Voodoo, esența neagră a magiei

by “Voodoo, esenta neagra a magiei Ritmuri tribale, papusi magice, ritualuri in care sunt invocate forte necunoscute… cam asa arata practicile Voodoo pentru cei neimplicati. Foarte putina lume stie de fapt ce se petrece acolo. “Religia” Voodoo a fost mereu invaluita in mister si a inspirat teama in randul celor […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Voodoo, esenta neagra a magiei

Ritmuri tribale, papusi magice, ritualuri in care sunt invocate forte necunoscute… cam asa arata practicile Voodoo pentru cei neimplicati. Foarte putina lume stie de fapt ce se petrece acolo. “Religia” Voodoo a fost mereu invaluita in mister si a inspirat teama in randul celor care nu o cunosc, dar aud despre fenomenele paranormale starnite de cei care o practica.

Voodoo, precum crestinismul, islamismul sau iudaismul, este o religie monoteista, in care zeul suprem controleaza totul prin puterea si vointa sa. Insa pe langa acesta exista un numar foarte mare de “spirite” numite “Loa”, fiecare cu propriul rol, carora oamenii incerca sa le intre in gratii prin rugaciuni.


Acestia controleaza pamantul, sanatatea, universul, fertilitatea si celelalte aspecte ale vietii, avand puterea de a influenta in bine sau in rau fiecare aspect.

Voodoo se bazeaza pe doua convingeri principale. Mai intai ca intre viata si moarte exista un ciclu natural si normal, iar omul nu are rol individual, ci face parte dintr-un tot unitar. De asemenea, Voodoo sustine principiul care a facut obiectul multor cercetari si le-a dat bataie de cap oamenilor de stiinta, conform caruia orice cauza produce un efect si fiecare actiune va fi urmata de reactii, de multe ori imprevizibile.


Toata lumea cunoaste azi efectul “butterfly”, teorie conform careia bataia din aripi a unui fluture poate crea uragane in diverse parti ale lumii.

O religie dezvoltata intr-o zona in care bolile ciudate nu conteneau sa apara, iar conditiile de viata faceau ca varsta medie de viata a unui om sa fie de 35 de ani, trebuia sa se bazeze pe metode curative. Aproximativ 60% din practici nu sunt decat ritualuri misterioase prin care fortele divine sunt invocate pentru a readuce sanatatea bolnavilor. Se folosesc ierburi si alte leacuri facute de preoti, insa astazi sunt acceptate de acestia si medicamentele.

Mitul mortii face si el parte din religie. Se spune ca spiritele mortilor care nu sunt onorati de familiile lor devin periculoase si pot pune in pericol viata rudelor vii, in timp ce spiritele acelora care sunt onorati si nu sunt uitati, pot avea influente pozitive.

Femeile prefera voodoo

Voodoo este un amestec dintre catolicism si religie africana antica. Credinta aceasta spune ca exista un singur Dumnezeu, creatorul Universului. Subordonate acestui Dumnezeu, sunt Loas – zeitati mai mici sau sfinti -, care sunt mesageri intre cei ce practica Voodoo si Dumnezeu. In cele din urma, exista preoti – Houngans – si preotese – Mambos.

Desi initial aproape toti practicantii de Voodoo erau negri, se crede ca, in momentul de fata, intre o treime si o jumatate dintre ei sunt albi. Cam trei sferturi sunt femei. Daca nu ati putut evita nonsensul aratat de filmele de la Hollywood, stiti ca magia este o parte importanta a credintei Voodoo (desi nu cea mai importanta).

Exista voodooisti care arunca blesteme, cele mai puternice si mai negative dintre ele purtand denumirea de wangas. Dar exista alti voodooisti care folosesc vraji inverse, numite pouins, pentru a rupe wangas-urile. Alti practicanti ai voodoo fac remedii din ierburi si potiuni magice. Unii sunt clarvazatori, si sunt cunoscuti ca avand Quatre Yeux (“patru ochi”, in limba franceza).

Poate ca cea mai importanta parte a voodoo este chiar ceremonia religioasa voodoo. Dupa ce incep usurel, ei trec la o frenezie religioasa si spirituala, folosind dansul, muzica sau bauturile alcoolice, pentru a fi mai inspirati. In unele ceremonii, mai ales in cele “jucate” pentru turistii foarte bogati, sunt folosite si droguri si practici sexuale.

Putina istorie

In 1697, spaniolii au cedat vestul insulei Hispaniola (descoperita de Columb la 5 decembrie 1492) Coroanei franceze, iar noua colonie, botezata Saint Dominique, a devenit in scurta vreme cea mai bogata din lume. Intre 1697 si 1791, se estimeaza ca aici au fost adusi cu forta intre 500.000 si 1.000.000 de sclavi negri.

Tratamentul inuman (dincolo de privarea de libertate, de infometare si de tortura) la care au fost supusi acestia a avut drept scop impiedicarea formarii unei comunitati africane puternice, care ar fi amenintat stabilitatea, organizarea si profiturile coloniei. In mod ironic, insa, in mizeria sclaviei, diferitele grupuri etnice africane s-au unit prin singura forma de libertate care le mai ramasese: cea interioara, spirituala. Astfel s-a nascut cel mai puternic si mai exotic sincretism din lume – voodoo.

Procesul prin care zeci de ritualuri si credinte africane diferite, alaturi de elemente crestine, au fost amalgamate si apoi sintetizate intr-o noua si unica religie este singular in istorie si ramane un mister. Nimeni nu a tinut o evidenta a devenirii spirituale prin care au trecut sclavii africani.

Cert este doar ca, la inceputul secolului al XVII-lea, toti negrii din Saint Dominique erau practicanti voodoo. Multi istorici considera ca voodoo a fost si nucleul in jurul caruia s-a cristalizat miscarea de eliberare a sclavilor, care a culminat, dupa numeroase acte de revolta inabusite in sange de catre francezi, cu proclamarea independentei (1804) si cu formarea Republicii Haiti, in sudul insulei.

Practicantii voodoo cred ca Universul este un intreg, o matrice cauzala in care nici un eveniment, nici o manifestare nu sunt intamplatoare, pentru ca pana si cel mai mic lucru, pana si cea mai neinsemnata fiinta le afecteaza pe toate celelalte si fiecare individ este o oglinda a celorlalti.

De aceea, voodoo, asemenea budismului, manifesta un respect deosebit pentru toate formele de viata. Zeitatea suprema voodoo este numita astazi, de catre credinciosi, Bon Dieu, dar in unele ritualuri inca i se mai spune pe numele stravechi – Olorun sau Mawu (care se talmaceste prin Sarpele).

Etern, imuabil si incognoscibil, Olorun i-a incredintat Facerea Lumii fratelui sau mai mic, zeul Obatala, iar acesta din urma a hotarat sa stapaneasca singur Creatia. Din cauza trufiei sale, lumea a iesit stramba si nedreapta.

Pentru a indrepta raul produs de Obatala, Bon Dieu i-a trimis in lume pe Loa (Lwa sau Misterele), ingeri sau spirite calauzitoare. De altfel, termenul voodoo provine dintr-un stravechi cuvant african, vodun, si inseamna Spirit, intreaga aceasta religie bazandu-se pe spirite – singurele forme de manifestare ale Dumnezeului Bun in lumea nedreapta, cruda si rea.

In timpul ceremoniilor, asemenea zeilor, Loa pot poseda trupurile participantilor, invatandu-i calea spre nemurire, spre Dumnezeu. Insa Loa se exprima si prin fenomene naturale, lucruri si fiinte, motiv pentru care numeroase amulete si obiecte ritualice, alaturi de sacrificiile de animale, detin un rol central in slujbele voodoo.

60 de milioane de practicanti

Astazi, numarul practicantilor voodoo se ridica la peste 60 de milioane. Credinta in spirite este una practica, jucand un rol important in familie si in comunitate. Dupa o vreme, stramosii devin parte a lumii spiritelor si se intorc sub forma de Loa, pentru a-i invata pe tineri istoria si traditiile voodoo.

Practicantii apeleaza la preoti aproape zilnic, pentru a primi sfat si consultanta spirituala. Iar hungan Papa sau mambo Maman afla raspunsul la problemele credinciosilor in timpul ceremoniilor, cand sunt posedati de Loa. Astazi, in Haiti, este o practica obisnuita ca in spitale, in timpul operatiilor, medicii sa fie dublati de vraci sau de preoti.

De asemenea, in orice satuc si orasel din fosta colonie exista institutii de indepartat blesteme, de cerut noroc, fericire si viata lunga, in cadrul carora oficiaza hungani si mambo. Dupa secole de persecutii din partea colonistilor si a dictatorilor de tot felul, voodoo si-a gasit, in cele din urma, linistea.

Voodoo este recunoscuta ca religie in America Centrala si de Sud (Haiti, Porto Rico, Republica Dominicana, Brazilia) si in Africa (Togo, Benin, Ghana, Africa de Sud). Se estimeaza ca numai in vestul Africii ar exista peste 30.000.000 de practicanti nedeclarati, regimurile totalitare africane interzicand cu desavarsire voodoo.”[1]

SURSE

  1. http://www.ziare.com/cultura/cultura-generala/voodoo-esenta-neagra-a-magiei-260885
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro