Un raport independent recent dezvăluie cifrele dezastrului din Norvegia: 76% dintre copiii internați de Barnevernet au dezvoltat deja probleme psihice

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“După ce timp de luni de zile mărturiile părinților despre abuzurile Barnevernet au fost desconsiderate, acum un raport al Centrului Independent de cercetări sociale ce aparține de Facultatea de Medicină a Universității pentru Știință și Tehnologie din Trodnheim arată proporțiile dezastrului.

Conform acestui studiu, peste 76% dintre copiii internați în centrele Barnevernet (Protecția Copilului din Norvegia) suferă de grave probleme psihice. Ministrul pentru Copii și Egalitate din Norvegia, Solveig Horne s-a arătat șocată, declarând că „cifrele sunt mult mai mari decât m-aș fi așteptat”.


Rezultatele studiului, care poate fi accesat aici (în limba norvegiană), au fost dezvăluite de românul George Alexander, fost director de grădiniță în Norvegia.

Întrebarea pe care orice om de bun-simț şi-o poate pune acum este: De ce suferă 76 % dintre aceşti copii de grave probleme psihice dacă Barnevernet le asigură o viață atât de minunată?


De ce această industrie numită Barnevernet livrează pe bandă rulantă oameni bolnavi psihic în societate? De ce îmbolnăveşte Barnevernet copiii noştri? De ce îi distruge psihic?”, a comentat el pe Facebook.

Acesta mai afirmă că politicienii norvegieni au ascuns dezastrul, iar oamenii care au tras semnale de alarmă au fost dați la o parte, așa cum a fost și cazul său.

Oamenii care au spus adevărul, cercetătorii incomozi, oamenii care au ieşit în stradă au fost dați la o parte. Politicieni de doi bani au mințit la televizor, prin Norvegia, că totul este perfect şi că pretențiile noastre sunt «vanvittige» – nebuneşti, aberante…

Dezastrul, însă, este dezastru, oricât te-ai juca, într-o stare de beatitudine, de inconştiență şi politicianism abject, cu vorbele… Și cu viața altora, din păcate!
Dați-le copiii înapoi familiilor Bodnariu, Nan şi tuturor celorlalți oameni pe care i-ați ucis aproape, prin indiferența şi răceala voastră! Prin diletantismul şi ochelarii voştri de cal prin care vedeți lumea aceasta!
”, a încheiat el.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=9769

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Citiți și...

SUA abrogă neutralitatea internetului
Peşterile din Norvegia - locul unde se antrenează forţe de elită americane
Tinerii germani, manifest anti-imigrație și anti-multiculturalism: "Ne populați pământurile cu străini pe care noi nu îi înțelegem! Ne sacrificați valorile și tradițiile pentru o utopie multiculturală!"
Facebook dat în judecată de trei utilizatori cărora le-au fost colectate în secret și fără acordul lor datele biometrice din fotografiile lor, şi apoi le-au folosit pentru a face recunoaştere facială
Legea Big Brother a agentiei britanice de informatii (GCHQ) a fost declarata ilegala ! Aceasta a incalcat grav Drepturile Omului !
America a creat imaginea că luptă în Afganistan împotriva terorismului, dar a transformat această ţară într-un stat dependent în totalitate de producţia de droguri, un „narco state”. "Războiul împotriva terorismului" condus de americani în Afganistan a adus industria opiului la cote inimaginabile şi a „revitalizat” economia afgană defunctă
Norvegia: Ministrul Justiției a demisionat, partenera sa fusese acuzată de înscenarea unor atacuri
"Încălzirea globală", o imensă escrocherie de 22 miliarde dolari!
Vaclav Klaus, fost Preşedinte al Cehiei: "UE devine o organizaţie tot mai dictatorială, asemănătoare fostului regim comunist!"
Controlul militar american asupra resurselor naturale din Africa
Edward Snowden, Julian Assange, Bradley Manning și Guccifer - eroii zilelor noastre în lupta împotriva Iluminaților
Premierul Franței, Manuel Valls: "UE este pe punctul de a se destrăma și poate eșua"
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...