Toleranța la ipocrizie și dublu-standard: crimele și furturile “democraților” Occidentali

by În 2003, Statele Unite, alături de Marea Britanie, Australia și Spania, invadau Irakul, în dispreț total. Franța în 2011, a declanșat intervenția armată în Libia. Acum, cînd Europa se confruntă cu problema valului masiv de imigranți, veniți din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, aceleași țări, adică membrele europene ale […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

În 2003, Statele Unite, alături de Marea Britanie, Australia și Spania, invadau Irakul, în dispreț total. Franța în 2011, a declanșat intervenția armată în Libia. Acum, cînd Europa se confruntă cu problema valului masiv de imigranți, veniți din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, aceleași țări, adică membrele europene ale NATO, care au distrus, alături de SUA, casele, modul și mijloacele de trai ale oamenilor din Siria, Irak, Afganistan, Libia, șamd, se jură, cu mîinile pe portofele, că ele nu au nici o vină în toată tărășenia asta și nu își pot identifica nici o responsabilitate, cît de mică.

Anglia, imperiul mondial care și-a atras bogăția din coloniile sale risipite pe toată fața Pămîntului, inclusiv în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, care a decimat populații întregi, în numele intereselor proprii și care a reprezentat principalul sprijin militar și diplomatic (sic!) al SUA pentru invaziile militare din ultima vreme, plînge cu fața în pumni, ca o țară mică și neajutorată, în fața valului de imigranți.


Germania, motorul economic Europei, Cornul Abundenței, Casa Dreptății și a Europenismului, Das Vaterland, face apeluri disperate către celelalte țări din UE, vizînd ”solidaritatea” în privința gestionării costurilor generate de invazia imigranților.

12790881_486890194828423_5347191086023729881_n

România, Stîlpul NATO, Avangarda Anti-Comunistă, Trompeta de Serviciu a stăpînilor din NATO și UE, care s-a grăbit să trimită mîndră trupe în Afganistan, în Irak și fregată de război în Libia, ridică neputincioasă din umeri, suspinînd că nu e pregătită să primească refugiați. Să trimită trupe în diferite teatre de război și să cumpere diverse troace, cu titlu de armament și tehnică militară, a fost pregătită România, dar, văzînd că scutul de la Deveselu nu o apără de valul de imigranți, face acum pe ruda mai săracă de la țară.


Destrămarea Imperiului Otoman, după Primul Război Mondial, a aruncat țările arabe în sfera de influență a imperiilor vest-europene, ca Franța și Anglia, care le-au supus politicii colonialiste clasice, prin care țări întregi din toată lumea au fost efectiv jupuite de bogății și resurse, iar popoarele lor asuprite fără nici o urmă de omenie.

Ulterior, după cel de-Al Doilea Război Mondial, cînd mișcarea de emnacipare națională a popoarelor arabe a condus la crearea statelor independente și la alungarea asupritorilor, lupta împotriva colonialismului a fost dusă în Orientul Mijlociu și în Magreb cu precădere de regimurile de sorginte socialistă, care au stat în calea planurilor de extindere a sferelor de influență și a hegemoniei asupra zonei, venite din partea unor țări precum SUA și Israel.

Așa că a fost nevoie de introducerea ”democrației” și a ”libertății” în zonă, prin intermediul recentei ”Primăveri arabe”, care a răsturnat regimurile socialiste din Irak, Siria și Libia, o dată cu ele fiind distruse și sistemele de valori și de forțe care reușiseră să creeze un echilibru relativ stabil în Africa de Nord și cu precădere în Orientul Mijlociu.

România a participat cu entuziasm la aceste intervenții ilegitime și cu spirit de agresiune externă, ale țărilor membre NATO, împotriva țărilor arabe, sperînd că va fi făcută părtașă la prada de război.

În schimb, țara noastră este făcută părtașă, de către puterile europene, la distribuirea imigranților veniți din țările distruse de intervențiile militare ale NATO.

Așa poate vor înțelege și românii că marile imperii nu își vor trata niciodată pe picior de egalitate coloniile.

SURSE

  1. http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/toleranta-la-ipocrizie-si-dublu-standard-ii

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Citiți și...

Profesor de la Academia Militară americană West Point (SUA): "Profesorii de Drept care critică tacticile SUA împotriva terorismului comit un act de trădare în sprijinul inamicului, și atât ei cât și școlile de drept care îi angajează ar trebui să fie considerate 'obiective legale'"
Procesele verbale ale întâlnirii Bilderberg din 1999. Un ziarist britanic a publicat documente secrete ale grupului Bilderberg, care dovedesc că acesta a hotârât războiul din Kosovo şi introducerea monedei europene
Secretele Vaticanului: Jocuri de culise, documente ciudate și mistere neelucidate
Apple confirmă dezvăluirile Wikileaks despre Iphone! Wikileaks a publicat peste 9.000 de documente, dovedind că telefoanele mobile inteligente și televizoarele smart, conectate la internet, pot fi folosite pentru a-i spiona pe cei care le utilizează!
WikiLeaks publică cele mai detaliate documente "scurse" vreodată de la CIA: Sunt mult mai ample decât fişierele Snowden
Americanii au creat un joc video în care poți tortura prizonieri irakieni într-un lagăr care a existat și în realitate
Ordinul Rozicrucian și rozicrucienii
Moses Hess, fondatorul Socialismului, a fost francmason în Loja "Marele Orient"
Operațiune "Steag Fals" - atacul de la Berlin - atacatorul și-a "uitat" documentul de identitate în camionul folosit
Forțele armate americane și CIA - serviciul de informații externe al SUA - au comis crime de război în Afganistan, în 2003-2004, în special tortură și tratamente inumane
Fluorizarea apei potabile, otrăvirea globală
Propaganda Mișcării Gay. Scopul final este "eliberarea" umanității de sub "tirania" familiei tradiționale
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro