Un spital din California a devenit primul care prescrie pastila digitală

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Un nou tip de pastilă (deja lansată în spitale!), va conține un cip care, odată ajuns în stomac, va trimite date despre oră şi despre acel pacient către un patch şi apoi către mobil, unde aceste informații vor fi stocate şi verificate de un medic. În felul acesta se poate monitoriza dacă pacientul a luat sau nu pastilele prescrise.

În viitor, în felul acesta se poate controla dacă cineva ia un tratament ce este obligatoriu și care este impus de către stat pe diferite criterii (de exemplu, psihiatric, la cei care vor fi considerați bolnavi psihic doar pentru că iubesc sau pentru că practică yoga).


Proteus Digital Health, compania care a produs în premieră o „pastilă digitală” ce a fost aprobată de către FDA, a semnat primul său contract – aprovizionarea unui spital din California cu o astfel de tehnologie medicală. Contractul este primul de acest gen din Statele Unite.

În septembrie 2015, senzorul digital ingerabil a fost aprobat de către FDA în combinație cu pastilele Abilify ale companiei Otsuka Pharma, pentru adulții care suferă de schizofrenie.


Tableta de Abilify digital conține un senzor ingerabil care transmite semnale unui patch cu senzor, purtat de către pacient. Vine la pachet cu un software care măsoară aderența la tratament şi care colectează și alte informații despre pacient, cum ar fi unghiul în care se află trupul, perioadele de odihnă și ritmurile de activitate.

Compania Proteus afirmă că este pentru prima dată când această tehnologie este implementată în afara testelor clinice. Barton Health, un sistem de sănătate cu sediul în Lake Tahoe, California, va folosi platforma de supraveghere a aderenţei la medicație care include senzorul ingerabil Proteus pentru pacienţi cu hipertensiune arterială necontrolată asociată cu complicaţii. Dacă rezultatele obţinute în urma acestei prime utilizări vor fi bune, sistemul va fi folosit şi pentru alte tipuri de boli cronice, afirmă medicii.

Senzorul ingerat împreună cu pastilele se activează automat atunci când ajunge în stomac și transmite un semnal către un receptor inclus într-un plasture, ce va fi purtat de către pacient. Plasturele va transmite date precum frecvenţa cardiacă, perioadele de activitate şi odihnă și ora la care pastila a fost luată către o aplicație instalată pe telefonul mobil al pacientului. Pacientul poate apoi direcţiona aceste informații către medicul lui. Aplicația oferă, de asemenea, diferite sfaturi și informații pacientului.

Pacienții întâmpină dificultăţi în a urma aşa cum trebuie un tratament din diverse motive. Când un pacient nu respectă tratamentul prescris şi nu se obțin rezultatele terapeutice scontate, iar medicul crede totuşi că pacientul ia medicamentele respective, îi va înlocui tratamentul, ceea ce poate fi costisitor atât pentru pacient cât și pentru sistemul de sănătate”, afirmă reprezentanţii Barton Health. „Acest nou produs deschide un canal de comunicare de date între pacient și furnizorul medical, permiţându-i pacientului să ia doza cea mai adecvată de medicamente și să înțeleagă importanța nivelului de activitate zilnică și a altor modificări ale stilului de viață.”

Pacienții caută modalități mai ușoare prin care să poată să aibă grijă de ei însăși, iar furnizorii de servicii medicale caută modalităţi mai eficiente de a urmări tratamentul în bolile cornice”, ne spune Andrew Thompson director executive la Proteus. „Barton se află printre grupurile de pionierat ale sistemului de sănătate, asumându-și cu curaj oportunitatea adoptării soluțiilor digitale medicale, astfel punând bazele unei strategii medicale durabile pentru populație.”

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=9547

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...

Citește mai multe:
Armele neuronale care controlează mintea umană

A început Anul Nou dacic

Uleiul de cătină. 14 utilizări terapeutice

Procurorul șef al DNA, Dr. Laura Codruța Kovesi și Procurorul General al României, Augustin Lazăr, rămân în funcții pentru că sunt oamenii americanilor și au imunitate absolută din partea americanilor indiferent ce ar face în România

Misterul piramidelor de la Șona

Închide