Thomas Malthus, Malthusianismul, reducerea populației Pământului și Noua Ordine Mondială

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„Problema suprapopulării – o problemă artificială

Conform celor declarate în prezent de unii oameni de ştiinţă şi de unii politicieni, ameninţarea majoră pentru specia umană şi pentru însăşi planeta noastră este supra-popularea. Această teorie complet eronată slujeşte drept paravan şi justificare pentru politica antisocială dusă de unele guverne, ca şi pentru planurile diabolice ale francmasonilor, care urmăresc să reducă populaţia globului cu ajutorul unor virusuri artificiale.


Inventatorul „problemei populării” a fost reverendul Thomas Malthus, care, în „Eseu asupra principiului populării” (1798-1803), era de părere că populaţia tinde să crească în progresie geometrică în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc doar în progresie aritmetică. Supra-popularea reprezintă astfel o ameninţare terorizantă pentru civilizaţie, concluzionează Malthus.

Opinia lui Malthus a avut un succes imediat printre aristocraţii Europei, uluiţi şi alarmaţi de „puterea poporului” demonstrată în revoluţiile americană şi franceză. Malthus declara că „Insurecţia este rezultatul inevitabil al supra-populării. Omul de rând este ignorant. Adunaţi mulţi laolaltă şi rezultatul este un anarhism animalic.”


În 1803, Malthus şi-a modificat puţin teoria. După ce şi-a publicat scurta şi simplista teorie în prima ediţie a eseului său şi după ce a avut timp şi “bunăvoinţă” să ia în considerare atât faptele, cât şi teoria, a ajuns să concluzioneze că „Fiinţele umane sunt foarte diferite de muşte şi şoareci. Când sunt confruntate cu limitele unei situaţii de strâmtoare, oamenii pot să-şi modifice comportamentul astfel încât să se acomodeze acestor limite” (Julian Simon, „Ultima Resursă”, Princeton, NJ: Princeton University Press, 1981, p.177). În ultimii ani ai vieţii, Malthus s-a îndepărtat în întregime de faimoasa sa doctrină. În 1830, el nu mai putea fi clasificat în continuare drept „malthusian”. Totuşi, simplista teorie din 1798 a continuat să supravieţuiască şi să înflorească în mintea şi în liniile de conduită teoretice şi politice ale tuturor acelora care sperau să oprească şi să înfrângă puterea în creştere a maselor, francmasoneria având şi ea acest scop prioritar.

„Malthusianismul” secolului al XIX-lea în economie şi politică era o instituţionalizare a recomandărilor reverendului Malthus din 1798 şi îndeosebi a recomandării de „a creşte rata de mortalitate a sărăcimii”.

În spatele tendinţelor de genocid şi ecocid ale civilizaţiei noastre, ale speciei noastre, în secolul al XX-lea, se află propoziţia falsă şi repetată la nesfârşit că populaţia reprezintă marea problemă a planetei. Se susţine că aceasta este sursa tuturor celorlalte probleme. Pentru mulţi dintre cei care formează bine-văzuta elită dominantă, populaţia planetei este văzută a nu fi altceva decât un cancer.

Julian Simon scrie: „Poate că una dintre cele mai urâte analogii biologice este aceea că există o paralelă alarmantă între creşterea cancerului în corpul unui organism şi creşterea populaţiei umane în economia ecologică a Terrei” (analogia pentru „populare” a fost gândită de Alan Gregg, directorul emerit al Diviziei medicale a Fundaţiei Rockefeller). Gregg adaugă: „creşterile canceroase necesită alimente, dar pe cât ştiu eu ele nu au fost niciodată vindecate alimentându-le…”

Implicaţiile politice ale acestei analogii sunt foarte clare: Gregg merge până acolo încât afirmă, într-un articol solicitat de cea mai de seamă revistă ştiinţifică din SUA: „Cât de mult se aseamănă mahalalele marilor noastre oraşe cu necrozele unei tumori!”. Şi pune o întrebare bizară: „Ce sunt mai ofensatoare pentru decenţă şi frumuseţe: mahalalele sau duhoarea fetidă a unei tumori în creştere?”

Cel mai important susţinător al neo-malthusianismului sortit eşecului este dr. Paul Ehrlich. Următorul citat provine din cartea „Ultima resursă” de Julian Simon: „Noi nu vom mai putea mult timp să ne îngăduim doar a trata simptomele cancerului creşterii populaţiei, va trebui extirpat însuşi cancerul”.

În lucrarea „Eco-Catastrofa”, Paul Ehrlich a făcut o descriere dramatică a înspăimântătoarei zile de Apoi. El prezicea – pentru anii 1970 – secarea oceanului, recolte agricole în declin, dezastre cauzate de smog la New York şi Los Angeles (aproape 200.000 de cadavre), apariţia deşertului central – apusean, ciuma mondială şi războiul termonuclear care vor apărea, mult mai probabil, dacă va continua creşterea populaţiei… controlul acesteia fiind singura salvare posibilă.

Un număr redus de oameni de ştiinţă au convins mulţi politicieni şi profani că politici raţionale de populare cu privire la fertilitate, mortalitate şi imigrare pot fi deduse direct din situaţiile prezente privind populaţia şi creşterea economică. Politicienii convinşi au început să creadă în „adevărul ştiinţific” că ţările trebuie să-şi reducă creşterea populaţiei. Şi oamenii de ştiinţă convingători au dorit ca politicienii să creadă că asemenea propuneri arbitrare sunt într-adevăr ştiinţifice.

De exemplu, pagina de copertă a manualului mişcării privind controlul populării în SUA citează: „Bomba populării, spune Paul Ehrlich, un competent om de ştiinţă, descrie în mod clar dimensiunile crizei… supra-popularea este acum problema dominantă…, controlul populaţiei sau cursa spre uitare”? (Nota bene: ca mulţi alţi oameni de ştiinţă, Simon nu ştie că sectorul dominant al comunităţii ştiinţifice este „scientist”, adică supus agendei elitiste a Bisericii scientistice. Primul punct din programul acesteia este controlul populării). Acelaşi autor spunea: „Dacă restricţiile voluntare asupra creşterii populării nu vor interveni în viitor, vom fi confruntaţi cu nevoia de a lua în considerare măsuri coercitive – nu prea diferit de Ehrlich” (prin obligare dacă metodele voluntare vor eşua).

Primele rânduri din best-seller-ul „Bomba populării” de Paul Ehrlich au avut o influenţă foarte mare: „Bătălia pentru a hrăni întreaga umanitate s-a încheiat. În anii 1970 lumea va trece prin foamete – sute de milioane de oameni vor muri de foame”. Eu nu pot gândi nici un motiv pentru a avea mai mult de 150 milioane de oameni (în SUA) şi nimeni nu mi-a sugerat un astfel de motiv.”

Nimeni nu poate afirma că aceste critici ştiinţifice ale lui Simon şi ale altora au închis gura prevestitoare de sfârşit al lumii. Criticile au fost fără efect. Ehrlich continuă să declame nonsensurile sale alarmiste. Într-un episod al programului de televiziune „Vederi”, Ehrlich rezolvă misterul ce învăluie soarta ultimei comunităţi ce a populat Insula Paştelui. Ultimii oameni de pe insulă au „ieşit din echilibrul” cu mediul. Ehrlich revendică drept singură „mărturie” a sa, faptul că arborii palmieri creşteau cândva pe insulă, iar acum nu mai este nici unul. Locuitorii de pe Insula Paştelui şi-au tăiat învelişul lor de pădure, Ehrlich sugerând că drept rezultat şi-au pierdut şi resursele lor primare de hrană. După aceasta, afirmă Ehrlich, oamenii au trecut la canibalism. Ei s-au mâncat unul pe altul – şi acesta a fost sfârşitul…

„Marea problemă” a lumii noastre de astăzi nu este popularea. Planeta poate suporta o populaţie de câteva ori mai mare decât populaţia prezentă, dacă resursele sunt administrate responsabil. Resursa noastră cea mai prost administrată este inteligenţa umană. Pe baza intuiţiei şi informaţiilor de care dispunem, putem ajunge la concluzia că multe dintre acele „elite” dominante din Vest şi-au spălat singure creierele pentru a gândi că vasta lor maşinărie de reprimare a populării şi că exploatarea resurselor naturale sunt „ştiinţific responsabile”. Cei mai mulţi dintre cetăţeni nu sunt mai buni; ei au fost înşelaţi cu unul sau mai multe dintre drogurile şi tranchilizantele disponibile în prezent. Pe scurt, cea mai mare problemă a noastră este aceea că avem un enorm deficit de inteligenţă pe care nu îl putem dezvălui şi vedea. Am eşuat în a ne utiliza creierele şi inimile noastre pentru a ne găsi drumul prin dificultăţile prezentului spre o eră nouă mai bună.

Darwin susţinea că victoria în dificultăţile vieţii revine acelor specii care au cele mai multe avantaje. Chiar şi un mic avantaj, un „grăunte de nisip în balanţă”, aşa cum se exprimă Darwin, poate însemna diferenţa între supravieţuire şi dispariţie. Doctrina grăuntelui de nisip a încurajat forţele dominante ale Occidentului să lupte pentru a monopoliza toate inovaţiile tehnologice care ar îmbunătăţi viaţa oamenilor, iar rezultatul final al acestui proces este nefericitul fapt că oamenii obişnuiţi sunt dependenţi, pentru a supravieţui, de „cele mai noi tehnologii” ale ultimului secol (care, de fapt, sunt de mult depăşite), în timp ce motorul cu ardere internă – poluantul numărul unu al planetei – ar fi trebuit să fie (şi ar fi putut să fie) istorie, încă de acum 70 de ani.”[1]

Thomas Malthus, globaliștii și reducerea populației

„Pe lângă încălzirea globală, o altă „religie” impusă de corectitudinea politică este cea a suprapopulării planetei, în ciuda oricărei logici şi a bunului simţ.

În 1798, Thomas Malthus a scris Un eseu despre Principiul Populației. El a prezis că rata natalității umanității va depăși capacitatea noastră de a produce hrană, ceea ce va duce la o înfometare în masă.

În 1968, Paul Ehrlich, profesor la Stanford University, a publicat best-seller-ul Bomba Populației, care s-a vândut în peste două milioane de exemplare și în care avertiza: „Lupta pentru a hrăni întreaga umanitate s-a încheiat. În anii 1970 și 1980, sute de milioane vor muri de foame în ciuda oricăror programe de criză puse la cale în prezent.”

Aceste minciuni grosolane au dus la cheltuirea a miliarde de dolari pentru a combate suprapopularea, scrie FrontPageMagazine.

Potrivit standardelor normale de înțelegere, suprapopularea omenirii apare atunci când „amprenta” ecologică a unei populații umane într-o zonă geografică specifică excede capacitatea de producție a acesteia.

Să privim la un aspect al acestei descrieri – respectiv densitatea populației și să vă supunem pe dumneavoastră, cititorule, la un test: să vedem dacă puteți spune care dintre perechile de țări este mai bogată, judecând doar după nivelul densității populației.

Densitatea populației Coreei de Nord este de 518 persoane pe milă pătrată, în vreme ce a Coreei de Sud este mai mult decât dublă, de 1261 de persoane. Densitatea populației Hong Kong-ului este de 16.444, iar a Somaliei de 36. Congo are o densitate de 75 de oameni pe milă pătrată, în timp ce Singapore de 18.513.

Privind la produsul intern brut al acestor țări, trebuie să fii lunatic încât să crezi că densitatea populației cea mai mică duce la bogăția cea mai mare.

Iată câteva PIB-uri exprimate în milioane de dolari americani: Coreea de Nord – 17.396, Coreea de Sud – 1.411.246, Hong Kong – 320.668, Somalia – 5.707, Congo – 41.615, Singapore – 296.967.

Gogorița suprapopulării a dus la aplicarea unor programe îngrozitoare de control al populației, scrie Front Page. Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (FNUP) a ajutat guvernele din multe țări să le interzică femeilor dreptul de a-şi decide singure numărul de copiii pe care vor să-l aibă. Teama de suprapopulare a determinat China să aplice politica brutală a copilului unic.

Sterilizarea forțată este o metodă de control al populației aplicată în unele țări. Aproape un sfert de milion de femei din Peru au fost sterilizate. Guvernul american, prin FNUP, aplică programe de „moderare a populației” în întreaga lume, inclusiv India, Bangladesh, Pakistan, Nigeria, Mexic, Indonezia, Brazilia, Filipine, Thailanda, Egipt, Turcia, Etiopia și Columbia.

Premisa care motivează controlul populației este logica strâmbă că omenirea nu are suficiente resurse. Or, în afaceri, realitatea este că oamenii, așa cum spunea Julian L. Simon, sunt resursa supremă.

Fractura logică ce stă la baza controlului populației devine evidentă atunci când formulăm o întrebare ca aceasta: de ce generalul George Washington nu avea telefoane mobile pentru a comunica cu trupele sale și lansatoare de rachete pentru a scufunda vasele britanice ancorate în portul New York?
În mod clar, toate resursele fizice – aluminiu, cupru, fier și celelalte substanțe chimice necesare pentru a fabrica telefoane mobile și lansatoare de rachete erau disponibile și în timpul lui Washington. De fapt, erau disponibile din vremea oamenilor cavernelor.

Există un singur răspuns pentru care telefoanele mobile, lansatoarele de rachete și milioane de alte lucruri există astăzi dar nu existau anii trecuți: dezvoltarea cunoașterii umane, a ingeniozității, specializarea muncii și comerțul au dus la industrializare, care, combinată cu libertatea persoanei și dreptul asupra proprietății private, au făcut posibile toate acestea.

Oamenii sunt resurse valoroase și cu cât sunt mai mulți, cu atât mai bine

Cea mai mare amenințare la adresa prosperității umanității sunt guvernele, nu creșterea populației. De pildă, Zimbabwe, care era o țară agrară bogată, a fost adusă prin intervenția masivă a guvernului la înfometare în masă.

Orice țară confruntată cu o intervenție masivă a guvernului poate fi adusă la înfometare. A da vina pe suprapopulare nu doar că scutește de vină guvernele dar mai și încurajează aplicarea de politici dureroase și inumane. Astăzi, sărăcia are prea puțină legătură cu suprapopularea.”[2]

SURSE

  1. https://yogaesoteric.net/problema-suprapopularii-o-problema-artificiala
  2. https://yogaesoteric.net/gogorita-suprapopularii-planetei-daca-ne-inmultim-prea-mult-murim-de-foame
  3. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...