteva semne, precum nişte scări, care definesc un vag contur al unui fost schit monahal.

BABELE DE LA ULMET

Chiar dacă mai puţin faimoase decât Babele din Masivul Bucegi, Babele de la Ulmet, formaţiunile de trovanţi întâlnite pe crestele din apropierea comunei Bozioru, sunt în mare măsură la fel de spectaculoase.

Sedimentate în timp de ape subterane şi modelate de vânt şi ploaie, trovanţii din Ţara Luandei au forme care amintesc imediat de nave spaţiale extraterestre – sfere perfect delimitate ori cilindri bizari, iar în jurul lor, la fel ca în jurul multor altor obiective din zonă, sunt ţesute nesfârşite poveşti despre puteri tămăduitoare şi energii pozitive.

După aproape treizeci de minute de mers pe jos de la drumul principal pe cărările care urcă pe creste către trovanţi, aceştia se ridică printre vegetaţie în diferitele lor forme, presăraţi prin peisaj ca nişte rămăşiţe din timpuri imemoriale, ce veghează asupra văilor şi crestelor din împrejurimi.

LA COLŢI, ÎN PATRIA CHIHLIMBARULUI

Dincolo de obiectivele turistice menţionate, prin satele din Ţara Luanei se găsesc multe alte biserici de o vechime însemnată şi formaţiuni rupestre – de la biserica de lemn a fostei mănăstiri Găvanele şi biserica Naşterea Maicii Domnului din Bozioru de Sus până la peşterile şi grotele formate în mod natural de la Ruginoasa, utilizate şi ele, secole de-a rândul, drept locuri de refugiu, întreaga regiune este presărată cu nesfârşite curiozităţi naturale ori moştenite din istorie.

În partea cealaltă a versantului care se ridică deasupra satului Bozioru, la Colţi, se poate vizita singurul Muzeu al Chihlimbarului din ţară, care adăposteşte o colecţie impresionată, în zeci de nuanţe şi cu particularităţi unice.

Deschis în 1973, muzeul se află într-un sat cu o tradiţie în exploatarea acestei răşini fosile – prima mină a fost deschisă în 1927, iar în perioada interbelică, exploatarea s-a extins rapid până a atins opt mine, fiind închisă definitiv în 1948. Astăzi, prin albiile pâraielor din zonă şi pe drumurile din păduri, curioşii încă pot spera la găsirea unor bucăţi de chihlimbar.”

Sursa: https://adevarul.ro/life-style/travel/Tara-luandei-mileniile-istorie-ascunse-muntii-buzaului-1_617c84105163ec4271f6458c/index.html

Foto: tinutulbuzaului.org

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...