Tunelul de sub oraşul Satu Mare

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Scriitorul Felician Pop a relatat în volumul intitulat “Istoria Secretă a Sătmarului” una dintre legendele locale care spune că un tunel secret face legătura, încă din Evul Mediu, între castelele din comuna Medieşul Aurit şi Carei şi cetatea din Ardud. Tunelul străbate oraşul Satu Mare pe sub râul Someş, prin zona podului Decebal.

„Se spune că tunelul era folosit de nobilime pentru a fugi din calea cotropitorilor. Din Medieş puteau ajunge la Ardud iar, de acolo, la Carei. Ba, mai mult, tunelul ar fi fost folosit şi de Pintea Viteazul după ce a evadat din închisoarea Sătmarului”, precizează scriitorul Felician Pop.


Scriitorul Felician Pop povesteşte că tunelul porneşte de sub castelul Lonyai din Medieşu Aurit, traversează râul Someş, cam pe unde se află podul Decebal şi face legătura cu cetatea din Ardud care, la rândul ei, este legată, tot printr-un tunel, de castelul din Carei.

“Îmi amintesc că după ce pirotehniştii aduşi din Baia Mare au aruncat în aer podul vechi, la piciorul podului s-a găsit tunelul. Era cam în zona unde acum se află actualul sediu al Finanţelor Publice”, spune acesta.


Tunelul era construit din cărămidă, sub formă de boltă, şi avea înălţimea de aproximativ un metru şi jumătate, suficient ca să încapă un atelaj tras de cai. Scriitorul Felician Pop spune că aceste legende sunt cât se poate de adevărate. ”Există tuneluri subterane, dar lungimea lor este de câteva sute de metri şi reprezentau calea de salvare a celor din cetăţile asediate”, este de părere scriitorul.”[1]

SURSE

  1. https://adevarul.ro/locale/buzau/tunelurile-secrete-romaniei-aparut-triunghiul-aur-daciei-reteaua-bucegi-egipt-tunelul-piramida-paranormala-ceahlau-1_5515963e448e03c0fdf87dad/index.html
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...