Ungaria susține Polonia în lupta cu UE. Ungaria și Polonia s-au aliat împotriva globaliștilor

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„Ungaria susține Polonia în lupta cu UE

Guvernul polonez a calificat miercuri drept ‘partizană’ și ‘scandaloasă’ rezoluția adoptată de Parlamentul European (PE), în care se consideră că Polonia încalcă normelor statului de drept prin reformele judiciare propuse sau deja aplicate și care cere aplicarea articolului 7 din Tratatul UE, adică suspendarea dreptului de vot – ultima etapă a procedurii de infringement deja declanșate de Comisia Europeană împotriva Poloniei, relatează agenția PAP.


Polonia e susținută de Ungaria. 

‘Guvernul ungar sprijină Polonia, iar aplicarea unei asemenea rezoluții nu intră în discuție’, a declarat miercuri vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, citat de agenția MTI. Întrebat dacă Ungaria își va exercita dreptul de veto împotriva aplicării în cazul Poloniei a articolului 7 din Tratatul UE, ce prevede suspendarea dreptului de vot, oficialul ungar a răspuns: ‘Da’. Este ‘inacceptabil’ ca ‘Bruxelles-ul să exercite presiuni asupra statelor membre suverane’ și să ‘pedepsească guverne alese în mod democratic’, a apreciat Semjen.


În luna decembrie a anului trecut, Comisia Europeană a dat guvernului de la Varșovia un termen de două luni pentru a răspunde preocupărilor legate de reforma Tribunalului Constituțional. Executivul polonez a răspuns în ultima zi a acestui termen și a respins toate acuzațiile, iar anul acesta Comisia Europeană a trimis guvernului polonez patru invitații la dialog, toate rămase fără răspuns, conform declarației date miercuri de prim-vicepreședintele executivului comunitar, Frans Timmermans.„[1]

SURSE

  1. http://www.flux24.ro/ungaria-sustine-polonia-in-lupta-cu-ue/
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...