Transfăgărăşanul, cel mai frumos drum din lume

Distribuie!

Construit la iniţiativa lui Ceauşescu şi considerat de unii drept un moft al celui mai iubit fiu al poporului, Transfăgărăşanul a avut, în realitate, un scop strategic, de pregătire pentru o eventuală invazie a URSS, care, din fericire, n-a mai avut loc. Ne-am ales însă cu un drum spectaculos, săpat în stâncă în mai puţin de un cincinal, prin eforturi greu de imaginat, motivate de teamă, disciplină, sporuri şi distincţii socialiste.

Jeremy Clarkson, unul dintre realizatorii Top Gear, afirma, în 2009, după parcurgerea Transfăgărăşanului, că s-a plimbat pe “cel mai spectaculos drum din lume”. Şi, da, Transfăgărăşanul este cu adevărat impresionant, nu doar prin priveliştea ce o oferă ochilor, ci şi prin povestea sa ce uluieşte minţile.


Catalogată, pe nedrept, o ambiţie costisitoare a fostului lider comunist, binevenită într-un context ulterior în care mai mult se dărâmă decât se construieşte, realizarea Transfăgărăşanului a avut la bază calcule militare.

Nicolae Ceauşescu trăia cu teama că România ar fi următoarea ţintă a URSS, după invazia sovieticilor în Cehoslovacia (în 1968) şi ţinea să fie pregătit strategic pentru înaintarea rapidă a trupelor militare româneşti prin nord, fiindcă până la realizarea Transfăgărăşanului, traversarea Făgăraşilor prin acea zonă nu se putea face nici măcar călare.


Militarii au fost şi cei care au lucrat cel mai mult, din martie 1970, până în septembrie 1974, la acest drum care face, prin munţi, legătura între Sibiu şi Piteşti. S-a muncit într-un ritm infernal, în condiţii deosebit de grele şi cu sacrificii umane uriaşe, de ordinul a sutelor de vieţi, dacă ne luăm după mărturiile consemnate în cărţile care s-au scris de-a lungul anilor despre această construcţie, deşi statisticile oficiale au înregistrat doar 40 de militari striviţi sub stâncile ce se rostogoleau de-a valma, prăbuşiti în hăurile dintre versanţi, ori surprinşi de avalanşe.

Condiţii ca de război

Trei milioane de tone de rocă au fost dislocate cu ajutorul a şase mii de tone de dinamită! Un arsenal ca pentru război, ce a făcut posibil acest drum dus până la altitudinea de 2.042 de metri şi şerpuit peste 830 podeţe şi 27 viaducte. Aproape 5 ani bubuiturile dinamitelor au răsunat în munţi, odată cu târnăcoapele care nu se opreau nici iarna.

Transfăgărăşanul n-a însemnat însă doar săparea drumului în stâncă. Cele mai multe dintre lucrări au avut ca obiectiv consolidarea versanţilor, realizarea de terasamente şi podeţe pentru direcţionarea apei de pe versanţi, betonări şi asfaltări, ultimele, întinse ca durată până în 1980.

„Am urcat la Capra în 1976 şi, până în 1980, n-am mai coborât din munţi”

Gheorghe Tudosoiu, unul dintre drumarii şefi cei mai pricepuţi care au pus umărul la acest colos, povesteşte, pentru ”Adevărul”, cum a fost posibilă realizarea celui mai spectaculos drum de munte într-un timp atât de scurt.

“Nu sunt un nostalgic al comunismului, dar au fost vremuri în care chiar se muncea şi chiar se vedea! Am urcat la Capra în 1976 şi, până în 1980, când am terminat turnarea covorului asfaltic, n-am mai coborât din munţi decât pentru cele trebuincioase.”, povesteşte Gheorghe Tudosoiu, technicianul şef care acum 39 de ani avea să coordoneze, pentru 4 ani, o serie importantă de lucrări de aşternere a asfaltului, de la kilometrul 71, până sus, la tunel.

Disciplină maximă şi o comandă unică

“Drumul, în sine, cu ambele sale etape a fost o lucrare deosebit de grea. Dar trebuia să se facă Transfăgărăşanul şi toată lumea a pornit să facă Transfăgărăşanul. Au urcat cu toţii sus, la munte: şi factorul de decizie, şi proiectantul şi constructorul! Şi totul a mers conform graficului, chiar dacă dificultăţile întâmpinate pe parcurs păreau imposibil de depăşit. Era, în primul rând, disciplină şi o comandă unică! Două elemente esenţiale care şi-au spus cuvântul. Fiindcă cei care nu-şi făceau treaba – şi vorbesc aici de superiorii noştri – erau desfiinţaţi” explică Gheorghe Tudosoiu.

Dacă efortul militarilor din prima etapă de săpare a drumului în stâncă a fost “motivat” doar de ordinele superiorilor, cea de-a doua etapă a presupus o motivare reală a civililor, pentru a face faţă condiţiilor aspre de muncă.

Ce se ştie mai puţin despre Transfăgărăşan

Puţină lume ştie că sus, la Vidraru, în varianta iniţială a Transfăgărăşanului, la care ulterior s-a renunţat, drumul ocolea lacul pe partea stângă.

“Pe stânga, când te duci spre cabana Cumpăna, ar fi fost varianta cea mai scurtă de ocolire, dar s-a dovedit până la urmă a fi cel mai dificil de realizat. După multe analize şi calcule s-a ajuns la concluzia că partea dreaptă este mai uşor de atacat, fiind mai vizibilă, mai expusă la soare, cu mai puţine infiltraţii şi, în consecinţă, cu mai puţine dificultăţi decât dincolo, unde era şi umbră, şi rece, şi umed, şi complicat” explică Gh. Tudosoiu.

 

Sursa: Adevarul.ro

Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...