Ungaria joacă tare și anunță că nu va renunta la suveranitatea sa națională în favoarea Uniunii Europene: Migrația ilegală reprezintă o amenințare enormă

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Ungaria nu va renunta la suveranitatea sa națională în favoarea Uniunii Europene și va continua să lupte împotriva sistemului de cote de refugiați, a declarat ministru de Externe Peter Szijjarto pentru Reuters.

În condițiile în care UE se lansează într-o dezbatere intensă privind o integrare mai profundă după ieșirea Marii Britanii, în 2019, Szijjarto consideră că cedarea din prerogativele naționale nu este calea ce trebuie urmată.
„Cu siguranță nu sunt de acord cu această abordare, potrivit căruia, cu cât există mai puțină suveranitate la nivelul statelor membre, cu atât mai puternică va fi UE. Cred că este o fundătură”, a atras atenția Szijjarto.

Szijjarto a precizat că un domeniu în care Ungaria susține o abordare comună este apărarea, deoarece organizarea unei armate europene ar consolida statele member, în beneficiul întregului bloc comunitar. Însă politica de impozitare, de exemplu, ar trebui să rămână în atribuțiile statelor membre, pentru că este o chestiune de competitivitate. Ungaria are una dintre cele mai mici cote de impozitare pentru veniturile personale – 15% – și un impozit pentru companii de numai 9%.
Întrebat dacă Ungaria ar putea accepta un ministru de finanțe și un buget comun pentru UE, oficialul a răspuns: „Înțeleg că, dacă acesta este un scenariu, în primul rând poate fi numai un scenariu pentru Zona euro, iar cum noi nu suntem membri ai Zonei euro, această chestiune va fi decisă fără a ni se cere opinia”.

Szijjarto a respins idea că Ungaria sau Polonia devin tot mai izolate în UE sau că Slovacia și Cehia se îndepărtează de Grupul de la Vișegrad, cunoscut și ca V4.


„Sunt multe tentative de a sparge unitatea V4, dar vor rămâne fără succes”, a spus el, adăugând că statele din Grupul de la Vișegrad sunt ferme pe poziția de a respinge cotele de migranți. După întâlnirea miniștrilor de Externe de săptămâna trecută, din Estonia, „toată lumea a dat asigurări că vom lupta și nu vom renunța la pozițiile noastre privind migrația ilegală și privind cotele”, a insistat șeful diplomației ungare.

Peste 1,5 milioane de refugiați au ajuns în Europa din 2015, dintre care mulți fug de războaiele din Orientul Mijlociu. Instanța supremă a UE a decis săptămâna trecută că statele membre trebuie să accepte cotele de refugiați și să își preia partea, respingând o sesizare depusă de Slovacia și Ungaria. Cancelarul german Angela Merkel a cerut Ungariei să implementeze rapid decizia instanței, dar Szijjarto a descris-o drept o decizie politică “foarte periculoasă”.
„Această decizie nu obligă Ungaria la nimic, pentru că această decizie nu se referă la faptul că Ungaria trebuie să primească migranți începând de mâine”, a spus oficialul.

„Vom lupta întotdeauna împotriva cotelor obligatorii, nu ne vom ascunde niciodată opinia că migrația ilegală reprezintă o amenințare enormă pentru Europa, iar această poziție rămâne poziția noastră, indifferent de presiunea care se exercită asupra noastră”, a conchis el.”[1]

SURSE

  1. https://www.activenews.ro/externe/Ungaria-joaca-tare-si-anunta-ca-nu-va-renunta-la-suveranitatea-sa-nationala-in-favoarea-Uniunii-Europene-Migratia-ilegala-reprezinta-o-amenintare-enorma-146075
  2. Foto: activenews.ro

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Citiți și...

Ciudata "încălzire globală" – A nins la tropice!
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, susține că SUA finanțează ISIS
Facebook a inceput sa stearga paginile ateiste incalcand legea 489/2006 dar si articolul 30 din Constitutia Romaniei cu privire la libertatea de exprimare si libertatea religioasa sau non-religioasa! Facebook demonstreaza inca o data ca nu este o retea de "libera exprimare"! Urmeaza paginile cu continut conspirationist...
Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste în întreaga lume
Diferența dintre "Vestele Galbene" din Franța și #Rezist din România: Vestele Galbene protestează împotriva globaliștilor, iar #Rezistenții îi susțin pe globaliști
Lockdown-urile nu controlează coronavirusul. Folosirea lockdown-urilor (blocărilor) la nivel global în situaţia apariției unui nou agent patogen nu are niciun precedent. A fost un experiment în timp real, populația fiind folosită drept cobai. Costurile sunt astronomice. 24 de studii confirmă
SUA abrogă neutralitatea internetului
Multiculturalismul și Noua Ordine Mondială
Sub pretextul "combaterii terorismului", Franța restrânge drepturile și libertățile civile. Acesta este motivul pentru care Iluminații finanțează terorismul mondial!
Naționaliștii germani protestează împotriva globaliștilor, care aduc imigranți în Germania
David Rockefeller despre Noua Ordine Mondială: "Mă declar vinovat și sunt mândru de asta"
Marea Britanie: Ministrul Educației a declarat că va fi campionul revoluției schimbării de gen, prin care băieții se pot declara fetițe și fetițele băieți. Pedepse aspre pentru cei care vor folosi cuvântul homosexual cu sens peiorativ
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...