






“În Marea Britanie, majoritatea oamenilor învaţă să-şi dezvolte capacităţile curative frecventând anumite organizaţii, cum este Federaţia Naţională de Vindecare Spirituală. Majoritatea acestor organizaţii s-au unit sub egida Confederaţiei Organizaţiilor de Vindecare, care învaţă despre moduri de conduită, organizează experimente clinice pentru a demonstra eficacitatea vindecării şi lucrează la stabilirea unei mai mari colaborări între doctori. Datorită CHO, o treime din autorităţile medicale au fost de acord să distribuie doctorilor liste cu vindecători înregistraţi la care pacienţii se pot adresa.
În SUA, vindecarea este o problemă individuală. Deşi oamenii pot studia tehnici particulare, nu există nici o organizaţie bine definită în care să se poată practica. În cadrul ştiinţei convenţionale, vindecarea nu are nici un context bine definit în jurul căruia să poată fi construită o teorie.
Dar fizica modernă conţine ipoteze – despre particulă şi undă, despre acţiune la distanţă, despre interacţiuni ale observatorului cu materia, substanţa – ceea ce sugerează începuturile unor punţi de legătură între ceea ce până nu demult era folclor, iar astăzi promite să devină ştiinţă.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4302
- Foto: Internet
Citiți și...






