Tunelul din Munții Bucegi către Camera Ocultă din Irak

by “Mi-am revenit totusi destul de repede si dupa ce m-am intors la baza am reintrat in fluxul normal al activitatilor, deoarece eram presati de apropiata plecare in expeditia prin cel de-al treilea tunel – ramificatia spre Irak – care era programata la inceputul lunii februarie 2015. Sarcina organizarii acestei […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Mi-am revenit totusi destul de repede si dupa ce m-am intors la baza am reintrat in fluxul normal al activitatilor, deoarece eram presati de apropiata plecare in expeditia prin cel de-al treilea tunel – ramificatia spre Irak – care era programata la inceputul lunii februarie 2015.

Sarcina organizarii acestei expeditii mi-a revenit mie si locotenentului Nicoara. De partea administrativa a protocolului, care includea planul general al deplasarii si componenta echipei, inclusiv toate actele si legaturile cu partea americana, ma ocupam eu; logistica, partea stiintifica si elementele de securitate intrau in atributiile locotentului Nicoara.


Deoarece aceasta expeditie urma sa fie una “fulger”, pregatirea ei a fost relativ simpla. Intr-o prima etapa a organizarii, echipa era alcatuita din Cezar, locotenentul Nicoara, eu si – in conformitate cu ceea ce au cerut americanii – doi ofiteri din Serviciul de Operatiuni Secrete al Marinei Americane. Noi nu am inteles motivul implicarii Marinei si am cerut anumite explicatii. Am primit un raspuns confuz, ceea ce ne-a facut sa reconsideram componenta echipei, solicitand membri din structura interna secreta a Pentagonului, asa cum s-a procedat in celelalte expeditii.

La acea vreme, situatia a fost putin tensionata, mai ales datorita venirii unui Venerabil, cu care noi am avut o discutie la care a participat si maiorul Samuel Cross. Totusi, discutia respectiva nu a influentat colaborarea cu partea americana pentru deplasarea mea si a lui Cezar in Yosemite. S-a dovedit, in plus, ca Venerabilul a avut si alte intentii si nu a facut presiuni in ceea ce priveste componenta echipei ce urma sa faca deplasarea, dar a cerut drepturi asupra studierii unui anumit artefact.


De fapt, el voia dreptul de a studia placutele de cristal, despre care stia ca au fost descoperite in cel de-al treilea tunel, din rapoartele expeditiilor anterioare prin acesta.

In urma cererii noastre de a schimba componenta echipei, americanii au reveni asupra deciziei lor si au inclus pe lista doi ofiteri tineri din serviciul pe care noi l-am solicitat. Dupa aceasta schimbare, a aparut un element surpriza, pe care Cezar si cum mine l-am aflat abia dupa ce am venit din Argentina. La inceput a fost doar o informare scurta, verbala, din partea locotenentului Nicoara, dar mai apoi el a prezentat situatia in raportul solicitat de Cezar.

“Scaunul” special

Din “briefing-ul” prezentat de Nicoara am aflat ca echipa de savanti a reusit sa puna la punct o tehnologie care permitea descarcarea informatiilor de pe tablitele de platina gasite in Camera Oculta din Egipt, la care se ajungea prin primul tunel (din Muntii Bucegi). La aceasta se lucra intr-adevar de ani de zile.

Sistemul de codare a inregistrarilor si materialul necunoscut care permitea aceasta au ramas un mister pentru savanti, dar in cele din urma ei au reusit cumva sa usureze accesarea informatiilor stocate. Imediat dupa descoperirea placutelor in Camera Oculta din Egipt, cea mai mare problema a fost aceea ca datele pe care le contineau nu putea fi accesate in mod aleator, adica nu putea fi “derulate”.

In primii ani dupa descoperirea lor s-au realizat studii intense si s-a reusit cu foarte mare dificultate sa se descarce informatia de pe o singura tablita in aproximativ un an, dar in Camera Oculta din Egipt existau mii de astfel de tablite. Locotenentul Nicoara ne-a informat insa ca a fost realizat un pas important in aceasta directie si, chiar daca acum extragerea informatiei de pe o tablita dureaza ceva mai putin de o luna, tehnologia de realizare este accesibila si ea poate fi multiplicata fara probleme, astfel incat se poate merge in paralel cu mai multe tablite.

Faptul ca s-a reusit descarcarea acestor date extrem de importante in format digital face posibila inventarierea si clasificarea lor, dar bineinteles ca aceasta se va petrece intr-un regim foarte securizat. In raportul pe care l-a intocmit, locotenentul Nicoara preciza ca americanii au intrebat despre acest protocol, dorind sa stie daca decodarea si descarcarea informatiei se va face la ei sau la noi.

Cezar a fost insa foarte clar in aceasta privinta: “Daca operatiunea se realizeaza in Statele Unite, asta inseamna transportul tablitelor acolo. Nu ne putem permite asa ceva. Un tezaur, sa zicem, il mai poti trece cu vederea, dar nu aceasta inestimabila comoara, care priveste intreaga omenire. Operatiunile de decodare si clasificare se vor face aici.”

Acest pas inainte realizat de cercetatori m-a bucurat foarte mult, deoarece imi permitea sa am acces foarte usor la toate acele inregistrari, pentru a le studia. Protocolul s-a dovedit insa a fi putin mai complicat. In discutiile bilaterale care au urmat, americanii “au incercat putin marea cu degetul”, vehiculand ideea “santajului”, dar au renuntat repede pentru ca argumentele noastre au fost evidente. Ei au incercat sa ne faca dependenti de aceasta noua tehnologie de descarcare a datelor, pe care au descoperit-o, insa au recunoscut imensele probleme care puteau sa apara in cazul in care tablitele ar fi fost luate de aici.

Mult mai usor era sa fie asamblat in Romania un laborator destinat exclusiv pentru aceasta sarcina, iar pentru o siguranta desavarsita s-a decis ca, dupa inventarierea si decodarea informatiei, placutele sa fie duse inapoi in Camera Oculta din Egipt. De asemenea, s-a pus la punct protocolul securizarii informatiei si locul in care aceasta va fi stocata, modalitatile de protectie a ei, precum si caile de acces la informatia respectiva, care erau foarte stricte.

Acuratetea extragerii datelor de pe tablite era de aproape 80%, ceea ce insemna foarte mult. Sinteza rapoartelor stiintifice justifica pierderile de informatie printr-o stranie interactiune ce aparea la un moment dat intre tehnologia folosita si materialul necunoscut, care asigura suportul informatiei holografice.

Acesta avea unele proprietati magnetice foarte speciale si “functiona” dupa un algoritm care nu a putut fi descifrat in totalitate pana in prezent. Existau deci unele pierderi de informatie, dar procentul era acceptabil, mai ales ca puteam spera in timp la o rezolvare completa a problemei.

Locotenentul Nicoara mentiona in raport, in mod repetat, existenta unui element pe care trebuia neaparat sa-l luam in considerare. Avand deja la dispozitie informatia in format digital care a fost extrasa cu tehnologia americana, am vizionat mare parte din acele inregistrari extraordinare si am observat ca in multe dintre ele, chiar la inceputul fluxului de imagini, aparea un “scaun” avand o forma speciala, care cel mai probabil facea posibila deplasarea constiintei individuale la mari distante, atat pentru realizarea unor “intalniri” cu alte fiinte sau entitati, cat si pentru a “vedea” locuri, planete, stele sau alte elemente cosmice de negandit pentru mintea umana obisnuita. Acel “scaun” era ca o “marca” a imaginilor si cred ca indica modalitatea prin care au fost accesate informatiile.

Stiam deja de la Cezar ca in complexul subteran din Irak – la care se ajunge plecand prin cel de-al treilea tunel – exista o “camera” asemanatoare cu cea din Egipt, dar mai mica. Dupa vizionarea materialelor video extrase de pe tablitele de platina, Cezar mi-a spus ca in Camera Oculta din Irak se afla un “scaun” asemanator cu ceea ce noi am vazut in imaginile respective.

Prin urmare, motivul pentru care locotenentul Nicoara mentionase “elementul comun” intre cele doua Camere Oculte era ca in imaginile de pe unele tablite de platina din Egipt aparea un “scaun” special, asemanator cu cel care exista in complexul din Irak.

Totusi, chiar daca Cezar fusese in Camera Oculta din Irak de mai multe ori, el nu a putut intelege in mod clar ce efect avea acel “scaun” asupra fiintei umane, deoarece el nu functiona. Toate modalitatile incercate au fost sortite esecului, inclusiv tentativa de racordare la o sursa exterioara de energie. “Scaunul” nu se “amorsa” si, prin urmare, nu a putut fi folosit si adus la conditia de functionare dupa ce a fost descoperit.

Enigma a persistat pana cand, vizionand impreuna cu Cezar inregistrarile de pe cateva tablite de platina din marea biblioteca din Egipt, a devenit clar ca functionarea “scaunului” depindea de un cristal destul de mare, care era plasat intr-un lacas in dreapta lui. Cristalul era luminos, iar radiatia lui varia in intensitate, in functie de elementele informatiei care era prezentata. Din cate ne-am putut da seama, cristalul avea forma unui tetraedru si era incastrat cu varful in jos.

Acest fapt era destul de ciudat, deoarece nu avea sens sa existe doar “scaunul”, fara prezenta cristalului de care depindea functionarea lui, asa dupa cum noi am vazut in inregistrarile de pe tablite.

Tocmai de aceea, dupa ce Raportul Informativ a fost trimis Pentagonului, unele voci din staff-ul de conducere al acestuia au solicitat prezenta unui expert in IT, pentru a face parte din echipa ce urma sa se deplaseze prin al treilea tunel. Argumentul lor era ca informaticianul ar fi putut eventual rezolva problema functionarii “scaunului” special.

Personal, mi-ar fi placut sa-l reintalnesc pe Aiden, insa stiam ca acesta nu mai figura in serviciul Armatei SUA de mai bine de sase ani. In sedintele noastre consultative din cadrul Bazei Alpha, am decis totusi sa nu suplimentam numarul de membri ai echipei. Astfel, dupa mai multe deliberari cu Pentagonul, s-a renuntat la aceasta varianta, care dupa parerea mea nu ar fi dat niciun rezultat. In schimb, erau posibile unele scurgeri ulterioare de informatii, deoarece expertii in IT erau civili.

Un ajutor important

Misterul lipsei cristalului din Camera Oculta din Irak nu a putut fi descifrat si atunci – intr-una din sedintele de planificare a expeditiei prin cel de-al treilea tunel – Cezar a decis sa-l contactam pe Dryn, inteleptul din Tomassis (orasul subteran aflat sub Constanta), pentru a-i cere parerea si chiar ajutorul. Pe la sfarsitul lui ianuarie, Cezar a realizat aceasta dupa metoda cunoscuta de contactare, in Sala Proiectiilor.

Dupa ce a revenit la Baza, mi-a spus ca Dryn a fost de acord sa ne ajute si ca va cere la randul lui sprijin Consiliului din Apellos (orasul subteran aflat sub Muntii Apuseni). Dryn a justificat asta prin faptul ca cei din Apellos ar putea si mai multe, deoarece sunt hibridizati cu o alta rasa de fiinte din spatiul cosmic, iar tehnologia complexului secret din Muntii Bucegi era in mod evident de origine extraterestra. Prin urmare, era logic ca locuitorii din Apellos sa inteleaga mai bine aceasta tehnologie si sa ne poata ajuta.

Ideea lui Cezar nu a fost primita insa cu prea mult entuziasm la anumite niveluri ale Pentagonului. Intr-adevar, unii generali de acolo nu doreau sa creeze un precedent pentru a ne “indatora” altor civilizatii, fie ele si din interiorul planetei. Altfel spus, nu se dorea impartasirea tehnologiei din Sala Proiectiilor si din Camerele Oculte din Egipt si Irak, chiar daca populatia din Apellos era mai avansata decat a noastra.

Informatia ne-a parvenit pe cale neoficiala, de la maiorul Samuel Cross, bun prieten cu Cezar. Faptul ca devoalez acest lucru aici se datoreaza permisiunii directe a maiorului Cross, care este un om integru si onest. Astfel de tensiuni intre parte romana si cea americana apar uneori la nivel decizional, insa ele sunt deobicei repede depasite, cu sau fara diplomatie. Asa dupa cum am spus, cele mai dificile momente sunt acelea in care trebuie sa facem fata interventiei unui Venerabil, pentru ca atunci lucrurile sunt mult mai complicate.

Raspunsul lui Dryn nu a intarziat, iar interventia lui in Apellos, unde este foarte respectat, a deschis, de fapt, o cale extraordinara pentru justa cunoastere a trecutului omenirii, pe care, in punctele sale principale il voi prezenta in acest volum. Dryn ne-a transmis ca cei din Apellos au fost de acord sa ne ajute si, mai mult decat atat, la randul lor au propus ca de atunci inainte sa existe un om de legatura intre ei si lumea de la suprafata.

Mirarea mea a atins cote maxime atunci cand Cezar m-a instiintat ca, la cererea Consiliului din Apellos, acel om de legatura aveam sa fiu eu. Nu au oferit prea multe detalii asupra acestei decizii, insa au spus ca intalnirea cu mine in Apellos le-a facut o buna impresie. Zambind multumit, Cezar mi-a spus, de asemenea, ca ei doreau o persoana cu o relativ de buna pregatire in domeniul ezoteric, pentru a putea intelege corect dezvaluirile pe care doreau sa le faca.

Asa dupa cum au prezentat situatia, decizia lor parea ca face parte dintr-un plan foarte amplu de devenire a societatii umane de la suprafata Pamantului si ca putea reprezenta o veriga importanta in transformarea nivelului de constiinta macar a unei parti a omenirii, prin raspandirea informatiei. Dryn a precizat ca, la nivelul planetei noastre, acest plan este coordonat de Inteleptii Shambalei.

Desi imi doream foarte mult sa ajung in Shambala, eram constient ca aceasta presupunea sa am un anumit nivel de constiinta si de intelegere, care sa permita prezenta mea acolo. Vizita din Utklaha, in centrul Pamantului, mi-a aratat aceasta in mod clar, dar a sadit totodata in inima mea nostalgia acelui taram de vis, la care nu am avut acces decat privindu-l din departare. Acum, o data cu aceasta sansa minunata oferita de cei din Apellos, ma gandeam ca poate momentul patrunderii mele in Shambala nu era chiar asa indepartat.”[1]

SURSE

  1. Radu Cinamar – Geneza uitata, editura Daksha.
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro